Abraham Lincoln - Wikipedia

Abraham Lincoln - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri ale numelui
Lincoln
, vedeți
Lincoln (dezambiguizare)
Abraham Lincoln
Abraham Lincoln (
8 noiembrie 1863
Date personale
Născut
12 februarie
1809
Kentucky
SUA
Decedat
15 aprilie
1865
(56 de ani)
Washington, D.C.
SUA
Înmormântat
tumba de Lincoln
[*]
[[
tumba de Lincoln
(tomb of U.S. president Abraham Lincoln in Springfield, Illinois, United States)|
]]
Cauza decesului
omucidere
împușcătură în cap
[*]
Părinți
Thomas Lincoln
[*]
[[
Thomas Lincoln
(father of Abraham Lincoln (1778–1851))|
]]
Nancy Lincoln
[*]
[[
Nancy Lincoln
(mother of Abraham Lincoln (1784–1818))|
]]
Frați și surori
Sarah Lincoln Grigsby
[*]
[[
Sarah Lincoln Grigsby
(older sister of Abraham Lincoln (1807-1828))|
]]
Thomas Lincoln, Jr.
[*]
[[
Thomas Lincoln, Jr.
(younger brother of Abraham Lincoln)|
]]
Căsătorit cu
Mary Todd Lincoln
4 noiembrie 1842
15 aprilie 1865
10
11
Număr de copii
12
12
Copii
Edward Baker Lincoln
[*]
10
12
Tad Lincoln
[*]
[[
Tad Lincoln
(Fourth son of President Abraham Lincoln (1853–1871))|
]]
13
10
12
Robert Todd Lincoln
[*]
10
12
William Wallace Lincoln
[*]
[[
William Wallace Lincoln
(third son of Abraham Lincoln)|
]]
10
12
Cetățenie
Statele Unite ale Americii
14
Religie
Baptiști
ietsism
[*]
Ocupație
politician
diriginte poștal
[*]
avocat
om de stat
agricultor
ofițer militar
scriitor
Locul desfășurării activității
Springfield
Washington, D.C.
Limbi vorbite
limba engleză
15
16
engleza americană
Al 16-lea
președinte al Statelor Unite ale Americii
În funcție
4 martie 1861
15 aprilie 1865
17
Precedat
de
James Buchanan
Succedat
de
Andrew Johnson
Ales în
Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 1860
Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 1864
Al 14-lea
președinte ales al Statelor Unite ale Americii
În funcție
6 noiembrie 1860
4 martie 1861
Precedat
de
James Buchanan
Succedat
de
Ulysses S. Grant
Ales în
Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 1860
Congressman în Camera Reprezentanților a SUA
[*]
În funcție
4 martie 1847
4 martie 1849
Precedat
de
John Henry
[*]
Succedat
de
Thomas L. Harris
[*]
Circumscripția
7.º distrito congresional de Illinois
[*]
[[
7.º distrito congresional de Illinois
(U.S. House district)|
]]
Membru al Camerei Reprezentanților statului Illinois
În funcție
1834
1842
Partid politic
Partidul Național Unionist
[*]
1864
1865
1854
1865
Partidul Whig
1834
1854
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică
date
text
Abraham Lincoln
eɪ
ən
; n.
12 februarie
1809
Kentucky
SUA
– d.
15 aprilie
1865
Washington, D.C.
SUA
a fost un
avocat
și
om politic
american
, al șaisprezecelea
președinte al Statelor Unite ale Americii
, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la
asasinarea sa în aprilie 1865
18
Lincoln a condus Statele Unite în timpul
Războiului Civil
—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică.
19
20
Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
Crescut într-o familie săracă de la
Frontiera de vest
, Lincoln a fost avocat autodidact în
Illinois
lider al Partidului Whig
, membru al
Camerei Reprezentanților la nivel de stat
în anii 1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o
serie de dezbateri intens mediatizate
din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul
Stephen A. Douglas
În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea
Partidului Republican
la președinția SUA, fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost
ales președinte în 1860
. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să formeze
Confederația
înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.
Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma
atacului confederat asupra Fortului Sumter
la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului de război. Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de
habeas corpus
, arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-război din statele de graniță, ignorând
decizia
judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA,
Roger Taney
, conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte este neconstituțională (doar Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat
potențiala intervenție britanică
dezamorsând
Afacerea Trent
la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale complexe către interzicerea sclaviei s-au centrat pe
Proclamația de Emancipare
din 1863, folosind armata pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și contribuind la promovarea în Congres a
celui de al treisprezecelea amendament la Constituție
, prin care sclavia era desființată definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile generalilor din funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său,
Ulysses S. Grant
. A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit o blocadă navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea controlului asupra statelor Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să captureze capitala Confederației,
Richmond
; de fiecare dată când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în 1865.
Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat, Lincoln a fost deschis față de așa-numiții
„Democrați ai Războiului”
(care susțineau Nordul împotriva Sudului), și a reușit să fie reales la
alegerile din 1864
. Ca lider al facțiunii moderate a Partidului Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai dur aplicat Sudului, cu Democrații Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau războiului, denumiți
Copperheads
care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi puneau la cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora, făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic atent plănuit.
21
Discursul său de la Gettysburg
din 1863 a devenit o declarație emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra
Reconstrucției
, dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și persistente. La șase zile după capitularea generalului comandant al Confederației,
Robert E. Lee
, Lincoln a fost asasinat de
John Wilkes Booth
, actor și simpatizant al Confederației.
Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici
22
cât și de public
23
între cei mai mari președinți ai SUA.
Familia și copilăria
modificare
modificare sursă
Începuturile vieții
modificare
modificare sursă
Abraham Lincoln s-a născut la 12 februarie 1809, al doilea copil al lui
Thomas Lincoln
en
traduceți
și al lui
Nancy Lincoln
en
traduceți
(născută Hanks), într-o cabană de bușteni, cu o singură cameră, de la
ferma Sinking Spring
en
traduceți
din
comitatul Hardin
, Kentucky
24
(astăzi în
comitatul LaRue
). Era un descendent al lui
Samuel Lincoln
en
traduceți
, care sosise la
Hingham
⁠(
, Massachusetts, de la
Norfolk
, Anglia, în secolul al XVII-lea.
25
Bunicul dinspre tată al lui Lincoln,
Abraham
en
traduceți
, și-a mutat familia din Virginia în Kentucky, unde a fost ucis într-o ambuscadă într-un
raid indian
en
traduceți
în 1786, sub ochii copiilor săi, inclusiv ai tatălui lui Lincoln, Thomas.
26
Thomas a rămas să-și croiască propriul drum la Frontieră.
27
Mama lui Lincoln, Nancy, era fiica lui Lucy Hanks, și s-a născut în ceea ce este astăzi
comitatul Mineral
, Virginia de Vest, pe atunci parte a Virginiei. Lucy s-a mutat cu Nancy în Kentucky. Nancy Hanks s-a căsătorit cu Thomas, care a devenit un cetățean respectat. El a cumpărat sau a luat în arendă mai multe ferme, inclusiv
Ferma Knob Creek
en
traduceți
. Familia mergea la o biserică de
Separate Baptists
en
traduceți
, care avea standarde morale restrictive și se opunea consumului de alcool, dansului și sclaviei.
28
Thomas s-a bucurat de un statut înalt în Kentucky—unde a făcut parte din jurii, a evaluat proprietăți funciare, a servit în patrula sclavilor, și a păzit deținuți. Când s-a născut fiul său Abraham, Thomas avea două ferme de câte
240 ha
, mai multe loturi la oraș, animale și cai. Era printre cei mai bogați oameni din comitat. În 1816 însă, Thomas și-a pierdut tot pământul în tribunale din cauza titlurilor de proprietate defectuoase.
29
Conform cărții lui William Ensign Lincoln
The Ancestry of Abraham Lincoln
, mama lui Abraham Lincoln, Nancy Hanks, era fiica lui Joseph Hanks și a lui Nancy Shipley.
30
Statuie a tânărului Lincoln în Senn Park, Chicago.
Familia
s-a mutat la nord, peste râul Ohio
en
traduceți
într-un teritoriu liber (fără sclavi) și a făcut un nou început în ceea ce era pe atunci
comitatul Perry
, astăzi în
comitatul Spencer
Indiana
. Lincoln consemna ulterior că această mutare a fost „în parte din cauza sclaviei”, dar mai ales din cauza dificultăților privind titlurile de proprietate.
29
În Indiana, pe când Lincoln avea nouă ani, mama lui, Nancy, a murit de
boala laptelui
en
traduceți
în 1818. După moartea mamei lui Lincoln, sora sa mai mare,
Sarah
en
traduceți
, s-a îngrijit de el până când tatăl lor s-a recăsătorit în 1819; Sarah a murit apoi înainte de a împlini 30 de ani, născând un făt mort.
31
Noua soție a lui Thomas Lincoln era văduva
Sarah Bush Johnston
en
traduceți
, mamă a trei copii. Lincoln a devenit foarte apropiat de mama lui vitregă, și îi spunea „mamă”.
32
Înainte de adolescență, nu i-a plăcut munca fizică grea asociată vieții la Frontieră. Din familia sa, și chiar din vecinătate, mai mulți îl considerau leneș.
33
34
În adolescență însă, el și-a asumat voluntar responsabilitatea tuturor muncilor ce se lăsau de regulă în seama băieților din gospodărie și a devenit un tăietor de lemne îndemânatic în munca sa de construcții de traverse de cale ferată. A dobândit o reputație de om puternic și îndrăzneț după o întrecere de lupte la care fusese provocat de cunoscutul lider al unui grup de bătăuși, „
the Clary's Grove boys
”.
35
Lincoln a acceptat și obișnuita obligație a unui fiu de a-i da tatălui său tot câștigul obținut din munca în afara casei până la vârsta de 21 de ani.
36
Și în anii ce au urmat majoratului, Lincoln l-a împrumutat ocazional pe tatăl său cu bani.
37
Lincoln a devenit însă din ce în ce mai distant față de tatăl său, parțial din cauza lipsei de educație a tatălui. Deși educația formală a tânărului Lincoln consta din circa un an de lecții puse cap la cap, din partea mai multor învățători itineranți, el era autodidact și citea mult, căutând adesea să împrumute orice carte nouă apărea în sat. A citit și a recitit
Biblia regelui Iacob
en
traduceți
fabulele lui
Esop
Pilgrim's Progress
de
Bunyan
Robinson Crusoe
de
Defoe
, și autobiografia lui
Franklin
38
39
În 1830, temându-se de o epidemie de boala laptelui ce părea să izbucnească pe malurile râului Ohio, familia Lincoln s-a mutat înspre vest, unde s-a așezat pe un teren public la 10 mile vest de
Decatur
⁠(
, în
comitatul Macon
, Illinois, un alt stat liber, fără sclavi.
40
În 1831, Thomas a mutat familia într-o
nou loc
en
traduceți
în
comitatul Coles
, Illinois. Atunci, fiind un tânăr ambițios de 22 de ani, destul de mare pentru a lua singur hotărâri, Lincoln a început viața pe cont propriu. Mergând cu o canoe pe
râul Sangamon
en
traduceți
, Lincoln a ajuns în satul
New Salem
en
traduceți
din
comitatul Sangamon
41
În primăvara lui 1831, un întreprinzător din New Salem,
Denton Offutt
en
traduceți
l-a angajat pe Lincoln și pe câțiva prieteni să transporte niște marfă cu
pluta
de la New Salem la New Orleans pe râurile Sangamon, Illinois și Mississippi. După ce a ajuns la New Orleans—și a fost martor ocular la ororile sclaviei—s-a întors la New Salem, unde a rămas următorii șase ani.
42
Căsătoria și copiii
modificare
modificare sursă
Președintele Lincoln în 1864 cu fiul său cel mai mic,
Tad
en
traduceți
Mary Todd Lincoln
, soția lui Abraham Lincoln, la 28 de ani
Prima femeie de care a fost interesat Lincoln a fost
Ann Rutledge
⁠(
, pe care a cunoscut-o când s-a mutat pentru prima oară în New Salem; până în 1835, ei aveau o relație, dar nu erau logodiți. Ea a murit la 22 de ani la 25 august 1835, foarte probabil de
febră tifoidă
43
La începutul anilor 1830, el o cunoscuse și pe Mary Owens din Kentucky când ea era în vizită la sora ei.
44
Spre sfârșitul lui 1836, Lincoln a acceptat să îi fie din nou prezentată cu Mary în cazul în care ea s-ar întoarce la New Salem. Mary s-a întors în noiembrie 1836, iar Lincoln a curtat-o o vreme; niciunul dintre ei nu era însă convins să înceapă o relație. La 16 august 1837, Lincoln îi scria lui Mary o scrisoare în care îi spunea că nu o va învinovăți dacă ar pune capăt relației. Ea nu i-a răspuns și relația a luat sfârșit.
44
În 1840, Lincoln s-a logodit cu
Mary Todd
, provenită dintr-o familie înstărită, proprietară de sclavi, din
Lexington
, Kentucky.
45
Ei s-au cunoscut la
Springfield
, Illinois, în decembrie 1839
46
și s-au logodit în luna decembrie.
47
Nunta planificată pentru 1 ianuarie 1841 a fost anulată când Lincoln a rupt logodna.
46
48
Ei s-au întâlnit din nou la o petrecere și s-au căsătorit în cele din urmă la 4 noiembrie 1842, în casa din Springfield a sorei lui Mary.
49
Pregătit pentru căsnicie și din nou anxios, când a fost întrebat unde se duce, Lincoln a răspuns: „în infern, bănuiesc”.
50
În 1844, cei doi au cumpărat
o casă
en
traduceți
în Springfield, lângă biroul de avocatură al lui Lincoln. Mary Todd Lincoln ținea casa, adesea cu ajutorul unei rude sau a unei slujitoare angajate.
51
Robert Todd Lincoln
en
traduceți
s-a născut în 1843, iar
Edward Baker Lincoln
en
traduceți
(Eddie) în 1846. Lui Lincoln „îi plăceau remarcabil de mult copiii”,
52
și familia nu era considerată una strictă cu copiii lor.
53
Edward a murit la 1 februarie 1850, la Springfield, probabil de tuberculoză.
"Willie" Lincoln
en
traduceți
s-a născut la 21 decembrie 1850, și a murit de febră la 20 februarie 1862. Cel de al patrulea fiu al familiei Lincoln,
Thomas "Tad" Lincoln
en
traduceți
, s-a născut la 4 aprilie 1853, și a murit de insuficiență cardiacă la 18 ani la 16 iulie 1871.
54
Robert a fost singurul copil care a ajuns adult și a avut la rândul său copii. Ultimul său descendent, strănepotul
Robert Todd Lincoln Beckwith
en
traduceți
, a murit în 1985.
55
Moartea copiilor a avut efecte profunde asupra ambilor părinți. Mai târziu, Mary a avut dificultăți pentru că-și pierduse soțul și copiii, iar Robert Lincoln a internat-o temporar într-un sanatoriu în 1875.
56
Abraham Lincoln suferea de „melancolie”, condiție medicală denumită astăzi
depresie clinică
57
Socrul lui Lincoln și alți membri ai familiei Todd erau fie proprietari, fie negustori de sclavi. Lincoln a fost apropiat de familia Todd, el vizitând adesea moșia Todd din Lexington.
58
Începutul carierei și serviciul în miliția statului
modificare
modificare sursă
Lincoln protejând un amerindian de proprii săi oameni într-o scenă des relatată despre serviciul lui Lincoln în timpul
Războiului lui Șoim Negru
en
traduceți
În 1832, la 23 de ani, Lincoln a cumpărat împreună cu un partener, pe credit, un magazin universal din New Salem, Illinois.
59
Deși economia era înfloritoare în regiune, afacerea a avut dificultăți, și Lincoln și-a vândut în cele din urmă partea. În luna martie, el și-a început cariera politică cu prima sa campanie pentru
Adunarea Generală a statului Illinois
en
traduceți
. Căpătase o oarecare popularitate locală și putea atrage oamenii din New Salem cu talentul său de povestitor, deși îi lipseau educația, prietenii puternici și banii, motiv pentru care probabil a și pierdut. El a susținut lucrări de îmbunătățire a navigației pe râul Sangamon.
60
61
Înainte de alegeri, Lincoln servise cu grad de căpitan în miliția statului Illinois în timpul
Războiului lui Șoim Negru
en
traduceți
62
La întoarcere, Lincoln și-a continuat campania pentru alegerile din 6 august pentru Adunarea Generală a statului Illinois. La
1,93 m
63
era înalt și „destul de puternic pentru a-și intimida orice rival”. La primul discurs, când a văzut cum un susținător al lui era atacat, Lincoln l-a apucat pe atacator de „gât și de turul pantalonilor” și l-a aruncat.
64
Lincoln a terminat pe locul opt din 13 candidați (primii patru erau declarați aleși), deși a primit 277 de voturi din 300 în secția de vot din New Salem.
65
Lincoln a servit drept diriginte al poștei din New Salem și ulterior ca inspector la nivel de comitat, în toată această perioadă citind mult. Apoi, s-a hotărât să devină avocat și a început să învețe singur dreptul, citind
Commentaries on the Laws of England
en
traduceți
de
Blackstone
en
traduceți
și alte cărți de drept. Despre metoda sa de învățare, Lincoln a afirmat: „am studiat cu nimeni”.
66
A doua sa campanie electorală, cea din 1834, a fost reușită. A fost ales în legislativul statului; deși a candidat din partea
Partidului Whig
, mulți democrați îl preferau unui adversar mai puternic.
67
Admis în barou în 1836,
68
s-a mutat la Springfield, Illinois, și a început să practice avocatura cu
John T. Stuart
en
traduceți
, vărul lui Mary Todd.
69
Lincoln a devenit un avocat capabil și de succes, cu o reputație de adversar formidabil la examinarea martorilor aduși de adversari și la cuvântările de încheiere. A fost partener cu
Stephen T. Logan
en
traduceți
între 1841 și 1844. După aceea, Lincoln a început să practice avocatura cu William Herndon, pe care Lincoln îl considera „un tânăr studios”.
70
După o a doua campanie reușită, Lincoln a petrecut patru mandate consecutive în
Camera Reprezentanților din statul Illinois
ca reprezentant Whig de comitatul Sangamon.
71
În sesiunea 1835–1836, el a votat pentru extinderea dreptului de vot la toți bărbații albi, indiferent dacă erau sau nu proprietari.
72
A fost cunoscut pentru atitudinea pentru „pământul liber”, care însemna opoziție atât față de sclavie, cât și față de aboliționism. A articulat această atitudine pentru prima oară în 1837, spunând: „instituția sclaviei este bazată atât pe nedreptate, cât și pe relele politici, dar promulgarea doctrinelor de abolire tinde mai degrabă să-i agraveze răul, decât să-l amelioreze.”
73
Poziția sa era una foarte apropiată de cea a lui
Henry Clay
care susținea programul
American Colonization Society
en
traduceți
de a aduce abolirea sclaviei prin susținerea eliberării sclavilor și prin ajutarea lor să se stabilească în
Liberia
în Africa.
74
Congressman
modificare
modificare sursă
Lincoln între 30 și 40 de ani, pe când era membru al
Camerei Reprezentanților SUA
. Fotografie realizată de unul din studenții la drept ai lui Lincoln pe la 1846.
De la începutul anilor 1830, Lincoln era un Whig loial și se descria prietenilor săi în 1861 „un Whig pe linia veche, discipol al lui Henry Clay”.
75
Partidul, inclusiv Lincoln, susținea modernizarea economiei în domeniul sistemului bancar, punerea de taxe protecționiste din care să se finanțeze proiecte de dezvoltare internă, de exemplu construcții de căi ferate, și promova urbanizarea.
76
În 1846, Lincoln a fost ales în
Camera Reprezentanților a Statelor Unite
, unde a exercitat un singur mandat de doi ani. Era singurul Whig din delegația statului Illinois, dar a dat dovadă de loialitate față de partid participând la aproape toate voturile și ținând discursuri în care apăra linia partidului.
77
În colaborare cu congressmanul aboliționist
Joshua R. Giddings
en
traduceți
, a redactat o propunere legislativă de abolire a sclaviei în
Districtul Columbia
, cu compensație pentru proprietari, stipulări care să oblige la capturarea sclavilor fugari, și supunerea chestiunii la referendum. El a abandonat propunerea după ce ea nu a întrunit suficientă susținere în cadrul Partidului Whig.
78
În domeniul politicii externe și militare, Lincoln s-a pronunțat împotriva
Războiului Americano–Mexican
, pe care îl punea pe seama dorinței
președintelui Polk
de „glorie militară—acel atrăgător curcubeu care se înalță în ploile de sânge”.
79
Lincoln a susținut și
Clauza Wilmot
en
traduceți
, care, dacă ar fi fost adoptată, ar fi interzis sclavia în orice teritoriu american dobândit de la Mexic.
80
Lincoln s-a poziționat ferm ca opozant al lui Polk, după ce a redactat și a propus o rezoluție prin care lui Polk i se cerea să indice locul exact de pe teritoriul american unde fusese vărsat sânge, și să demonstreze că acel teritoriu aparține SUA;
81
pretextul invocat de președintele Polk pentru declanșarea războiului a fost uciderea unor soldați americani pe un teritoriu disputat între Mexic și SUA, iar Polk declarase că soldați mexicani „invadaseră
teritoriul nostru
și că vărsaseră sângele concetățenilor noștri pe
pământul nostru
”.
81
82
Congresul nu a adoptat rezoluția și nici măcar nu a dezbătut-o, ziarele naționale au ignorat-o și ea s-a soldat în cele din urmă cu pierderea susținerii politice pentru Lincoln în propriul său colegiu. Un ziar Illinois l-a poreclit ironic „
spotty Lincoln
”.
83
84
85
Lincoln a regretat ulterior unele din afirmațiile sale, mai ales atacul asupra puterilor președintelui în caz de război.
86
Realizând că Clay nu va putea câștiga președinția, Lincoln, care în 1846 se angajase să rămână în Cameră pentru un singur mandat, l-a susținut pe
Zachary Taylor
drept candidat Whig la
prezidențialele din 1848
en
traduceți
87
Taylor a câștigat, iar Lincoln spera să fie numit comisar al
General Land Office
en
traduceți
, dar această
sinecură
a fost acordată unui rival de-al său din Illinois,
Justin Butterfield
en
traduceți
, considerat de administrație un avocat foarte priceput, dar de către Lincoln, o „fosilă bătrână”.
88
Administrația i-a oferit lui Lincoln ca premiu de consolare postul de secretar sau guvernator al
teritoriului Oregon
. Acest teritoriu îndepărtat era un fief al democraților, iar acceptarea postului i-ar fi pus capăt carierei politice și avocățești din Illinois, așa că el a refuzat și și-a reluat practica avocaturii.
89
Avocat de prerie
modificare
modificare sursă
Lincoln s-a întors la cabinetul său de avocatură din Springfield, primind „orice fel de caz în care putea să fie angrenat un avocat de prerie”.
90
Timp de câte zece săptămâni, de două ori pe an vreme de 16 ani, apărea în reședințele de comitat din zona centrală a statului, acolo unde tribunalele de comitat erau în sesiune.
91
Lincoln a primit mai multe cazuri în domeniul transporturilor, în contextul în care țara se extindea agresiv către vest, în special conflicte provenite din funcționarea plutelor pe căile de transport fluviale pe sub noile poduri de cale ferată. Ca fost barcagiu, Lincoln a favorizat la început interesele plutașilor, dar a reprezentat în cele din urmă pe oricine îl angaja.
92
Mai târziu, a reprezentat și o companie de poduri împotriva uneia de transport fluvial, într-un
caz de referință
en
traduceți
în care o barcă se scufundase după ce s-a ciocnit de un pod.
93
94
În 1849, a brevetat un dispozitiv de plutire ce facilita deplasarea ambarcațiunilor în ape puțin adânci. Ideea nu a fost niciodată comercializată, dar Lincoln a rămas până astăzi singurul președinte american care a deținut un brevet de invenție.
95
96
În 1851, el a reprezentat compania
Alton & Sangamon Railroad
en
traduceți
într-o dispută cu unul dintre acționarii săi, James A. Barret, care refuzase să plătească contravaloarea acțiunilor sale pe motiv că compania modificase ruta inițială a căii ferate.
97
98
Lincoln a reușit să susțină în mod convingător că, în conformitate cu statutul ei în vigoare la momentul în care Barret a semnat angajamentul de a cumpăra acțiuni, compania nu avea obligația să păstreze ruta inițială; statutul a fost modificat ulterior în interes public pentru a construi o rută nouă, mai bună și mai ieftină, iar corporația și-a rezervat dreptul de a cere plata acțiunilor de către Barret. Decizia
Curții Supreme din Illinois
en
traduceți
a fost citată apoi ca precedent în numeroase alte instanțe din țară.
97
Lincoln a apărut în fața Curții Supreme a statului în 175 de cazuri, din care în 51 ca unic avocat, dintre care 31 au fost câștigate.
99
Din 1853 până în 1860, un alt mare client al lui Lincoln a fost
Illinois Central Railroad
en
traduceți
100
Cel mai notabil proces penal la care a luat parte Lincoln a avut loc în 1858, când l-a apărat pe
William "Duff" Armstrong
en
traduceți
, judecat pentru uciderea lui James Preston Metzker.
101
Cazul este celebru pentru utilizarea de către Lincoln a unui fapt de notorietate pentru a contesta credibilitatea unui martor ocular. După ce un martor al acuzării a depus mărturie că a văzut crima în lumina lunii, Lincoln a scos un exemplar din
Farmers' Almanac
en
traduceți
în care se arăta că la acea dată luna se afla prea jos pe cer pentru a îmbunătăți vizibilitatea. Pe baza acestei dovezi, Armstrong a fost achitat.
101
Lincoln rareori ridica obiecții în sala de judecată; cu toate acestea, într-un caz din 1859, în care apăra o rudă de a sa, Peachy Harrison, acuzat de uciderea cuiva prin înjunghiere, Lincoln a protestat furios împotriva hotărârii judecătorului de a exclude probe favorabile clientului său. În loc să-l rețină pe Lincoln pentru sfidarea curții, așa cum era de așteptat, judecătorul, un democrat, și-a schimbat decizia, permițând analizarea probelor și achitându-l pe Harrison.
101
102
Politica republicană
modificare
modificare sursă
Sclavia și „casa dezbinată”
modificare
modificare sursă
În anii 1850, sclavia încă mai era legală în Sudul Statelor Unite, dar fusese în general scoasă în afara legii în statele din nord, inclusiv în Illinois, a cărui constituție din 1818 interzicea sclavia, așa cum impunea
Ordonanța Nord-Vestului
en
traduceți
103
Lincoln dezaproba sclavia și răspândirea ei în noile teritorii americane din vest.
104
El a revenit în viața politică pentru a se opune
legii pro-sclavie Kansas–Nebraska
din 1854; această lege abroga
Compromisul Missouri
din 1820 care limita răspândirea sclaviei. Senatorul senior de Illinois
Stephen A. Douglas
incorporase în lege principiul „suveranității populare”. Clauza lui Douglas, căreia i se opunea Lincoln, specifica faptul că coloniștii au dreptul de a determina la nivel local dacă să permită sau nu sclavia într-un nou teritoriu american, în loc ca decizia să fie luată la nivelul Congresului național.
105
Eric Foner
(2010) face distincția pe de o parte între aboliționiștii și radicalii republicani din nord-est, care considerau sclavia un păcat, și pe de altă parte republicanii conservatori care o considerau rea pentru că făcea rău albilor și bloca progresul. Foner afirmă că Lincoln era un moderat aflat la mijloc, opunându-se sclaviei în principal pentru că viola principiile republicane ale
Părinților Fondatori
, în special egalitatea între toți oamenii și autoguvernarea democratică exprimată în
Declarația de Independență
106
Portretul lui
Dred Scott
en
traduceți
. Lincoln a denunțat decizia Curții Supreme în cazul
Dred Scott v. Sandford
ca parte a unei conspirații în vederea susținerii expansiunii sclaviei.
La 16 octombrie 1854, în
„discursul de la Peoria”
en
traduceți
, Lincoln și-a declarat opoziția față de sclavie, poziție pe care și-a repetat-o pe tot drumul către președinție.
107
Vorbind cu accentul său de Kentucky, cu o voce foarte puternică,
108
el a spus că Legea Kansasului avea o „indiferență
declarată
, dar, cred eu, un zel
real
și ascuns pentru răspândirea sclaviei. Nu pot decât să o urăsc. O urăsc din cauza monstruoasei nedreptăți a sclaviei înseși. O urăsc pentru că privează exemplul nostru republican de dreapta sa influență în lume
...”
109
La sfârșitul lui 1854, Lincoln a candidat ca Whig pentru Senatul SUA din partea statului Illinois. La acea vreme, senatorii erau aleși de legislativul statului.
110
După ce a condus în primele șase tururi de scrutin în adunarea din Illinois, a început să piardă din susținere, iar Lincoln i-a instruit pe susținătorii săi să voteze pentru
Lyman Trumbull
en
traduceți
, care în cele din urmă l-a învins pe principalul adversar
Joel Aldrich Matteson
en
traduceți
111
Partidul Whig era ireparabil scindat de Legea Kansas–Nebraska. Lincoln scria: „cred că sunt un Whig, dar alții spun că nu mai există Whig, și că eu sunt un aboliționist [...] eu nu fac decât să mă opun
răspândirii
sclaviei.”
112
Din rămășițele vechiului Partid Whig, și din unii nemulțumiți din partidele
Free Soil
al Libertății
, și
Democrat
, s-a format, cu directa participare a lui Lincoln, un nou partid,
Partidul Republican
113
La
Convenția Națională a acestui partid din 1856
en
traduceți
, Lincoln s-a clasat al doilea în competiția pentru candidatura la funcția de vicepreședinte.
114
În 1857–1858, Douglas s-a distanțat de președintele
James Buchanan
, ceea ce a dus la o luptă pentru controlul asupra Partidului Democrat. Chiar și unii republicani din est susțineau realegerea lui Douglas în Senat în 1858, întrucât el se opusese
Constituției de la Lecompton
en
traduceți
, prin care Kansasul ar fi fost admis în uniune ca stat ce permitea sclavia.
115
În martie 1857, Curtea Supremă a anunțat decizia în cazul
Dred Scott v. Sandford
; președintele Curții Supreme,
Roger B. Taney
, a opinat că negrii nu sunt cetățeni și nu au niciun drept specificat de Constituție. Lincoln a denunțat această decizie, acuzând-o drept produs al unei conspirații a democraților pentru a susține
Puterea Sclaviei
116
Lincoln declara: „autorii Declarației de Independență nu au intenționat niciodată să spună că toți oamenii sunt egali în culoare, dimensiuni, intelect, dezvoltare morală sau capacitate socială; ci că erau considerați toți oamenii egali—egali în anumite drepturi inalienabile, între care cele la viață, libertate și căutarea fericirii.”
117
După ce convenția republicană la nivel de stat l-a nominalizat pentru candidatura la Senatul SUA în 1858, Lincoln a ținut
discursul „Casa dezbinată”
, parafrazând textul biblic de la
Marcu 3:25
: „dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui. Cred că acest guvern nu poate dăinui la nesfârșit jumătate cu sclavi și jumătate liber. Nu aștept ca Uniunea să se dizolve—nu aștept să se prăbușească casa—dar aștept ca dezbinarea să înceteze. Fie va devenit cu totul una, fie cu totul cealaltă.”
118
Discursul a creat o imagine ce evoca pericolul dezbinării cauzate de dezbaterea pe tema sclaviei, și i-a adus împreună pe republicanii din tot Nordul.
119
Scena era pregătită pentru campania electorală dinaintea alegerilor legislative, prin care statul Illinois urma să aleagă între Lincoln și Douglas pentru funcția de senator federal.
120
Dezbaterile Lincoln–Douglas și discursul de la Cooper Union
modificare
modificare sursă
Lincoln în 1858, anul
dezbaterilor sale
cu
Stephen Douglas
pe tema sclaviei.
Campania pentru Senat a fost centrată pe
dezbaterile Lincoln–Douglas
din 1858, cele mai celebre dezbateri politice din istoria Statelor Unite.
121
Principalii participanți au apărut într-un puternic contrast reciproc, atât din punct de vedere fizic, cât și politic. Lincoln avertiza că „
Puterea Sclaviei
” amenință valorile republicanismului și l-a acuzat pe Douglas că pervertește valorile Părinților Fondatori, care considerau că
toți oamenii sunt creați egali
, în timp ce Douglas a pus accent pe
doctrina Freeport
en
traduceți
, opinia să că coloniștii locali sunt liberi să aleagă dacă să permită sau nu sclavia, și l-a acuzat pe Lincoln că s-ar fi alăturat aboliționiștilor.
122
Dezbaterile aveau atmosfera unei finale de box și a atras mii de spectatori. Lincoln a afirmat că teoria
suveranității populare
en
traduceți
promovată de Douglas este o amenințare la adresa moralității națiunii și că Douglas reprezintă o conspirație pentru extinderea sclaviei în statele libere. Douglas a afirmat că Lincoln sfidează autoritatea Curții Supreme a SUA și hotărârea în cazul
Dred Scott
123
Deși candidații parlamentari ai republicanilor au obținut mai multe voturi populare, democrații au obținut mai multe locuri, iar legislativul statului l-a reales pe Douglas în Senat. În ciuda amărăciunii înfrângerii lui Lincoln, felul în care a articulat aspectele în dezbatere i-a adus o reputație politică națională.
124
În mai 1859, Lincoln a cumpărat
Illinois Staats-Anzeiger,
un ziar de limbă germană care îl susținuse constant; mare parte din cei 130.000 de etnici germani din stat votaseră cu democrații, dar exista o bază de susținere republicană pe care ziarul germanofon o putea mobiliza.
125
La 27 februarie 1860, liderii de partid din New York l-au invitat pe Lincoln să țină un
discurs la Cooper Union
en
traduceți
în fața unui grup de republicani puternici. Lincoln a susținut că Părinților Fondatori nu le trebuia suveranitatea populară și că ei încercaseră în mod repetat să restricționeze sclavia. Lincoln a insistat că bazele morale ale republicanilor impun opoziția față de sclavie, și a respins orice „bâjbâială după vreo cale de mijloc între bine și rău”.
126
În ciuda apariției sale neelegante—mulți din public îl considerau neîndemânatic și chiar urât
127
—Lincoln a dat dovadă de un leadership intelectual care l-a propulsat în primele rânduri ale partidului și ca favorit pentru candidatura prezidențială. Ziaristul
Noah Brooks
en
traduceți
relata: „nimeni până acum nu a lăsat o asemenea impresie la prima adresare în fața publicului newyorkez.”
128
129
Istoricul
Donald
en
traduceți
a descris discursul ca pe o „superbă mișcare politică pentru un candidat neanunțat, să apară în statul unuia dintre rivali (
William H. Seward
) la un eveniment sponsorizat de loialiștii unui al doilea rival (
Salmon P. Chase
), nemenționând pe niciunul dintre ei pe nume în timpul cuvântării”.
130
Ca răspuns la o întrebare despre intențiile sale prezidențiale, Lincoln a spus: „
am
puțin acest gust în gură”.
131
Nominalizarea pentru candidatura din 1860 și campania electorală
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 1860
„Candidatul Traversă”—candidatura lui Lincoln din 1860 descrisă ca fiind susținută de chestiunea sclaviei—un sclav în stânga, și de organizația de partid (în dreapta).
La 9–10 mai 1860, Convenția Republicană din Statul Illinois s-a ținut la Decatur.
132
Susținătorii lui Lincoln au organizat o echipă de campanie condusă de
David Davis
en
traduceți
Norman Judd
en
traduceți
Leonard Swett
en
traduceți
și Jesse DuBois, iar Lincoln a primit aici prima susținere pentru candidatura prezidențială.
133
Exploatând legenda zilelor de la Frontieră petrecute împreună cu tatăl său (desțelenind pământul și despicând traverse cu toporul), susținătorii lui Lincoln au adoptat eticheta de „Candidatul Traversă” (în
engleză
The Rail Candidate
).
134
La 18 mai, la Convenția Națională Republicană de la Chicago, prietenii lui Lincoln i-au obținut candidatura la al treilea tur de scrutin, înaintea altor candidați ca William H. Seward și Salmon P. Chase. Un fost democrat,
Hannibal Hamlin
din Maine, a fost nominalizat pentru funcția de vicepreședinte pentru a echilibra oferta electorală. Succesul lui Lincoln depindea de reputația sa de moderat în chestiunea sclaviei, dar și de susținerea puternică pentru programele inspirate din direcțiile Whig pe tema îmbunătățirilor interne și ale protecționismului fiscal.
135
La al treilea tur de scrutin, delegații din Pennsylvania i-au dat voturile ce i-au asigurat majoritatea. Interesele siderurgice ale celor din Pennsylvania au fost asigurate de susținerea de către Lincoln a taxării importurilor.
136
Echipa de campanie a lui Lincoln s-a concentrat cu abilitate pe această delegație, dar și pe altele, urmând ferma recomandare a lui Lincoln de a nu „face contracte care mă obligă”.
137
Majoritatea republicanilor au căzut de acord cu Lincoln că Nordul este partea vătămată, „Slave Power” controlând prea puternic guvernul național prin decizia în cazul
Dred Scott
și pe președintele James Buchanan. De-a lungul anilor 1850, Lincoln s-a îndoit de perspectiva unui război civil, iar susținătorii lui au respins afirmațiile că alegerea sa va incita la secesiune.
138
Între timp, Douglas a fost ales candidat al democraților din Nord. Delegați din 11 state sclavagiste au părăsit convenția Democraților, întrucât nu erau de acord cu poziția lui Douglas pe tema suveranității populare, și l-au ales în cele din urmă drept candidat pe
John C. Breckinridge
139
În timp ce Douglas și ceilalți candidați își promovau insistent campaniile, Lincoln a fost singurul care nu a ținut niciun discurs. El a monitorizat în schimb îndeaproape campania și s-a bazat pe entuziasmul Partidului Republican. Partidul a făcut munca de jos care a produs majorități în tot Nordul, generând o abundență de afișe electorale, foi volante și editoriale. Mii de vorbitori republicani s-au concentrat în primul rând pe platforma partidului și în al doilea rând pe povestea vieții lui Lincoln, punând accent pe copilăria petrecută în sărăcie. Scopul era acela de a demonstra puterea superioară a „muncii libere” prin care un băiat de rând de la țară poate să ajungă în vârf doar prin propriile eforturi.
140
Producția de literatură de campanie a Partidului Republican a fost mai mare decât a tuturor adversarilor săi la un loc; un redactor de la
Chicago Tribune
a produs o broșură care detalia viața lui Lincoln, și a vândut între 100.000 și 200.000 de copii.
141
Președinția
modificare
modificare sursă
Alegerile din 1860 și secesiunea
modificare
modificare sursă
În 1860, voturile electorale din nord și din vest (roșu) l-au dus pe Lincoln la Casa Albă.
Discursul inaugural din 1861 de la
Capitoliu
. Rotunda era încă în construcție.
La 6 noiembrie 1860, Lincoln a fost ales al 16-lea președinte al Statelor Unite, învingându-i pe democratul Stephen A. Douglas, pe John C. Breckinridge care candida din partea democraților din Sud, și pe
John Bell
de la noul
Partid Uniunea Constituțională
en
traduceți
. A fost primul președinte dat de Partidul Republican. Victoria sa s-a datorat în întregime puternicei susțineri din Nord și din Vest; în 10 din cele 15 state sclavagiste nu a apărut pe niciun buletin de vot, și a câștigat doar două din cele 996 de comitate din tot Sudul.
142
Lincoln a primit
1.866.452 de voturi
, Douglas
1.376.957
, Breckinridge
849.781 de voturi
, iar Bell 588.789. Prezența la urne a fost de 82.2
%, Lincoln câștigând în statele libere din Nord, în California și în Oregon. Douglas a câștigat statul Missouri, și a obținut trei din cei patru electori din New Jersey (celălalt fiind câștigat de Lincoln).
143
Bell a câștigat în Virginia, Tennessee, și în Kentucky, iar Breckinridge a câștigat restul Sudului.
144
Deși Lincoln a obținut doar o pluralitate a votului popular, victoria sa în colegiul electoral a fost una clară: Lincoln a avut 180 de electori, iar toți adversarii săi împreună au strâns doar 123. Au existat câteva candidaturi comune ale adversarilor lui Lincoln, în care aceștia au susținut aceeași listă de electori în New York, New Jersey și în Rhode Island, dar chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în toate statele, Lincoln tot ar fi obținut o majoritate în Colegiul Electoral.
145
Prima fotografie a noului președinte
Când alegerea lui Lincoln a devenit evidentă, secesioniștii și-au anunțat intenția de a părăsi Uniunea înainte ca el să preia funcția în luna martie a anului următor.
146
La 20 decembrie 1860, Carolina de Sud a deschis calea, adoptând o ordonanță de secesiune; până la 1 februarie 1861, au urmat Florida, Mississippi, Alabama, Georgia, Louisiana și Texas.
147
148
Șase dintre aceste state au adoptat apoi o constituție comună și s-au declarat țară suverană, cu numele de
Statele Confederate ale Americii
147
Sudul superior și statele de graniță (Delaware, Maryland, Virginia, Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky, Missouri și Arkansas) au ascultat apelul la secesiune, dar la început l-au respins.
149
Președintele Buchanan și președintele-ales Lincoln au refuzat să recunoască Confederația, declarând secesiunea ilegală.
150
Confederația l-a ales pe
Jefferson Davis
ca președinte provizoriu la 9 februarie 1861.
151
Au existat tentative de compromis.
Compromisul Crittenden
ar fi extins linia din
compromisul Missouri
din 1820, împărțind teritoriile în teritorii cu sclavi și teritorii libere, contrar platformei republicane pe doctrina „pământul liber”.
152
Lincoln a respins ideea, afirmând: „mai degrabă mor decât să consimt
... la orice concesiune sau compromis care arată ca și cum cumpăr privilegiul de a prelua această guvernare la care avem un drept constituțional.”
153
Lincoln a susținut însă tacit propunerea
amendamentului Corwin
la Constituție, care fusese adoptată de Congres înainte ca Lincoln să preia mandatul și aștepta ratificarea de către state. Această propunere de amendament ar fi protejat sclavia în statele în care deja exista și ar fi garantat neintervenția Congresului în acest domeniu fără consimțământul Sudului.
154
155
Cu câteva săptămâni înainte de război, Lincoln a trimis fiecărui guvernator o scrisoare în care îi informa că Congresul a adoptat o rezoluție comună pentru modificarea Constituției.
156
Lincoln era deschis posibilității unei convenții constituționale care să promoveze și alte amendamente.
157
În drumul cu trenul către depunerea jurământului, Lincoln s-a adresat publicului și legislativelor din tot Nordul.
158
Președintele-ales a scăpat de
scăpat de o posibilă tentativă de asasinat
en
traduceți
la Baltimore, unde un complot a fost descoperit de șeful securității lui Lincoln,
Allan Pinkerton
en
traduceți
. La 23 februarie 1861, el a sosit în Washington, D.C. deghizat, orașul fiind bine păzit de armată.
159
Lincoln s-a adresat în discursul sau inaugural Sudului, proclamând din nou că nu are nicio intenție sau înclinație să abolească sclavia în statele din Sud:
„Par să existe temeri în rândul populației din statele din Sud că prin venirea unei administrații republicane, proprietatea și pacea și siguranța lor personală ar fi în pericol. Nu a existat niciodată vreun motiv rezonabil pentru astfel de temeri. În schimb, există dintotdeauna cele mai multe dovezi ale contrariului, și chiar și acum ele pot fi observate de oricine. Ele se găsesc în aproape toate discursurile publice ale celui care vi se adresează acum. Nu fac decât să citesc din aceste discursuri când declar că «nu am niciun scop, direct sau indirect, să mă amestec în instituția sclaviei în statele în care ea există. Cred că nu am niciun drept legal de a o face și nu am nicio înclinație de a o face.””
Primul discurs inaugural
en
traduceți
, 4 martie 1861
160
Președintele și-a încheiat cuvântarea cu un apel adresat poporului din Sud: „Nu suntem dușmani, ci prieteni. Nu trebuie să fim dușmani
... Firele mistice ale memoriei, care se întind de la fiecare câmp de bătălie, de la fiecare mormânt de patriot, până la fiecare inimă și până la fiecare piatră de temelie de pe tot acest mare pământ, vor înălța din nou corul Uniunii, când vor fi din nou atinse, și sigur vor fi, de îngerii cei buni ai naturii noastre.”
161
Eșecul
Conferinței de Pace din 1861
en
traduceți
a dat semnalul că un compromis legislativ nu este posibil. Până în martie 1861, niciun lider al insurecției nu a propus revenirea în cadrul Uniunii cu vreo condiție. Între timp, Lincoln și conducerea Partidului Republican au căzut de acord că dezmembrarea Uniunii nu poate fi tolerată.
162
Pe la sfârșitul războiului, Lincoln spunea:
Niciuna din părți nu aproba războiul, dar una dintre ele prefera să provoace războiul decât să lase țara să supraviețuiască, iar cealaltă era dispusă să accepte războiul decât s-o lase să piară, iar războiul a venit.
163
Începutul războiului
modificare
modificare sursă
Articole principale:
Războiul Civil American
și
Bătălia de la Fort Sumter
Maiorul Anderson
⁠(
, comandantul Fortului Sumter
Comandantul Fortului Sumter din Carolina de Sud, maiorul Robert Anderson, a trimis la Washington o cerere de aprovizionare, iar punerea în aplicare a ordinului lui Lincoln de a îndeplini această cerere a fost văzut de secesioniști ca un act de război. La 12 aprilie 1861, forțele confederate au tras asupra trupelor Uniunii la
Fort Sumter
, obligându-le să se predea, și au declanșat războiul. Istoricul
Allan Nevins
en
traduceți
a susținut că proaspăt instalatul în funcție Lincoln a făcut trei greșeli: a subestimat gravitatea crizei, a exagerat forța sentimentului unionist din Sud, și nu a înțeles că unioniștii din Sud insistă ca Sudul să nu fie invadat.
164
William Tecumseh Sherman
a vorbit cu Lincoln în săptămâna inaugurării și a fost „grav dezamăgit” de faptul că el nu a înțeles că „țara doarme pe un vulcan” și că Sudul se pregătește de război.
165
Donald concluzionează că „eforturile sale repetate de a evita ciocnirile în lunile dintre inaugurare și schimbul de focuri de la Ft. Sumter demonstrează că și-a respectat jurământul de a nu fi primul care varsă sânge frățesc. Dar el a jurat și să nu predea forturile. Singura rezolvare a acestor poziții contradictorii a fost ca primul foc să fie tras de confederați; așa a și fost.”
166
La 15 aprilie, Lincoln a cerut tuturor statelor să trimită detașamente totalizând 75.000 de soldați pentru recapturarea forturilor, protejarea Washingtonului și „conservarea Uniunii”, care, în opinia sa, era încă intactă în ciuda acțiunilor statelor secesioniste. Acest apel a forțat statele să aleagă o tabără. Virginia și-a declarat secesiunea și a fost răsplătită prin stabilirea capitalei Confederației pe teritoriul ei, în ciuda poziției expuse a
Richmondului
atât de aproape de liniile Uniunii. Carolina de Nord, Tennessee și Arkansas au votat și ele pentru secesiune în următoarele două luni. Sentimentul secesionist era puternic și în Missouri și Maryland, dar nu a reușit să determine secesiunea; Kentucky a încercat să rămână neutru.
167
Atacul confederat asupra Fortului Sumter i-a raliat pe americanii de la nord de
linia Mason-Dixon
în apărarea țării. Istoricul Allan Nevins spune:
Lovitura de trăsnet de la Sumter a produs o surprinzătoare cristalizare a sentimentului nordist....furia a măturat toată țara. Din toate părțile veneau vești despre mitinguri, discursuri, rezoluții, angajamente de susținere din partea mediului de afaceri, adunarea de companii și regimente, acțiuni hotărâte ale guvernatorilor și legislativelor.”
168
169
Regimentele s-au îndreptat spre sud la luptă, răspunzând la apelul lui Lincoln. La 19 aprilie, mulțimi de protestatari antirăzboi din Baltimore, care controlau legăturile feroviare,
au atacat trupele Uniunii
en
traduceți
care schimbau trenurile, și apoi au ars podurile. Lincoln a răspuns arestându-l pe
George William Brown
en
traduceți
, primarul orașului Baltimore, cu întreg consiliul local, toți comisarii de poliție, un congressman de Maryland și alți politicieni din stat. Ei au fost încarcerați fără mandat, fără a fi judecați sau puși sub acuzare, întrucât Lincoln suspendase unilateral înscrisul
habeas corpus
170
John Merryman
⁠(
, un oficial din statul Maryland, i-a cerut judecătorului
Roger B. Taney
de la Curtea Supremă să emită un înscris de
habeas corpus.
Taney, acționând ca judecător de circuit, a emis înscrisul, afirmând că suspendarea prezidențială este neconstituțională, deoarece este prerogativa Congresului. Lincoln a ignorat
decizia
. Armata a ocupat Baltimore-ul și agenții federali au încarcerat o treime din membrii Adunării Generale a statului Maryland. Lincoln i-a eliberat doar după ce a luat sfârșit amenințarea confederată asupra Marylandului; Merryman a fost eliberat și el în iulie.
171
172
Preluarea comenzii asupra efortului de război al Uniunii
modificare
modificare sursă
După
bătălia de la Fort Sumter
, Lincoln a realizat importanța preluării imediate a controlului executiv asupra războiului și a elaborării unei strategii de ansamblu pentru înăbușirea rebeliunii. Lincoln a întâmpinat o criză politică și militară fără precedent, și a răspuns în calitate de comandant suprem al forțelor armate, făcând uz de niște puteri fără precedent. Și-a extins puterile pe timp de război și a impus o blocadă asupra tuturor porturilor comerciale confederate, a deblocat fonduri înaintea atribuirii lor de către Congres și, după ce a suspendat
habeas corpus
, a arestat și a încarcerat mii de persoane suspectate de a fi simpatizanți ai Confederației. Lincoln era susținut de Congres și de publicul din Nord în aceste acțiuni. Mai mult, Lincoln a fost obligat să întărească simpatiile puternice pro-Uniune din statele sclavagiste de graniță și să împiedice conflictul să capete o dimensiune internațională.
173
„Funcționarea «Mașinii»
": caricatură politică din 1864 care ironizează administrația Lincoln—cu
William Fessenden
en
traduceți
Edwin Stanton
William Seward
Gideon Welles
en
traduceți
, Lincoln și alții.
Efortul de război a fost o sursă continuă de atacuri la adresa lui Lincoln, și îi domina timpul și atenția. De la început, era clar că suportul bipartizan avea să fie esențial pentru succesul în efortul de război, și orice fel de compromis înstrăina facțiunile din cele două părți ale eșichierului politic, cum ar fi numirea de republicani și democrați în funcții de comandă în cadrul armatei Uniunii.
Copperheads
l-au criticat pe Lincoln pentru refuzul de a face vreun compromis în chestiunea sclaviei. La fel, republicanii radicali l-au criticat că se mișcă prea încet către abolirea sclaviei.
174
La 6 august 1861, Lincoln a promulgat Legea de Confiscare, prin care autoriza proceduri judiciare pentru confiscarea și eliberarea sclavilor folosiți pentru susținerea efortului de război confederat. În practică, legea avea efecte limitate, dar a dat un semnal politic de suport pentru abolirea sclaviei în Confederație.
175
La sfârșitul lui august 1861, generalul
John C. Frémont
, candidatul republican pentru alegerile din 1856, a proclamat
legea marțială
în Missouri, fără a se consulta cu superiorii săi de la Washington. El a declarat că orice cetățean găsit că poartă arme poate fi judecat sumar și împușcat, și că sclavii persoanelor care susțin rebeliunea vor fi eliberați. Frémont era deja rău văzut, fiind acuzat de neglijență în serviciul de comandant al
Departamentului Vestului
en
traduceți
, coroborat cu acuzații de fraudă și corupție. Lincoln a anulat proclamația lui Frémont. Lincoln credea că emanciparea lui Frémont este motivată politic, nu militar, și că era ilegală.
176
După intervenția lui Lincoln, înrolările în Armata Uniunii din Maryland, Kentucky și Missouri au crescut cu peste 40.000 de oameni.
177
Afacerea Trent
de la sfârșitul lui 1861 a adus o amenințare de război cu Marea Britanie. Marina americană a interceptat ilegal un vas comercial britanic,
Trent
, în apele internaționale și a capturat doi emisari confederați; Regatul Unit a protestat vehement în timp ce americanii se bucurau. Lincoln a rezolvat problema eliberându-i pe cei doi și războiul cu Londra a fost evitat.
178
Abordarea de politică externă a lui Lincoln a fost inițial una de neimplicare directă, din cauza lipsei de experiență; el a lăsat mare parte din numirile în posturi diplomatice și chestiunile de politică externă în seama secretarului său de stat, William Seward. Reacția inițială a lui Seward la izbucnirea afacerii
Trent
a fost însă una prea belicoasă, așa că Lincoln a făcut apel și la senatorul
Charles Sumner
, președintele
Comisiei de Relații Externe a Senatului
en
traduceți
și expert în diplomație britanică.
179
Pentru a învăța termenii militari tehnici, Lincoln a împrumutat și a studiat cartea,
Elements of Military Art and Science
de
Henry Halleck
en
traduceți
de la
Biblioteca Congresului
180
Lincoln a monitorizat atent rapoartele telegrafice ce veneau la Departamentul de Război din Washington, D.C. El a ținut evidența tuturor fazelor efortului militar, s-a consultat cu guvernatorii, și a numit generali pe baza succeselor lor din trecut (dar și după statul și partidul din care proveneau). În ianuarie 1862, după mai multe plângeri privind ineficiența și specula din Departamentul de Război, Lincoln l-a înlocuit pe
Simon Cameron
en
traduceți
cu
Edwin Stanton
în funcția de
secretar de război
. Stanton era un unionist convins, democrat conservator susținător al mediului de afaceri, care simpatiza cu facțiunea republicanilor radicali. Cu toate acestea, el a colaborat cu Lincoln mai des și mai strâns decât orice alt oficial. „Stanton și Lincoln au dus practic singuri războiul”, scriau Thomas și Hyman.
181
În termenii strategiei de război, Lincoln a articulat două priorități: să se asigure că Washingtonul este bine apărat, și să ducă un efort de război agresiv care să satisfacă dorința din Nord pentru o victorie rapidă și decisivă; redactorii marilor ziare din Nord se așteptau la o victorie în 90 de zile.
182
De două ori pe săptămână, Lincoln se întâlnea cu cabinetul după-amiaza, și uneori Mary Lincoln îl obliga să se plimbe cu trăsura, pentru că era îngrijorată că muncește prea mult.
183
Lincoln a aflat de la șeful său de stat major, generalul Henry Halleck, student al strategului european
Jomini
, despre nevoia critică de a controla punctele strategice, cum ar fi fluviul Mississippi;
184
el știa bine și importanța
Vicksburgului
en
traduceți
și a înțeles necesitatea de a învinge armata inamică, nu doar de a ocupa teritoriul.
185
Generalul McClellan
modificare
modificare sursă
După înfrângerea Uniunii în
prima bătălie de pe Bull Run
și retragerea bătrânului general
Winfield Scott
en
traduceți
la sfârșitul lui 1861, Lincoln l-a numit pe general-maiorul
George B. McClellan
la comanda generală a armatelor Uniunii.
186
McClellan, un tânăr absolvent de West Point, director de căi ferate și democrat din Pennsylvania, și-a rezervat câteva luni (mai mult decât dorea Lincoln) pentru a planifica și a pune în aplicare
Campania din Peninsulă
en
traduceți
. Obiectivul campaniei era capturarea Richmondului prin deplasarea
Armatei Potomacului
en
traduceți
cu vasele pe
Peninsula Virginia
en
traduceți
și apoi pe uscat către capitala confederată. Amânările repetate ale lui McClellan îl frustrau și pe Lincoln, dar și Congresul, la fel ca poziția acestuia că nu era nevoie de trupe pentru apărarea Washingtonului. Lincoln a insistat să se păstreze o parte din trupele lui McClellan în apărarea capitalei; McClellan, care supraestima consistent forța armatelor confederate, a dat vina pe această decizie pentru eșecul campaniei.
187
Lincoln și
George McClellan
după
bătălia de pe Antietam
din 1862.
Lincoln l-a demis pe McClellan din funcția de comandant al armatelor, și l-a numit în martie 1862 pe Henry Wager, după „Scrisoarea debarcării lui Harrison” în care McClellan i-a oferit lui Lincoln sfaturi politice nesolicitate, cerându-i reținere în efortul de război.
188
Scrisoarea lui McClellan i-a agitat pe republicanii radicali, care au reușit să-l preseze pe Lincoln să-l numească pe
John Pope
en
traduceți
, un republican, în fruntea noii
Armate a Virginiei
. Pope a respectat dorința strategică a lui Lincoln de a ataca Richmondul dinspre nord, protejând astfel capitala de atacuri.
189
În lipsa întăririlor cerute de la McClellan, care acum comanda Armata Potomacului, Pope a suferit o grea înfrângere în
a doua bătălie de pe Bull Run
în vara lui 1862, obligând Armata Potomacului să apere Washingtonul pentru a doua oară.
189
Războiul s-a extins și cu operațiuni navale în 1862 când
CSS
Virginia
en
traduceți
, fostă USS
Merrimack
, a avariat sau a distrus trei vase unioniste la Norfolk, Virginia, înainte de a fi atacată și avariată de
USS
Monitor
. Lincoln a analizat atent depeșele și a interogat ofițerii navali participanți la
bătălia de la Hampton Roads
en
traduceți
190
În ciuda nemulțumirii față de neîntărirea trupelor lui Pope de către McClellan, Lincoln era disperat, și l-a readus la comanda tuturor trupelor din jurul Washingtonului, spre consternarea întregului său cabinet cu excepția lui Seward.
191
La două zile după revenirea lui McClellan la comandă, forțele generalului
Robert E. Lee
au trecut
râul Potomac
în Maryland, ducând la
bătălia de pe Antietam
din septembrie 1862.
192
Victoria unioniștilor în această ciocnire a fost una dintre cele mai sângeroase din istoria americană, dar ea i-a permis lui Lincoln să anunțe că va emite o
proclamație de emancipare
în ianuarie. După ce redactase proclamația cu ceva timp în urmă, Lincoln a așteptat o victorie militară pentru a o face publică, pentru a evita percepția că este o declarație dată în disperare de cauză.
193
McClellan s-a opus apoi cererii președintelui de a-l urmări pe Lee în retragerea sa cu armata expusă, în timp ce omologul său de la comanda
Armatei râului Ohio
en
traduceți
, generalul
Don Carlos Buell
en
traduceți
, a refuzat și el ordinele de a ataca forțele rebele în estul statului Tennessee. Ca urmare, Lincoln l-a înlocuit pe Buell cu
William Rosecrans
; și, după alegerile legislative parțiale din 1862, l-a înlocuit și pe McClellan cu republicanul
Ambrose Burnside
. Cei doi proaspăt numiți erau moderați în politică și era de așteptat să-l susțină mai bine pe comandantul suprem.
194
Soldați unioniști în fața Marye's Heights,
Fredericksburg, chiar înainte de bătălia din 3 mai 1863
en
traduceți
În ciuda sfaturilor președintelui, Burnside a lansat prematur o ofensivă de-a lungul
râului Rappahannock
en
traduceți
și a fost surprinzător
învins de Lee la Fredericksburg
în decembrie. Burnside nu a fost doar învins pe câmpul de luptă, el a fost învins și datorită indisciplinei și nemulțumirilor din rândul soldaților. Dezertările din 1863 erau de ordinul miilor și au crescut după Fredericksburg.
195
Lincoln l-a adus pe
Joseph Hooker
en
traduceți
, în ciuda faptului că era slobod la gură cu părerile lui că ar trebui impusă o dictatură militară.
196
Alegerile parțiale din 1862 le-au produs republicanilor pierderi grele din cauza nemulțumirii acute față de administrație din cauza faptului că nu a adus un sfârșit rapid al războiului, din cauza inflației în creștere, a noilor taxe ridicate, a zvonurilor de corupție, a suspendării
habeas corpus,
a recrutărilor forțate în armată, și a temerilor că sclavii eliberați vor submina piața muncii. Proclamația de emancipare anunțată în septembrie a adus republicanilor voturi în zonele rurale din New England și din Midwestul superior, dar le-a pierdut voturi în orașe și în Midwestul inferior.
197
În timp ce republicanii erau descurajați, democrații erau pe val și au obținut rezultate deosebit de bune în statele Pennsylvania, Ohio, Indiana și New York. Republicanii și-au păstrat majoritățile în cele două camere ale Congresului și în statele mari, cu excepția New Yorkului. Ziarul
Gazette
din Cincinnati a afirmat că alegătorii sunt „deprimați de natura interminabilă a războiului, așa cum este el dus până acum, și de rapida epuizare a resurselor țării fără vreun progres”.
197
În primăvara lui 1863, Lincoln era optimist despre următoarele campanii militare, până în punctul în care se gândea că sfârșitul războiului ar putea fi aproape dacă se strâng câteva victorii una după alta; aceste planuri includeau un atac al lui Hooker asupra lui Lee la nord de Richmond, al lui Rosecrans la Chattanooga, al lui Grant la Vicksburg, și un atac naval asupra Charlestonului.
198
Hooker a fost izgonit însă de Lee în
bătălia de la Chancellorsville
din mai,
199
dar a continuat să-și mai comande trupele câteva săptămâni. El a ignorat ordinul lui Lincoln de a-și diviza trupele, și posibil de a-l obliga pe Lee să facă același lucru la
Harper's Ferry
en
traduceți
, și și-a depus demisia, pe care Lincoln a acceptat-o. El a fost înlocuit de
George Meade
, care l-a urmărit pe Lee în Pennsylvania pentru
Campania Gettysburg
en
traduceți
, o victorie pentru Uniune, deși armata lui Lee a evitat să fie luată prizonieră. În același timp, după câteva eșecuri inițiale, Grant a asediat Vicksburgul și marina Uniunii a obținut câteva succese în portul Charleston.
200
După bătălia de la Gettysburg, Lincoln a înțeles clar că deciziile sale militare vor fi mai eficient aplicate dacă sunt transmise prin secretarul de război sau prin generalul de la comanda forțelor combinate către generalii armatelor individuale, cărora le displăcea amestecul său de civil în planurile lor. Chiar și așa, a continuat să dea adesea îndrumări detaliate generalilor.
201
Proclamația de emancipare
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Proclamația de emancipare
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. Pictură de
Francis Bicknell Carpenter
en
traduceți
din 1864
Lincoln a înțeles că puterea guvernului federal de a pune capăt sclaviei era limitată de Constituție, care până în 1865 lăsa chestiunea în seama fiecărui stat. Înainte și în timpul alegerii sale ca președinte, el a susținut că dispariția finală a sclaviei va rezulta din împiedicarea expansiunii ei în noile teritorii americane. La începutul războiului, el a încercat și să convingă statele să accepte eliberarea cu despăgubire în schimbul interzicerii sclaviei. Lincoln credea că limitarea sclaviei în aceste moduri o va elimina prin mijloace economice, așa cum prevedeau
Părinții Fondatori
, în conformitatea cu Constituția.
202
Președintele Lincoln a respins două tentative de emancipare limitate geografic ale general-maiorului John C. Frémont în august 1861 și a general-maiorului
David Hunter
en
traduceți
în mai 1862, cu argumentul că nu le stă lor în putere, și că va deranja statele de graniță loiale Uniunii.
203
La 19 iunie 1862, cu susținerea lui Lincoln, Congresul a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale. În iulie 1862, a fost adoptată o a doua Lege de Confiscare, prin care se stabileau proceduri judecătorești prin care se puteau elibera sclavii oricărei persoane condamnate pentru ajutarea rebeliunii. Deși Lincoln credea că nu stă în puterea Congresului să elibereze sclavii din state, el a aprobat legea, dând credit legislativului. El considera însă că asemenea acțiuni sunt atribuția exclusivă a comandantului suprem în timp de război, atribuții care îi revin prin Constituție președintelui, iar Lincoln plănuia să acționeze și el în același sens. În acea lună, Lincoln a discutat cu cabinetul o variantă a proclamației de emancipare. În ea, el declara: „ca măsură militară potrivită și necesară, începând cu 1 ianuarie 1863, toate persoanele deținute ca sclavi în statele confederate vor fi pentru totdeauna libere”.
204
În particular, Lincoln ajunsese în acest moment la concluzia că baza de sclavi a Confederației trebuie eliminată. Politicienii Copperheads susțineau însă că emanciparea este o piedică la adresa păcii și reunificării. Redactorul republican
Horace Greeley
de la foarte influentul
New York Tribune
a căzut în capcană,
205
iar Lincoln a negat direct aceasta într-o abilă scrisoare din 22 august 1862. Președintele a spus că principalul scop al acțiunilor sale ca președinte (folosind pronumele personal de persoana întâi și termenul de „îndatorire oficială”) era conservarea Uniunii:
206
„Obiectivul meu de ansamblu în această luptă este salvarea Uniunii, nu acela de a salva sau de a distruge sclavia. Dacă aș putea salva Uniunea fără să eliberez vreun sclav, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând toți sclavii, aș face-o; și dacă aș putea-o salva eliberând pe unii și lăsându-i pe alții cum erau, atunci aș face și asta. Ceea ce fac eu în privința sclaviei și a rasei de culoare, fac pentru că cred că ajută la salvarea Uniunii; și ceea ce nu fac, nu fac pentru că nu cred că va ajuta la salvarea Uniunii
... [¶] Aici mi-am declarat scopul în conformitate cu ce consider că este îndatorirea mea oficială; și nu intenționez să modific nici dorința mea personală, pe care adesea mi-am exprimat-o, ca toți oamenii de pretutindeni să fie liberi.
207
Proclamația de emancipare, emisă la 22 septembrie 1862, și intrată în vigoare la 1 ianuarie 1863, îi declara liberi pe sclavii din 10 state neaflate sub controlul Uniunii, cu excepții privind zonele aflate deja sub controlul Uniunii în două state.
208
Lincoln a petrecut următoarele 100 de zile pregătind armata și națiunea pentru emancipare, în timp ce democrații și-au raliat alegătorii de la alegerile legislative din 1862 avertizând privind amenințarea pe care o reprezintă sclavii eliberați pentru albii din Nord.
209
Odată ce abolirea sclaviei în statele rebele a devenit un obiectiv militar, pe măsură ce armatele Uniunii înaintau spre sud, din ce în ce mai mulți erau eliberați, până când toți cei trei milioane din teritoriul confederat au fost eliberați. Comentariul lui Lincoln la semnarea proclamației a fost: „niciodată, în viața mea, nu m-am simțit mai sigur că fac ceea ce trebuie, decât acum când semnez această hârtie.”
210
O vreme, Lincoln a continuat planurile mai vechi de a constitui colonii de sclavi eliberați. El comenta favorabil pe tema colonizării în Proclamația de emancipare, dar toate tentativele de a pune în aplicare un proiect de asemenea amploare au dat greș.
211
La câteva zile după anunțarea emancipării, 13 guvernatori republicani s-au întrunit la
Conferința de Război a Guvernatorilor
en
traduceți
; ei au susținut proclamația președintelui, dar au propus demiterea generalului George B. McClellan din funcția de comandant al armatei Uniunii.
212
După emiterea Proclamației de emancipare, înrolarea foștilor sclavi în armată a devenit politică oficială a guvernului. Până în primăvara lui 1863, Lincoln era gata să recruteze soldați negri în numere mai mari decât cele modice de până atunci. Într-o scrisoare adresată lui
Andrew Johnson
, guvernatorul militar al statului Tennessee, în care îl încuraja să ia inițiativa de a strânge armate de negri, Lincoln scria: „simpla vedere a 50.000 de soldați negri înarmați și pregătiți pe malurile fluviului Mississippi ar pune capăt pe loc rebeliunii”.
213
Până la sfârșitul lui 1863, la îndrumarea lui Lincoln, generalul
Lorenzo Thomas
en
traduceți
recrutase 20 de regimente de negri din valea râului Mississippi.
214
Frederick Douglass
a făcut odată următoarea remarcă referitoare la Lincoln: „în compania sa, nu mi s-a amintit niciodată de originea mea umilă și de culoarea mea nepopulară”.
215
Discursul de la Gettysburg (1863)
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Discursul de la Gettysburg
Singura fotografie confirmată a lui Abraham Lincoln la Gettysburg, cu circa trei ore înainte de
discurs
După marea victorie a Uniunii în
bătălia de la Gettysburg
din iulie 1863, și după înfrângerea Copperheads în alegerile din Ohio din toamnă, Lincoln a păstrat o bază puternică de susținere în partid și s-a găsit în puternica poziție de a redefini efortul de război, în ciuda
incidentelor violente din New York City
en
traduceți
. Era pregătită scena pentru discursul său de la cimitirul de pe câmpul de bătălie de la Gettysburg de la 19 noiembrie 1863.
216
În ciuda predicției lui Lincoln că „lumea nu va observa prea atent, și nici nu va ține minte multă vreme ce spunem noi acum”, cuvântarea a devenit cel mai citat discurs din istoria americană.
217
În 272 de cuvinte, spuse în trei minute, Lincoln a afirmat că națiunea nu se născuse în 1789, ci în 1776, „concepută întru libertate, și dedicată ideii că toți oamenii sunt creați egali”. El a definit războiul ca un efort dedicat acestor principii ale libertății și egalității pentru toți. Emanciparea sclavilor devenise acum parte din efortul național de război. El a declarat că morțile atâtor bravi soldați nu vor fi în van, că sclavia va lua sfârșit în urma sacrificiului lor, și că viitorul democrației în lume va fi asigurat, că „guvernul din popor, de către popor, pentru popor, nu va pieri de pe fața Pământului”. Lincoln a concluzionat că Războiul Civil are un obiectiv profund: o nouă naștere a libertății în țară.
218
219
Generalul Grant
modificare
modificare sursă
Președintele Lincoln (centru dreapta) împreună cu, de la stânga, generalii
Sherman
și
Grant
și amiralul
Porter
pictură din 1868
en
traduceți
a evenimentelor de pe
River Queen
en
traduceți
din martie 1865
Eșecul lui Meade de a lua prizonieră armata lui Lee în timp ce se retrăgea de la Gettysburg, împreună cu pasivitatea continuată a Armatei Potomacului, l-au convins pe Lincoln că este nevoie de o schimbare la comandă. Victoriile generalului
Ulysses S. Grant
în
bătălia de la Shiloh
și în
Campania Vicksburg
en
traduceți
l-au impresionat pe Lincoln și au făcut din Grant un puternic candidat pentru șefia armatelor Uniunii. Răspunzând unor critici adresate lui Grant după Shiloh, Lincoln afirmase: „nu mă pot lipsi de acest om. El luptă.”
220
Cu Grant în frunte, Lincoln credea că armata Uniunii poate urma o serie insistentă de ofensive coordonate pe multiple teatre de operațiuni, și că va avea un comandant care acceptă utilizarea de soldați negri.
221
Cu toate acestea, Lincoln era îngrijorat că Grant ar putea candida la funcția de președinte în 1864, ca și McClellan. Lincoln a aranjat ca un intermediar să cerceteze intențiile politice ale lui Grant, și, asigurat fiind că nu avea asemenea ambiții, a propus Senatului promovarea lui Grant la comanda armatelor Uniunii. El a obținut consimțământul Congresului de a reinstitui, special pentru Grant, gradul de general-locotenent, pe care nu îl deținuse niciun ofițer de la George Washington.
222
Grant a dus sângeroasa sa
Campanie Terestră
en
traduceți
în 1864. Ea este adesea caracterizată drept
război de uzură
, date fiind uriașele pierderi ale Uniunii în bătălii ca
bătălia din Wilderness
en
traduceți
și
Cold Harbor
en
traduceți
. Deși aveau avantajul că luptă în defensivă, forțele confederate au avut „un procentaj de pierderi aproape la fel de mare ca forțele Uniunii”.
223
Pierderile mari ale Uniunii au alarmat Nordul; Grant pierduse o treime din armată, iar Lincoln l-a întrebat ce planuri are, la care generalul a răspuns: „propun să ducem toată lupta pe linia aceasta chiar dacă ne ia toată vara”.
224
Confederației îi lipseau întăririle, așa că armata lui Lee scădea cu fiecare bătălie grea. Armata lui Grant a înaintat spre sud, a traversat
râul James
en
traduceți
, forțând un asediu și lupte de tranșee lângă
Petersburg, Virginia
en
traduceți
. Lincoln a făcut o vizită prelungită la cartierul general al lui Grant de la City Point, Virginia. Aceasta a permis președintelui să discute personal cu Grant și cu William Tecumseh Sherman pe tema ostilităților, întrucât Sherman a reușit și el să-l viziteze în grabă pe Grant din poziția sa din Carolina de Nord.
225
Lincoln și Partidul Republican au mobilizat susținerea pentru recrutarea obligatorie în tot Nordul, și au înlocuit pierderile Uniunii.
226
Lincoln l-a autorizat pe Grant să atace infrastructura confederată—plantații, căi ferate și poduri—în speranța de a distruge moralul Sudului și de a-i slăbi capacitatea economică de a continua lupta. Manevra lui Grant către Petersburg a avut ca urmare obstrucționarea a trei căi ferate între Richmond și Sud. Această strategie le-a permis generalilor Sherman și
Philip Sheridan
să distrugă plantațiile și orașele din
Valea Shenandoah
en
traduceți
din Virginia. Pagubele produse de
marșul lui Sherman spre mare
prin Georgia în 1864 s-a limitat la o fâșie lată de
100 km
, dar nici Lincoln și nici comandanții săi nu considerau distrugerile ca un scop în sine, acesta fiind înfrângerea armatelor confederate. După cum concluzionează Neely (2004), nu a existat un efort de a se angaja într-un „
război total
” contra civililor, cum avea să fie al Doilea Război Mondial.
227
Generalul confederat
Jubal Anderson Early
en
traduceți
a început o serie de atacuri asupra Nordului, care amenințau Capitala. În timpul
atacului lui Early asupra Washingtonului
en
traduceți
din 1864, Lincoln urmărea luptele dintr-o poziție expusă; căpitanul
Oliver Wendell Holmes
en
traduceți
i-a strigat: „dă-te jos, nebunule, să nu te împuște!”
228
După apeluri repetate adresate lui Grant pentru a apăra Washingtonul, Sheridan a fost desemnat să se ocupe și amenințarea lui Early a fost înlăturată.
229
Pe măsură ce Grant continua să uzeze forțele lui Lee, au început unele încercări de a discuta pacea. Vicepreședintele confederat
Stephens
en
traduceți
a fost în fruntea unui grup venit să se întâlnească cu Lincoln, Seward și alții la
Hampton Roads
en
traduceți
. Lincoln a refuzat să permită orice negociere cu Confederația din postura de egali; unicul său obiectiv era un acord de încetare a luptelor, așa că întâlnirea nu a avut rezultat.
230
La 1 aprilie 1865, Grant a reușit să înconjoare forțele lui Lee în
bătălia de la Five Forks
en
traduceți
și aproape a încercuit Petersburgul, iar guvernul confederat a evacuat Richmondul. După câteva zile, când orașul a căzut, Lincoln a vizitat capitala confederată învinsă; în timp ce se plimba prin oraș, sudiștii albi erau indiferenți, dar sclavii eliberați l-au primit ca pe un erou. La 9 aprilie, Lee s-a predat lui Grant la
Appomattox
en
traduceți
și războiul a luat practic sfârșit.
231
Realegerea din 1864
modificare
modificare sursă
Portret gravat la
BEP
en
traduceți
cu Lincoln ca președinte.
Articol principal:
Alegeri prezidențiale în Statele Unite, 1864
În timp ce războiul continua, Lincoln a candidat pentru realegere în 1864. Lincoln era un politician priceput, aducând—și ținând—împreună toate facțiunile principale ale Partidului Republican, și atrăgând de partea sa și pe
democrații războiului
ca
Edwin M. Stanton
și Andrew Johnson. Lincoln petrecea multe ore pe săptămână discutând cu politicieni din toată țara și folosindu-se de puterile sale de patronaj—extins mult față de cele de pe timp de pace—pentru a ține facțiunile partidului unite, a construi susținere pentru propriile politici, și pentru a respinge eforturile radicalilor de a-l debarca de la candidatura din 1864.
232
233
La convenția din 1864, Partidul Republican l-a ales pe Johnson, un democrat al războiului din statul sudic Tennessee, drept candidat pentru funcția de vicepreședinte. Pentru a-și lărgi coaliția incluzând și pe democrații de război și pe republicani, Lincoln a candidat sub titulatura nou-înființatului
Partidului Unionist
en
traduceți
234
Când campaniile lui Grant din primăvara lui 1864 au devenit blocaje sângeroase și pierderile umane ale Uniunii au început să crească, lipsa unui succes militar a avut un impact important asupra perspectivelor de realegere a președintelui, și mulți republicani din toată țara s-au temut că Lincoln va pierde. Împărtășind această teamă, Lincoln a scris și a semnat un angajament că, dacă va pierde alegerile, va trebui să învingă Confederația înainte de a preda mandatul succesorului său:
235
„În această dimineață, ca și în ultimele zile, pare deosebit de probabil că această administrație nu va mai fi realeasă. Atunci va fi de datoria mea să cooperez cu președintele ales pentru a salva Uniunea între alegeri și inaugurare; întrucât el își va fi asigurat alegerea pe asemenea temeiuri încât nu o va putea salva după aceea.
236
Lincoln nu a arătat cabinetului acest angajament, cerându-le să semneze plicul sigilat.
O victorie electorală lejeră pentru Lincoln la alegerile din 1864, cu statele din Sud (maro) și teritoriile (maro deschis) neparticipând
Al doilea discurs inaugural al lui Lincoln din 1865 la clădirea Capitoliului aproape terminată
În timp ce platforma democraților urma „aripa păcii” din partid și spunea că războiul este un „eșec”, candidatul lor, generalul George B. McClellan, susținea războiul și repudia platforma. Lincoln i-a oferit lui Grant mai mulți soldați și și-a mobilizat partidul pentru a-și reînnoi susținerea lui Grant în efortul de război. Capturarea Atlantei de către Sherman în septembrie și cucerirea Mobile-ului de către
David Farragut
au pus capăt agitațiilor defetiste;
237
Partidul Democrat era profund divizat, unii lideri și majoritatea militarilor susținându-l deschis pe Lincoln. Prin contrast, Partidul Național Unionist era unit și energic după ce Lincoln făcuse din emancipare chestiunea centrală, iar Partidele Republicane din state demonstrau perfidia Copperheads.
238
La 8 noiembrie, Lincoln a fost reales detașat, câștigând toate statele cu excepția a trei, și obținând 78% din voturile soldaților unioniști.
235
239
La 4 martie 1865, Lincoln a ținut
al doilea discurs inaugural
en
traduceți
, în care a spus că numărul mare de victime de ambele părți este voia Domnului. Istoricul
Mark Noll
en
traduceți
îl consideră a fi „printre numărul redus de texte semi-sacre prin care americanii își definesc locul lor în lume”.
240
Lincoln said:
„Cu ardoare sperăm—cu patimă ne rugăm—ca această puternică nenorocire a războiului să treacă repede. Totuși, dacă Dumnezeu vrea ca el să continue, până când toată avuția adunată prin truda necontenită de 250 de ani a robilor se va scufunda, și până când fiecare picătură de sânge trasă cu biciul va fi răsplătită prin alta trasă cu sabia, așa cum s-a spus acum 3.000 de ani, încă se va putea spune: «judecata Domnului e totuși adevărată și dreaptă». Fără răutate față de cineva; cu milostenie pentru toți; cu hotărâre în dreptate, atât cât ne dă Dumnezeu să vedem dreptatea, să ne străduim mai departe să ducem la bun sfârșit munca pe care o facem; să bandajăm rănile națiunii; să-l îngrijim pe cel ce va fi purtat lupta, și pe văduva lui, și pe orfanul lui—să facem totul pentru o pace dreaptă și îndelungată pe care să o prețuim, între noi și cu toate popoarele.
241
Reconstrucția
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Epoca de reconstrucție a Statelor Unite
Reconstrucția a început în timpul războiului, când Lincoln și asociații săi au anticipat întrebările privind reintegrarea statelor sudice cucerite și determinarea sorții liderilor confederați și sclavilor eliberați. La scurt timp după capitularea lui Lee, un general îl întrebase pe Lincoln cum să fie tratați confederații învinși, iar Lincoln i-a răspuns: „lăsați-i ușor”.
242
În linie cu acest sentiment, Lincoln era în fruntea moderaților în ce privește politica de Reconstrucție, opunându-se doar republicanilor radicali conduși de reprezentantul
Thaddeus Stevens
, senatorul
Charles Sumner
și senatorul
Benjamin Wade
en
traduceți
, aliați politici ai președintelui în alte aspecte. Hotărât să găsească o cale de a reuni națiunea neînstrăinând Sudul, Lincoln a cerut să se țină rapid alegeri în condiții generoase de-a lungul războiului.
Proclamația de amnistiere
en
traduceți
din 8 decembrie 1863, oferea grațierea tuturor celor ce nu deținuseră funcții civile de conducere în cadrul Confederației, care nu maltrataseră prizonieri unioniști și care semnau un jurământ de credință.
243
Caricatură politică cu vicepreședintele Andrew Johnson (fost croitor) și Lincoln, 1865, intitulată „Despicătorul de traverse la muncă reparând Uniunea”; (Johnson):
Ia-o liniștit nene Abe și o s-o strâng mai strâns ca niciodată.
(Lincoln):
Încă niscai copci, Andy, și draga de Uniune e reparată.
Pe măsură ce statele din Sud erau ocupate, trebuiau luate decizii critice în ce privește conducerea lor în timp ce administrația le era reformată. De o importanță deosebită erau Tennessee și Arkansas, unde Lincoln i-a numit pe generalii
Andrew Johnson
și, respectiv,
Frederick Steele
en
traduceți
ca guvernatori militari. În Louisiana, Lincoln i-a ordonat generalului
Nathaniel P. Banks
en
traduceți
să promoveze un plan care va restaura statalitatea atunci când 10% din alegători sunt de acord. Adversarii democrați ai lui Lincoln s-au folosit de aceste numiri pentru a-l acuza că utilizează armata pentru a-și asigura ambițiile politice ale lui și ale republicanilor. Pe de altă parte, radicalii i-au denunțat politica drept una prea indulgentă, promovând propriul lor plan,
Legea Wade-Davis
en
traduceți
, în 1864. Când Lincoln a respins legea, radicalii au răspuns refuzând să primească în Congres reprezentanții aleși din Louisiana, Arkansas și Tennessee.
244
Numirile lui Lincoln erau gândite în așa fel încât să țină în frâu facțiunile moderată și radicală. Pentru a ocupa locul eliberat de judecătorul-șef al Curții Supreme, Taney, el l-a numit pe cel ales de radicali, Salmon P. Chase, care, credea Lincoln, va susține emanciparea și politicile banilor de hârtie.
245
După punerea în aplicare a Proclamației de emancipare, care nu era în vigoare în toate statele, Lincoln a crescut presiunea pe Congres să interzică sclavia în toată țara printr-un amendament constituțional. Lincoln a declarat că un astfel de amendment va „închide toată chestiunea”.
246
Până în decembrie 1863, o propunere de amendament constituțional care să interzică sclavia a fost adus în discuția Congresului. Această primă tentativă nu a dus la adoptarea amendamentului, neîntrunind majoritatea de două treimi necesară în Camera Reprezentanților la votul din 15 iunie 1864. Adoptarea respectivului amendament a devenit parte a platformei republican/unioniste pentru alegerile din 1864. După o îndelungată dezbatere în Cameră, a doua propunere a fost adoptată de Congres la 31 ianuarie 1865, și a fost trimisă legislativelor statelor pentru ratificare.
247
248
La ratificare, ea a devenit
al Treisprezecelea Amendament
la Constituția Statelor Unite, începând cu 6 decembrie 1865.
249
Când războiul se apropia de sfârșit, reconstrucția prezidențială a lui Lincoln era în plin avânt; considerând că guvernul federal are o responsabilitate limitată față de milioanele de sclavi eliberați. El a promulgat legea de organizare a
„Biroului pentru Eliberați”
en
traduceți
propusă de senatorul Charles Sumner, prin care se înființa o agenție federală temporară care să rezolve nevoile materiale imediate ale foștilor sclavi. Legea a dat foștilor sclavi pământ în arendă pe trei ani, cu posibilitatea de achiziționare. Lincoln a afirmat că planul său pentru Louisiana nu se aplică tuturor statelor în Reconstrucție. Cu puțin înainte de a fi asasinat, Lincoln a anunțat că are un nou plan pentru Reconstrucția Sudului. Discuțiile cu cabinetul au arătat că planul lui Lincoln era de control militar pe termen scurt asupra statelor, urmat de readmiterea lor sub controlul unioniștilor din Sud.
250
Istoricii sunt de acord că este imposibil să se estimeze ce ar fi făcut Lincoln, dacă ar fi trăit, în ce privește Reconstrucția, dar s-au efectuat unele proiecții pe baza pozițiilor sale politice cunoscute și pe baza abilităților sale politice.
Biografii lui Lincoln
James G. Randall
en
traduceți
și
Richard Current
en
traduceți
, conform lui David Lincove, susțin că:
Foarte probabil, dacă ar fi trăit, Lincoln ar fi urmat o politică similară celei urmate de Johnson, probabil că s-ar fi ciocnit cu radicalii din Congres, că ar fi produs un rezultat mai bun pentru sclavii eliberați decât cel obținut în realitate, și că priceperea sa politică l-ar fi ajutat să evite greșelile lui Johnson.
251
Eric Foner
afirmă că:
Spre deosebire de Sumner și de alți radicali, Lincoln nu vedea Reconstrucția ca pe o ocazia de a face o revoluție politică și socială totală care doar începea cu emanciparea. De multă vreme își făcuse clară opoziția față de confiscarea și redistribuirea pământului. El credea, ca și majoritatea republicanilor în aprilie 1865, că fiecare stat își va stabili singur condițiile privind exercitarea dreptului de vot. El presupunea că controlul politic asupra Sudului va trece la unioniștii albi, la cei ce ezitau în ce privește secesiunea, și la unii foști confederați ce priveau înainte. Dar în timpul războiului, în mod repetat, după ce la început se opusese, Lincoln a ajuns să îmbrățișeze pozițiile promovate la început doar de aboliționiști și de republicanii radicali..... Lincoln ar fi ascultat fără îndoială strigătele pentru protecția sporită a foștilor sclavi.... Este cu totul plauzibil să ni-l închipuim pe Lincoln de acord cu Congresul pe o politică de Reconstrucție care să cuprindă protecție federală pentru drepturile civile elementare plus un drept de vot limitat pentru negri, pe linia propusă de Lincoln chiar înainte de a muri.”
252
Redefinirea republicii și republicanismului
modificare
modificare sursă
Lincoln în februarie 1865, cu circa două luni înainte de a fi asasinat.
Reunificarea reușită a statelor a avut consecințe și asupra numelui țării. Termenul „Statele Unite” fusese folosit și anterior, uneori la plural („aceste State Unite”), și alte ori ca denumire la singular, fără să existe o consistență gramaticală. Războiul Civil a fost o forță importantă ce a precipitat dominația acordului la singular până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
253
În anii recenți, istorici ca Harry Jaffa, Herman Belz, John Diggins, Vernon Burton și Eric Foner au pus accent pe redefinirea de către Lincoln a
valorilor republicane
. Încă din anii 1850, o vreme când mare parte din retorica politică se concentra pe sfințenia Constituției, Lincoln a pus accent pe Declarația de Independență ca fundament al valorilor politice americane—pe care a denumit-o „foaia de ancorare” a republicanismului.
254
Accentul pus în Declarația de Independență pe libertate și egalitate pentru toți, spre deosebire de toleranța cu care Constituția trata sclavia, a schimbat direcția dezbaterii. Cum concluzionează Diggins în ce privește influentul discurs de la Cooper Union de la începutul lui 1860, „Lincoln a prezentat americanilor o teorie istorică ce oferă o profundă contribuție la teoria și destinul republicanismului însuși.”
255
Poziția sa a căpătat putere deoarece scotea în evidență bazele morale ale republicanismului, și nu legalismele sale.
256
Cu toate acestea, în 1861, Lincoln a justificat războiul în termeni de legalisme (Constituția era un contract, și pentru ca o parte să iasă din el trebuia să fie de acord toate părțile), și apoi în termeni de datorie națională de a garanta forma republicană de guvernământ în toate statele.
257
Burton (2008) afirmă că republicanismul lui Lincoln a fost preluat de sclavii eliberați după emancipare.
258
În martie 1861, în
primul discurs inaugural al lui Lincoln
en
traduceți
, el explora natura democrației, denunțând secesiunea ca anarhie, și explicând că domnia majorității trebuie să fie echilibrată de restricții constituționale în sistemul american. El spunea: „o majoritate ținută în frâu de frâne și limitări constituționale, schimbându-se permanent cu ușurință odată cu schimbările deliberate ale opiniilor și sentimentelor populare, este singurul adevărat suveran al unui popor liber.”
259
Alte acțiuni
modificare
modificare sursă
Lincoln a aderat la teoria Whig privind președinția, teorie ce dădea Congresului responsabilitate principală pentru redactarea legilor, în timp ce executivul le punea în aplicare. Lincoln a respins doar patru legi adoptate de Congres; singura importantă a fost Legea Wade-Davis cu programul său dur de Reconstrucție.
260
El a promulgat
Homestead Act
din 1862, prin care punea milioane de hectare de pământ deținut de guvern la dispoziția oricui dorea să-l cumpere cu preț redus.
Legea Colegiilor pe Granturi Funciare Morrill
en
traduceți
, promulgată și ea în 1862, conținea granturi pentru colegiile agricole din fiecare stat.
Legea Căii Ferate a Pacificului
en
traduceți
din 1862 și 1864 acorda susținere federală pentru construirea
Primei Căi Ferate Transcontinentale
en
traduceți
, terminată în 1869.
261
Adoptarea Legii Gospodăriilor și celei a Căii Ferate a Pacificului a fost făcută posibilă prin absența congressmanilor din Sud și senatorilor care se opuseseră acestor măsuri în anii 1850.
262
Format:Infobox U.S. Cabinet
Alte legi importante au fost două măsuri de creștere a veniturilor pentru guvernul federal: taxele vamale (o politică cu un îndelungat precedent), și o nouă taxă federală pe venit. În 1861, Lincoln a promulgat al doilea și al treilea
regim vamal Morrill
en
traduceți
, primul datând din timpul predecesorului său, James Buchanan. Tot în 1861, Lincoln a promulgat
Legea Veniturilor din 1861
en
traduceți
, impunând primul impozit pe venit în SUA.
263
Prin această lege se impunea o cotă unică de 3 procente pentru veniturile de peste 800 de dolari (21.000 de dolari la valoarea din 2014), care a fost schimbată ulterior prin
Legea Veniturilor din 1862
en
traduceți
într-un sistem de impozitare progresivă.
264
Lincoln a prezidat și peste expansiunea influenței economice a guvernului federal în mai multe alte zone. Înființarea sistemului de bănci naționale prin
Legea Sistemului Bancar Național
en
traduceți
a construit o rețea financiară puternică la nivelul întregii țări și a stabilit o monedă națională. În 1862, Congresul a înființat, cu aprobarea lui Lincoln,
Departmentul Agriculturii
en
traduceți
265
În 1862, Lincoln a trimis un general de rang înalt, John Pope, să înăbușe
răscoala Sioux
din Minnesota. După ce i s-au prezentat 303 de mandate de execuție pentru membri ai tribului Sioux
Santee Dakota
acuzați că uciseseră fermieri nevinovați, Lincoln a revizuit personal fiecare mandat, aprobând în cele din urmă 39 de execuții (din care una a fost comutată ulterior).
266
Președintele Lincoln plănuia și o reformă a politicii federale față de indieni.
267
În urma pierderilor suferite de Grant în campania împotriva lui Lee, Lincoln luase în calcul un alt apel executiv la recrutare în armată, dar acesta nu a mai fost emis. Ca răspuns la zvonurile că va face aceasta, redactorii de la
New York World
en
traduceți
și de la
Journal of Commerce
en
traduceți
au publicat o falsă proclamație de recrutare care a creat o oportunitate pentru redactori și alți angajați să pună la colț piața aurului. Reacția lui Lincoln a fost de a transmite cele mai puternice mesaje în media despre asemenea comportament; el a ordonat armatei să confiște numerele respective ale celor două publicații, ceea ce s-a făcut timp de două zile.
268
Lincoln este în mare parte responsabil pentru instituirea sărbătorii de
Ziua Recunoștinței
în Statele Unite.
269
Înainte de președinția lui Lincoln, Ziua Recunoștinței era doar o sărbătoare regională în zona New England, după cum fusese din secolul al XVII-lea, deși fusese sporadic și la date neregulate proclamată și de guvernul federal. Ultima astfel de proclamație avusese loc în timpul președinției lui
James Madison
cu 50 de ani înainte. În 1863, Lincoln a declarat ultima joi din noiembrie a acelui an ca Zi a Recunoștinței.
269
În iunie 1864, Lincoln a aprobat Grantul Yosemite acordat de Congres, prin care se punea sub un nivel fără precedent de protecție arealul natural cunoscut astăzi ca
Parcul Național Yosemite
270
Numiri de judecători
modificare
modificare sursă
Lincoln a numit în funcție 32 de judecători federali, inclusiv patru judecători-asociați și un judecător-șef al
Curții Supreme a Statelor Unite
, și 27 de judecători în tribunalele districtuale. Lincoln nu a numit judecători în curțile de circuit în timpul mandatului său.
Numirile la Curtea Supremă
modificare
modificare sursă
Noah Haynes Swayne
en
traduceți
– 1862
Samuel Freeman Miller
en
traduceți
– 1862
David Davis
en
traduceți
– 1862
Stephen Johnson Field
en
traduceți
– 1863
Salmon Portland Chase
– 1864 (judecător-șef)
Salmon Portland Chase
a fost alegerea lui Lincoln pentru șefia Curții Supreme a SUA.
Filosofia declarată a lui Lincoln în ce privește numirile la Curtea Supremă a fost „nu putem întreba pe cineva ce va face, și dacă îl întrebăm și ne răspunde, atunci ar trebui să-l disprețuim pentru asta. De aceea, trebuie să luăm un om ale cărui opinii sunt cunoscute.”
269
Lincoln a făcut cinci numiri la Curtea Supremă a SUA.
Noah Haynes Swayne
en
traduceți
, numit la 21 ianuarie 1862 și devenit membru la 24 ianuarie 1862, a fost ales ca avocat antisclavie susținător al cauzei Uniunii.
Samuel Freeman Miller
en
traduceți
, numit la 16 iulie 1862, îl susținuse pe Lincoln în alegerile din 1860 și era un aboliționist convins. David Davis, manager al campaniei lui Lincoln din 1860, numit la 1 decembrie 1862 și devenit membru la 8 decembrie 1862, fusese judecător și în curțile de circuit din Illinois unde activase Lincoln.
Stephen Johnson Field
en
traduceți
, fost judecător al Curții Supreme a statului California, a fost numit la 6 martie 1863 și a început mandatul la 10 martie 1863, și a adus un echilibru geografic, dar și politic, fiind democrat. În cele din urmă, secretarul pentru trezorerie al lui Lincoln, Salmon P. Chase, a fost numit judecător-șef la 6 decembrie 1864. Lincoln îl considera pe Chase un jurist abil, care va susține legislația Reconstrucției, și credea că prin numirea lui contribuia la unitatea Partidului Republican.
271
State admise în Uniune
modificare
modificare sursă
După secesiunea statului
Virginia
, comitatele din nord-vestul statului au hotărât separarea de statul Virginia și rămânerea în cadrul Uniunii, sub forma unui nou stat,
Virginia de Vest
. Acest stat a fost admis în Uniune la
20 iunie
1863
, după ce a îndeplinit condiția de a adopta o constituție ce stipula abolirea treptată a sclaviei. La
31 octombrie
1864
, a fost admis ca stat liber și
Nevada
, al treilea stat din vestul îndepărtat al continentului.
272
Asasinarea
modificare
modificare sursă
Ilustrație a
asasinării lui Lincoln
pe
14 aprilie 1865
, în loja prezidențială de la
Ford's Theatre
⁠(
, în care apar (de la stânga la dreapta): asasinul
John Wilkes Booth
, Abraham Lincoln,
Mary Todd Lincoln
Clara Harris
⁠(
, și
Henry Rathbone
⁠(
John Wilkes Booth
era un cunoscut actor, dar și spion confederat din
Maryland
; deși nu s-a înrolat în armata confederată, avea legături cu serviciul secret al Confederației.
273
În 1864, Booth a pus la cale un plan (foarte similar cu cel al lui Thomas N. Conrad, autorizat anterior de către Confederație)
274
de a-l răpi pe Lincoln în schimbul eliberării unor prizonieri confederați.
După ce a fost prezent la un discurs ținut la 11 aprilie 1865, de Lincoln pentru promovarea drepturilor negrilor, Booth, agitat, și-a schimbat planurile și a devenit hotărât să-l asasineze pe președinte.
275
Aflând că președintele, prima doamnă, și generalul din fruntea armatelor Uniunii, Ulysses S. Grant, vor fi prezenți la
Ford's Theatre
en
traduceți
, Booth a pus la cale un plan, împreună cu mai mulți conspiratori, de a-i asasina pe vicepreședintele Andrew Johnson, pe secretarul de stat William H. Seward și pe generalul Grant. Fără principala gardă de corp,
Ward Hill Lamon
en
traduceți
, Lincoln a plecat să vadă piesa de teatru
Our American Cousin
en
traduceți
la 14 aprilie. În ultimul moment, Grant și soția sa au ales să meargă în New Jersey în vizită la copiii lor, în loc să meargă la teatru.
276
Garda de corp a lui Lincoln, John Parker, a plecat de la Ford's Theater la pauză pentru a servi o băutură cu vizitiul lui Lincoln în Star Saloon, aflat în vecinătate. Președintele, rămas nepăzit, stătea în loja oficială de la balcon. Profitând de ocazie, Booth s-a furișat pe la spate și, la ora 10:13
pm, l-a împușcat de aproape pe Lincoln în ceafă, rănindu-l mortal. Maiorul
Henry Rathbone
en
traduceți
s-a luptat puțin cu Booth, dar Booth l-a înjunghiat și a fugit.
277
278
Aflat pe fugă timp de 12 zile, Booth a fost găsit în ziua de 26 aprilie la o fermă din Virginia, la circa
100 km
sud de Washington, D.C. După ce a refuzat să se predea soldaților unioniști, Booth a fost ucis de sergentul
Boston Corbett
en
traduceți
279
280
Un chirurg militar, doctorul
Charles Leale
en
traduceți
, se afla și el la teatru și a venit imediat în ajutorul președintelui. A găsit că președintele nu răspundea la stimuli, respira cu greutate și nu avea puls detectabil. După ce a determinat că președintele fusese împușcat în cap și nu înjunghiat în umăr cum se crezuse la început, a încercat să elimine cheagul de sânge, după care președintele a început să respire mai ușor.
281
El a fost apoi dus vis-a-vis în
Casa Petersen
en
traduceți
. După ce a rămas în comă nouă ore, Lincoln a murit la 7:22
am în ziua de 15 aprilie. Preotului prezbiterian
Phineas Densmore Gurley
en
traduceți
, prezent acolo, i s-a cerut să spună o rugăciune, după care secretarul de război Stanton a salutat și a spus: „acum aparține epocilor” (în
engleză
Now he belongs to the ages
).
282
Trupul lui Lincoln, înfășurat în drapel, a fost escortat apoi prin ploaie la Casa Albă, de ofițeri cu capetele descoperite, în timp ce toate bisericile din oraș băteau clopotele. Vicepreședintele
Johnson
a depus jurământul la ora 10:00
am, cu mai puțin de 3 ore după moartea lui Lincoln. Sicriul președintelui a fost depus în Camera de Est și apoi în Rotonda Capitoliului între 19 și 21 aprilie. Sicriul fiului său Willie care murise cu trei ani în urmă a fost exhumat și au mers împreună pe ultimul drum al președintelui în vagonul prezidențial „
United States
”. Timp de trei săptămâni trenul funerar
Lincoln Special
decorat în negru
283
le-a purtat pe un traseu lung și întortocheat de la Washington D.C. până la Springfield, Illinois oprind în multe orașe din Nord pentru slujbe elaborate cu participări de sute de mii de oameni, trecând prin fața altora care s-au adunat pe marginea căii ferate cu orchestre, focuri de tabără și coruri
284
285
sau doar oprindu-se cu capul descoperit la trecerea procesiunii.
Credințe religioase și filosofice
modificare
modificare sursă
Lincoln
en
traduceți
, pictură de
George Peter Alexander Healy
en
traduceți
din 1869
În tinerețe, Lincoln fusese
sceptic religios
en
traduceți
286
sau, după cum spune un biograf, un
iconoclast
287
Mai târziu, utilizarea frecventă de către Lincoln a limbajului și a imaginilor religioase ar putea fie să fi afectat credințele lui personale, fie să fi fost doar un mijloc de a face apel la audiența sa, formată mai ales din protestanți
evangeliști
288
El nu a fost membru al vreunei biserici, deși o însoțea frecvent la biserică pe soția sa.
289
El cunoștea însă în profunzime Biblia, pe care o cita și o lăuda.
290
În ce privește credința sa, o ținea pentru sine, și în același timp respecta credințele celorlalți. Lincoln nu a declarat vreodată cu claritate vreo credință creștină. El credea însă într-un Dumnezeu atotputernic care controla evenimentele și, până în 1865, își exprima această credință în discursuri importante.
291
În
anii 1840
, Lincoln subscrisese
Doctrinei Necesității
, o credință conform căreia mintea umană era controlată de o putere superioară.
292
În anii 1850, Lincoln recunoștea „providența” într-un sens general, și rareori folosea limbajul și imaginile evangeliștilor; el avea față de republicanismul Părinților Fondatori un respect aproape religios.
293
După moartea fiului său, Edward, Lincoln și-a recunoscut mai des propria nevoie de a se baza pe Dumnezeu.
294
Moartea lui Willie în februarie 1862 pare să-l fi făcut pe Lincoln să privească spre religie pentru răspunsuri și pentru consolare.
295
După moartea lui Willie, Lincoln s-a gândit de ce, din punct de vedere divin, este necesară severitatea războiului. El scria în această vreme că Dumnezeu „putea fie să salveze, fie să distrugă Uniunea fără o încercare omenească. Și totuși încercarea a început. Și după ce a început, putea da victoria finală oricărei părți în orice zi. Și totuși încercarea continuă.”
296
În ziua în care Lincoln a fost asasinat, se spune că i-ar fi mărturisit soției dorința de a vizita
Țara Sfântă
297
Sănătatea lui Lincoln
modificare
modificare sursă
Există mai multe afirmații cum că sănătatea lui Lincoln era în declin la momentul asasinării. Acestea se bazează adesea pe fotografiile care par să arate o pierdere în greutate și în masă musculară. O astfel de afirmație este aceea că suferea de o boală genetică rară,
MEN2b
en
traduceți
298
care se manifestă prin
carcinom tiroid medular
en
traduceți
neuromuri mucozale
en
traduceți
și cu aparență marfanoidă. Alții afirmă direct că avea
sindromul Marfan
, pe baza înălțimii sale și lungimii degetelor, și pe asocierea unei posibile
insuficiențe aortice
en
traduceți
, care poate cauza o mișcare pe verticală a capului în ritmul bătăilor inimii (
Simptomul De Musset
en
traduceți
pe baza neclarității capului lui Lincoln în fotografii, care pe atunci se făceau cu timp mare de expunere.
O analiză ADN a fost deocamdată refuzată de Muzeul Marii Armate a Republicii din Philadelphia.
298
Reputație istorică
modificare
modificare sursă
În clasamentele președinților americani alcătuite de intelectuali din diverse domenii începând cu anii 1940, Lincoln este constant clasat în primii trei, adesea pe primul loc.
22
23
Un studiu din 2004 a găsit că politologii și istoricii îl pun pe Lincoln de obicei pe primul loc, în vreme ce juriștii îl pun pe locul al doilea după Washington.
299
Dintre toate clasamentele alcătuite începând cu 1948, Lincoln este pe primul loc în majoritatea: Schlesinger 1948, Schlesinger 1962, 1982 Murray Blessing Survey,
Chicago Tribune
1982 poll, Schlesinger 1996, CSPAN 1996, Ridings-McIver 1996,
Time
2008, and CSPAN 2009. În general, primii trei președinți sunt 1. Lincoln; 2. George Washington; și 3. Franklin D. Roosevelt, deși uneori Lincoln și Washington, sau Washington și Roosevelt, își schimbă locurile.
300
Asasinarea președintelui Lincoln l-a transformat pe acesta într-un martir național și i-a adus o recunoaștere de proporții legendare. Lincoln era văzut de aboliționiști ca un luptător pentru libertatea umană. Republicanii i-au legat numele de partidul lor. Mulți, dar nu toți, din Sud, îl considerau pe Lincoln un om cu calități remarcabile.
301
Schwartz susține că reputația lui Lincoln a crescut încet la sfârșitul secolului al XIX-lea până în
Epoca Progresistă
en
traduceți
(1900–anii 1920) când a devenit unul dintre cei mai venerați eroi ai istoriei americane, acceptat ca atare și de sudiștii albi. Apogeul a fost atins în 1922, când a fost inaugurat
Memorialul Lincoln
pe Promenada din Washington.
302
În epoca
New Deal
, liberalii l-au cinstit pe Lincoln nu atât ca omul realizat prin forțe proprii, sau ca marele președinte din vreme de război, ci ca susținător al omului de rând care fără îndoială ar fi susținut un stat al bunăstării sociale. În anii
Războiului Rece
, imaginea lui Lincoln s-a schimbat, aducând în evidență simbolul libertății care aducea speranță celor oprimați de regimurile comuniste.
303
Până în
anii 1970
, Lincoln devenise un erou al conservatorilor politici
304
pentru naționalismul său intens, pentru susținerea acordată mediului de afaceri, pentru insistența pentru stoparea răspândirii servituții umane, acțiunea sa în termenii principiilor
Lockean
și
Burkean
în numele libertății și tradiției, și pentru devotamentul pentru principiile Părinților Fondatori.
305
306
307
Ca activist Whig, Lincoln era un susținător al intereselor de afaceri, favorizând un regim vamal protecționist, sistemul bancar, îmbunătățirile interne, și căile ferate în opoziție cu
democrații agrarieni
en
traduceți
308
William C. Harris găsea că „respectul [lui Lincoln] pentru Părinții Fondatori, pentru Constituție și pentru legile de sub ea, ca și pentru conservarea Republicii și instituțiilor ei i-au susținut și întărit conservatorismul”.
309
James G. Randall punea accent pe toleranța lui și mai ales pe moderația „în preferința sa pentru un progres ordonat, neîncrederea în agitația periculoasă și reticența față de schemele de reformă prost digerate”. Randall concluzionează că „era conservator în deplina evitare a acelui tip de așa-numit «radicalism» care implica abuzarea Sudului, ura față de proprietarul de sclavi, setea de răzbunare, comploturile partizane și cererile negeneroase ca instituțiile Sudului să fie transformate peste noapte de persoane din exterior”.
310
Pe la sfârșitul
anilor 1960
, liberalii, ca istoricul
Lerone Bennett
en
traduceți
, aveau îndoieli, mai ales în ce privește vederile lui Lincoln în chestiunile rasiale.
311
312
Bennett a câștigat multă atenție când l-a făcut pe Lincoln alb-supremațist în 1968.
313
El observa că Lincoln folosea etnonime peiorative, spunea bancuri în care erau ridiculizați negrii, insista că se opune egalității sociale, și propunea
trimiterea sclavilor eliberați într-o altă țară
en
traduceți
. Apărătorii săi, cum ar fi autorii Dirck și Cashin, au răspuns că nu era așa de rău ca majoritatea politicienilor vremii;
314
și că era un „vizionar moral” care a ajutat la progresul cauzei aboliționiste, pe cât de repede s-a putut din punct de vedere politic.
315
Accentul s-a deplasat de la Lincoln-eliberatorul la un argument că negrii se eliberaseră singuri din sclavie, sau cel puțin au fost responsabili pentru forțarea guvernului să-i elibereze.
316
317
Istoricul Barry Schwartz scria în 2009 că imaginea lui Lincoln a suferit „eroziune, pălirea prestigiului, un ridicol benign” spre sfârșitul secolului al XX-lea.
318
Pe de altă parte, în biografia lui Lincoln publicată în 1996, Donald opina că acesta era dotat cu trăsătura de personalitate definită de poetul
John Keats
drept
capabilitate negativă
en
traduceți
, atribuită liderilor extraordinari care erau „mulțumiți în mijlocul incertitudinilor și îndoielilor și neobligați către fapt ori rațiune”.
319
Lincoln a devenit personaj de film, fiind adesea ilustrat la Hollywood, aproape mereu într-o lumină favorabilă.
320
321
Memoriale
modificare
modificare sursă
Memorialul Lincoln
din Washington, D.C.
Portretul lui Lincoln apare pe două mijloace de plată americane, moneda de un cent și bancnota de cinci
dolari
. Chipul său apare și pe timbre, iar mai multe sate, orașe și comitate americane au fost denumite în cinstea sa,
322
între care
capitala
statului Nebraska.
Cele mai celebre și mai vizitate memoriale sunt Memorialul Lincoln din Washington, D.C.; sculptura lui Lincoln de pe
Muntele Rushmore
323
Ford's Theatre
en
traduceți
și
Casa Petersen
en
traduceți
(unde a murit) din Washington, precum și
Biblioteca și Muzeul Prezidențial Abraham Lincoln
en
traduceți
, aflate în Springfield, Illinois, nu departe de
casa lui Lincoln
en
traduceți
și
mormântul său
en
traduceți
324
325
Barry Schwartz, sociolog care a examinat memoria culturală a Americii, afirmă că în anii 1930 și 1940, memoria lui Abraham Lincoln era practic sfântă și dădea națiunii „un simbol moral care să inspire și să îndrume viața americanilor”. În timpul Marii Crize, afirmă el, Lincoln a servit ca „mijloc de a vedea dezamăgirile lumii, de a-i face suferințele nu atât explicabile, cât pline de înțeles”. Când pregătea America de război, Franklin D. Roosevelt a folosit cuvintele președintelui din timpul Războiului Civil pentru a clarifica amenințarea pe care o reprezentau Germania și Japonia. Americanii întrebau: „Ce ar face Lincoln?”
326
El observă însă și că, după al Doilea Război Mondial, puterea de simbol a lui Lincoln și-a pierdut din relevanță, și că acest „erou ce pălește este simptomatic pentru lenta dispariție a încrederii în măreția națională”.
327
El sugera că postmodernismul și multiculturalismul au diluat din conceptul de măreție.
Vezi și
modificare
modificare sursă
Președinte al Statelor Unite ale Americii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data nașterii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data decesului
Note
modificare
modificare sursă
Biblioteca Națională a Germaniei
„Gemeinsame Normdatei”
(în germană).
Wikidata
Q36578
. Accesat în
9 aprilie 2014
Andrew Bell.
„Abraham Lincoln”
(în engleză). Ilustrator: Andrew Bell.
Encyclopædia Britannica Online
[*]
OCLC
71783328
OL
15859174W
Wikidata
Q5375741
. Accesat în
9 octombrie 2017
„Abraham Lincoln”
(în engleză).
SNAC
Wikidata
Q29861311
. Accesat în
9 octombrie 2017
Lipsește sau este vid:
title=
ajutor
. Accesat în
31 iulie 2022
Lipsește sau este vid:
title=
ajutor
. Accesat în
31 iulie 2022
Lipsește sau este vid:
title=
ajutor
Lipsește sau este vid:
title=
ajutor
James M. McPherson (
27 noiembrie 2017
). „Lincoln, Abraham (1809-1865), sixteenth president of the United States”.
American National Biography Online
doi
10.1093/ANB/9780198606697.ARTICLE.0400631
Wikidata
Q103867811
. Arhivat din
original
la
archive-url=
necesită
archive-date=
ajutor
. Accesat în
6 august 2021
Lipsește sau este vid:
title=
ajutor
Darryl Roger Lundy.
„Abraham Lincoln”
(în engleză).
The Peerage
[*]
Wikidata
Q21401824
. Accesat în
9 iunie 2021
Biblioteca Națională a Germaniei
„Abraham Lincoln”
(în germană).
Gemeinsame Normdatei
Wikidata
Q36578
. Accesat în
9 iunie 2021
„Abraham Lincoln”
(în engleză).
House Divided
[*]
Wikidata
Q100973353
. Accesat în
26 aprilie 2023
„Abraham Lincoln”
(în engleză).
Union List of Artist Names
4 august 2015
Wikidata
Q2494649
. Accesat în
22 mai 2021
„Abraham Lincoln”
LIBRIS
17 septembrie 2012
Wikidata
Q1798125
. Accesat în
24 august 2018
Bibliothèque nationale de France
„Abraham Lincoln”
(în franceză).
Autoritatea BnF
[*]
Wikidata
Q19938912
. Accesat în
10 octombrie 2015
„Abraham Lincoln”
CONOR.SI
[*]
Wikidata
Q16744133
„Abraham Lincoln”
. Accesat în
9 mai 2018
Dicționar enciclopedic român, Vol. III, K-P
. Editura Politică, București.
1965
. p.
132.
William A. Pencak (
2009
).
Encyclopedia of the Veteran in America
. ABC-CLIO. p.
222.
ISBN
978-0-313-08759-2
Paul Finkelman; Stephen E. Gottlieb (
2009
).
Toward a Usable Past: Liberty Under State Constitutions
. U of Georgia Press. p.
388.
ISBN
978-0-8203-3496-7
Randall (1947), pp. 65–87.
"Ranking Our Presidents"
Arhivat
în
11 august 2017
, la
Wayback Machine
. James Lindgren. 16 noiembrie 2000. International World History Project.
"Americans Say Reagan Is the Greatest President"
. Gallup Inc. 28 februarie 2011.
Donald (1996), pp. 20–22.
Donald (1996)
, p. 20.
White, pp. 12–13.
Donald (1996), p. 21.
Donald (1996), pp. 22–24.
Sandburg (1926), p. 20.
Lincoln, Eilliam Ensign (
1909
).
The Ancestry of Abraham Lincoln
. Boston: Houghton Mifflin Co. p.
85.
Donald (1996), p. 20, 30–33.
Donald (1996), pp. 26–27.
White, pp. 25, 31, 47.
Donald (1996), p. 33.
Donald (1996), p. 41.
Donald (1996), pp. 30–33.
Donald (1996), pp. 28, 152.
Donald (1996), pp.
29–31, 38–43
Merrill D. Peterson (
1995
).
Lincoln in American Memory
. Oxford U.P. p.
110.
ISBN
978-0-19-988002-7
Donald (1996), p. 36.
Thomas (2008), pp. 23–53
Sandburg (1926), pp. 22–23.
Donald (1996), pp. 55–58.
Donald (1996), pp. 67–69; Thomas (2008), pp. 56–57, 69–70.
Lamb, p. 43.
Sandburg (1926), pp. 46–48.
Donald (1996), p. 86.
Donald (1996), p. 87.
Sandburg (1926), pp. 50–51.
Donald (1996), p. 93.
Baker, p. 142.
White, p. 126.
Baker, p. 120.
White, pp. 179–181, 476.
Jason Emerson (
2012
).
Giant in the Shadows: The Life of Robert T. Lincoln
. SIU Press. p.
420.
ISBN
978-0-8093-3055-3
Steers, p. 341.
Shenk, Joshua Wolf (octombrie 2005).
„Lincoln's Great Depression”
The Atlantic
. The Atlantic Monthly Group. Arhivat din
original
la
25 iulie 2008
. Accesat în
6 noiembrie 2014
Foner (1995), pp. 440–447.
Kenneth J. Winkle (
2001
).
The Young Eagle: The Rise of Abraham Lincoln
. Taylor. pp.
72–79.
Donald (1996)
pp. 40–42
s:en:Life and Works of Abraham Lincoln/Volume 3/The Improvement of Sangamon River
Winkle, pp. 86–95.
Sandburg (2002), p. 14
Donald (1996), p. 46.
Winkle, pp. 114–116.
Donald (1996), pp. 53–55.
White, p. 59.
Donald (1996), p. 64.
White, pp. 71, 79, 108.
Donald (1948), p. 17.
Simon, p. 283.
Simon, p. 130.
Donald (1996), p. 134.
Foner (2010), pp. 17–19, 67.
Donald (1996), p. 222.
Boritt (1994), pp. 137–153.
Oates, p. 79.
Harris, p. 54; Foner (2010), p. 57.
Heidler (2006), pp. 181–183.
Holzer, p. 63.
Basler (1946), pp. 199–202.
Oates, pp. 79–80.
McGovern, p. 33.
Basler (1946), p. 202.
„Lincoln's Spot Resolutions”
. National Archives. Arhivat din
original
la
7 noiembrie 2014
. Accesat în
7 noiembrie 2014
Donald (1996), p. 128.
Donald (1996), pp. 124–126.
Donald (1996), p. 140.
Harris, pp. 55–57.
Donald (1996), p. 96.
Donald (1996), pp. 105–106, 158.
Donald (1996), pp. 142–143.
Bridging the Mississippi
. Archives.gov (2011-10-19). Accesat la 2013-08-17.
Donald (1996), pp. 156–157.
White, p. 163.
„Abraham Lincoln's Patent Model: Improvement for Buoying Vessels Over Shoals”
. Smithsonian Institution. Arhivat din
original
la
2 iulie 2012
. Accesat în
7 noiembrie 2014
Donald (1996), p. 155.
Dirck (2007), p. 92.
Handy, p. 440.
Donald (1996), pp. 155–156, 196–197.
Donald (1996), pp. 150–151.
Harrison (1935), p. 270.
„The Peculiar Institution”
. Newberry Library and Chicago History Museum. Arhivat din
original
la
17 ianuarie 2012
. Accesat în
5 ianuarie 2012
„Lincoln Speaks Out”
. Newberry Library and Chicago History Museum. Arhivat din
original
la
28 ianuarie 2013
. Accesat în
5 ianuarie 2012
McGovern, pp. 36–37.
Foner (2010), pp. 84–88.
Thomas (2008), pp. 148–152.
White, p. 199.
Basler (1953), p. 255.
Oates, p. 119.
White, pp. 205–208.
Richard W. Etulain, ed. (
5 martie 2010
).
Lincoln Looks West: From the Mississippi to the Pacific
. Southern Illinois University. p.
16.
ISBN
978-0-8093-2961-8
. Accesat în
4 mai 2014
McGovern, pp. 38–39.
Donald (1996), p. 193.
Oates, pp. 138–139.
Zarefsky, pp. 69–110.
Jaffa, pp. 299–300.
White, p. 251.
Harris, p. 98.
Donald (1996), p. 209.
McPherson (1993), p. 182.
Donald (1996), pp. 214–224.
Donald (1996), p. 223.
Carwardine (2003), pp. 89–90.
Donald (1996), pp. 242, 412.
Jaffa, p. 473.
Holzer, pp. 108–111.
Carwardine (2003), p. 97.
Holzer, p. 157.
Donald (1996), p. 240.
Donald (1996), p. 241.
Donald (1996), p. 244.
Oates, pp. 175–176.
Donald (1996), p. 245.
Luthin, pp. 609–629.
Hofstadter, pp. 50–55.
Donald (1996), pp. 247–250.
Boritt (1994), pp. 10, 13, 18.
Donald (1996), p. 253.
Donald (1996), pp. 254–256.
Donald (1996), p. 254.
Mansch, p. 61.
Harris, p. 243.
White, p. 350.
Nevins,
Ordeal of the Union
vol 4. p. 312.
Edgar, p. 350.
Donald (1996), p. 267.
Potter, p. 498.
White, p. 362.
Potter, pp. 520, 569–570.
White, p. 369.
White, pp. 360–361.
Donald (1996), p. 268.
Vorenberg, p. 22.
Vile (2003),
Encyclopedia of Constitutional Amendments: Proposed Amendments, and Amending Issues 1789–2002
pp.
280–281
Lupton (2006),
Abraham Lincoln and the Corwin Amendment
Arhivat
în
24 august 2016
, la
Wayback Machine
, Accesat la 2013-01-13
Vile (2003),
Encyclopedia of Constitutional Amendments: Proposed Amendments, and Amending Issues 1789–2002
p.
281
Donald (1996), pp. 273–277.
Donald (1996), pp. 277–279.
Sandburg (2002), p. 212.
Donald (1996), pp. 283–284.
Donald (1996), pp. 268, 279.
4 martie 1865,
Al doilea discurs inaugural al lui Lincoln
en
traduceți
Allan Nevins, Ordeal of the Union
(1959) vol 5 p 29
Sherman, pp. 185–186.
Donald (1996), p. 293.
Oates, p. 226.
Alan Nevins,
The War for the Union: The Improvised War 1861-1862
(1959) pp 74-75
Russell McClintock,
Lincoln and the Decision for War: The Northern Response to Secession
(2008) pp 254-74 oferă detalii despre susținerea dată de tot Nordul
Heidler (2000), p. 174.
William C. Harris,
Lincoln and the Border States: Preserving the Union
(University Press of Kansas, 2011) pp 59-71
Neely, Mark E.
1992
).
The Fate of Liberty: Abraham Lincoln and Civil Liberties
Soarta libertății: Abraham Lincoln și drepturile civile
. pp.
3–31.
Donald (1996), pp. 303–304; Carwardine (2003), pp. 163–164.
Donald (1996), pp. 315, 331–333, 338–339, 417.
Donald (1996), p. 314; Carwardine (2003), p. 178.
Donald (1996), pp. 314–317.
Carwardine (2003), p. 181.
Adams, pp. 540–562.
Donald (1996), p. 322.
Prokopowicz, p. 127.
Benjamin P. Thomas și Harold M. Hyman,
Stanton, the Life and Times of Lincoln's Secretary of War
(Knopf, 1962) pp 71, 87, 229–30, 385 (citat)
Donald (1996), pp. 295–296.
Donald (1996), pp. 391–392.
Ambrose, pp. 7, 66, 159.
Donald (1996), pp. 432–436.
Donald (1996), pp. 318–319.
Donald (1996), pp. 349–352.
Donald (1996), pp. 360–361.
Nevins (1960), pp. 2:159–162.
Donald (1996), pp. 339–340.
Goodwin, pp. 478–479.
Goodwin, pp. 478–480.
Goodwin, p. 481.
Donald (1996), pp. 389–390.
Donald (1996), pp. 429–431.
Nevins 6:433–44
Nevins vol 6 pp. 318–322, quote on p. 322.
Donald (1996), pp. 422–423.
Nevins 6:432–450.
Donald (1996), pp. 444–447.
Donald (1996), p. 446.
Mackubin, Thomas Owens (
25 martie 2004
).
„The Liberator”
Eliberatorul
National Review
. National Review. Arhivat din
original
la
10 octombrie 2008
. Accesat în
12 noiembrie 2014
Guelzo (1999), pp. 290–291.
Donald (1996), pp. 364–365.
McPherson (1992), p. 124.
Guelzo (2004), pp. 147–153.
Basler (1953), p. 388
Donald (1996), pp. 364, 379.
Louis P. Masur,
Lincoln's Hundred Days: The Emancipation Proclamation and the War for the Union
(Harvard University Press; 2012)
Donald (1996), p. 407.
Donald (1996), p. 408.
Nevins (1960), pp. 2:239–240.
Donald (1996), pp. 430–431.
Donald (1996), p. 431.
Douglass, pp. 259–260.
Donald (1996), pp. 453–460.
Bulla (2010), p. 222.
Donald (1996), pp. 460–466.
Wills, pp. 20, 27, 105, 146.
Thomas (2008), p. 315.
Nevins,
Ordeal of the Union
(Vol. IV), pp. 6–17.
Donald (1996), pp. 490–492.
McPherson (2009), p. 113.
Donald (1996), p. 501.
„The Peacemakers”
Pacificatorii
. The White House Historical Association. Arhivat din
original
la
15 iunie 2013
. Accesat în
12 noiembrie 2014
Thomas (2008), pp. 422–424.
Neely (2004), pp. 434–458.
Thomas (2008), p. 434.
Donald (1996), pp. 516–518.
Donald (1996), p. 565.
Donald (1996), p. 589.
Fish, pp. 53–69.
Tegeder, pp. 77–90.
Donald (1996), pp. 494–507.
Grimsley, p. 80.
Basler (1953), p. 514.
Donald (1996), p. 531.
Randall & Current (1955), p. 307.
Paludan, pp. 274–293.
Noll, p. 426.
Abraham Lincoln,
Abraham Lincoln: Selected Speeches and Writings
(Library of America edition, 2009) p 450
Thomas (2008), pp. 509–512.
Donald (1996), pp. 471–472.
Donald (1996), pp. 485–486.
Nevins,
Ordeal of the Union
, Vol IV., p. 206.
Donald (1996), p. 561.
Donald (1996), pp. 562–563.
„House passes the 13th Amendment — History.com This Day in History — 1/31/1865”
. History.com
. Accesat în
19 noiembrie 2012
„Primary Documents in American History: 13th Amendment to the U.S. Constitution”
. Library of Congress. Arhivat din
original
la
4 noiembrie 2014
. Accesat în
14 noiembrie 2014
Carwardine (2003), pp. 242–243.
Lincove, David A. (
2000
).
Reconstruction in the United States: An Annotated Bibliography
. Greenwood. p.
80.
Foner, Eric (
2010
).
The Fiery Trial: Abraham Lincoln and American Slavery
. W. W. Norton. pp.
334–36.
„Presidential Proclamation-Civil War Sesquicentennial”
. The White House.
12 aprilie 2011
. Arhivat din
original
la
3 octombrie 2014
. Accesat în
17 noiembrie 2014
...
a new meaning was conferred on our country's name
...
Jaffa, p. 399.
Diggins, p. 307.
Foner (2010), p. 215.
Jaffa, p. 263.
Orville Vernon Burton,
The Age of Lincoln
(2008) p 243
Belz (1998), p. 86.
Donald (2001), p. 137.
Paludan, p. 116.
McPherson (1993), pp. 450–452.
Donald (1996), p. 424.
Paludan, p. 111.
Donald (2001), p. 424.
Cox, p. 182.
Nichols, pp. 210–232.
Donald (1996), pp. 501–502.
Donald (1996), p. 471.
Schaffer, Jeffrey P. (
1999
).
Yosemite National Park: A Natural History Guide to Yosemite and Its Trails
. Berkeley: Wilderness Press. p.
48.
ISBN
0-89997-244-6
Blue, p. 245.
Donald (1996), pp. 300, 539.
Donald (1996), pp. 586–587.
Donald (1996), p. 587.
Harrison (2000), pp. 3–4.
Donald (1996), pp. 594–597.
Donald (1996), p. 597.
Martin, Paul (
8 aprilie 2010
).
„Lincoln's Missing Bodyguard”
Smithsonian Magazine
. Smithsonian Institution. Arhivat din
original
la
29 decembrie 2013
. Accesat în
19 noiembrie 2014
Steers, p. 153.
Donald (1996), p. 599.
„Report of first doctor to reach shot Lincoln found”
Donald (1996), pp. 598–599, 686. Martorii au relatat și alte versiuni ale citatului, respectiv "He now belongs to the ages." și "He is a man for the ages."
Scott D. Trostel.
„The Lincoln Funeral Train”
. Arhivat din
original
la
12 iulie 2013
. Accesat în
20 noiembrie 2012
Trostel, pp. 31–58.
Goodrich, pp. 231–238.
Douglas L. Wilson (
1999
).
Honor's Voice: The Transformation of Abraham Lincoln
. Random House Digital, Inc. p.
84.
ISBN
978-0-307-76581-9
Carwardine (2003), p. 4.
Carwardine (1997), pp. 27–55.
Despre afirmațiile cum că Lincoln ar fi fost botezat de un asociat al lui
Alexander Campbell
en
traduceți
, vedeți
Martin, Jim (
1996
).
„The secret baptism of Abraham Lincoln”
Restoration Quarterly
38
(2). Arhivat din
original
la
19 octombrie 2012
. Accesat în
20 noiembrie 2014
Donald (1996), pp. 48–49, 514–515.
Mark A. Noll (
1992
).
A History of Christianity in the United States and Canada
. Wm. B. Eerdmans. pp.
321–22.
Donald (1996), pp. 48–49.
Grant R. Brodrecht,
"Our country": Northern evangelicals and the Union during the Civil War and Reconstruction
(2008) p. 40
Parrillo, pp. 227–253.
Wilson, pp. 251–254.
Wilson, p. 254.
Guelzo (1999), p. 434
„Was Lincoln Dying Before He Was Shot?”
Era Lincoln pe moarte înainte să fie împușcat?
The Atlantic
20 mai 2009
. Accesat în
8 octombrie 2014
Taranto, p. 264.
Densen, John V., Editor,
Reassessing The Presidency, The Rise of the Executive State and the Decline of Freedom
(Ludwig von Mises Institute, 2001), pgs. 1–32; Ridings, William H., & Stuard B. McIver,
Rating The Presidents, A Ranking of U.S. Leaders, From the Great and Honorable to the Dishonest and Incompetent
(Citadel Press, Kensington Publishing Corp., 2000).
Chesebrough, pp. 76, 79, 106, 110.
Schwartz (2000), p. 109.
Schwartz (2009), pp. 23, 91–98.
Havers, p. 96. În afara neoconfederaților, ca
Mel Bradford
en
traduceți
care îl denunța pentru tratamentul aplicat Sudului alb.
Belz (2006), pp. 514–518.
Graebner, pp. 67–94.
Smith, pp. 43–45.
Boritt (1994), pp. 196, 198, 228, 301.
Harris, p. 2.
Randall (1947), p. 175.
Zilversmit, pp. 22–24.
Smith, p. 42.
Bennett, pp. 35–42.
Dirck (2008), p. 31.
Striner, pp. 2–4.
Cashin, p. 61.
Kelley & Lewis, p. 228.
Schwartz (2009), p. 146.
Donald (1996), p. 15.
Steven Spielberg, Doris Kearns Goodwin și Tony Kushner, "Mr. Lincoln Goes to Hollywood" [„Domnul Lincoln merge la Hollywood”],
Smithsonian
(2012) 43#7 pp. 46–53.
Melvyn Stokes, "Abraham Lincoln and the Movies" [„Abraham Lincoln și filmul”],
American Nineteenth Century History
12 (iunie 2011), 203–31.
Dennis, p. 194.
„Mount Rushmore National Memorial”
. U.S. National Park Service. Arhivat din
original
la
21 octombrie 2014
. Accesat în
20 noiembrie 2014
„The Abraham Lincoln Presidential Library and Museum”
. Abraham Lincoln Presidential Library and Museum. Arhivat din
original
la
9 septembrie 2015
. Accesat în
20 noiembrie 2014
„About Ford's”
. Ford's Theatre. Arhivat din
original
la
29 noiembrie 2014
. Accesat în
20 noiembrie 2014
Barry Schwartz,
Abraham Lincoln in the Post-Heroic Era: History and Memory in Late Twentieth-Century America
(2009) pp. xi, 9, 24
Barry Schwartz,
Abraham Lincoln in the Post-Heroic Era: History and Memory in Late Twentieth-Century America
(2009) p. xi, 9
Bibliografie
modificare
modificare sursă
Lucrări citate în notele de subsol
modificare
modificare sursă
Adams, Charles F. (aprilie 1912). „The Trent Affair”
Afacerea Trent
The American Historical Review
. The University of Chicago Press.
17
(3): 540–562.
doi
10.2307/1834388
ISSN
0002-8762
JSTOR
1834388
Ambrose, Stephen E.
1962
).
Halleck: Lincoln's Chief of Staff
Halleck: șeful de cabinet al lui Lincoln
. Louisiana State University Press.
OCLC
1178496
Baker, Jean H. (
1989
).
Mary Todd Lincoln: A Biography
. W. W. Norton & Company.
ISBN
978-0-393-30586-9
Basler, Roy Prentice
, ed. (
1946
).
Abraham Lincoln: His Speeches and Writings
Abraham Lincoln: discursuri și scrieri
. World Publishing.
OCLC
518824
Roy P. Basler, ed.
The collected works of Abraham Lincoln
(Rutgers U.P., 1953) vol 5
Belz, Herman (
1998
).
Abraham Lincoln, Constitutionalism, and Equal Rights in the Civil War Era
Abraham Lincoln, constituționalismul și egalitatea în drepturi în epoca Războiului Civil
. Fordham University Press.
ISBN
978-0-8232-1769-4
Belz, Herman (
2006
). „Lincoln, Abraham”. În Frohnen, Bruce; Beer, Jeremy; Nelson, Jeffrey O.
American Conservatism: An Encyclopedia
. ISI Books.
ISBN
978-1-932236-43-9
Bennett Jr, Lerone
(februarie 1968).
„Was Abe Lincoln a White Supremacist?”
Era Abe Lincoln un susținător al supremației albilor?
Ebony
. Johnson Publishing.
23
(4).
ISSN
0012-9011
Blue, Frederick J. (
1987
).
Salmon P. Chase: a life in politics
Salmon P. Chase: o viață în politică
. The Kent State University Press.
ISBN
0-87338-340-0
Boritt, Gabor
1994
) [1978].
Lincoln and the Economics of the American Dream
Lincoln și economia Visului American
. University of Illinois Press.
ISBN
0-252-06445-3
Bulla, David W.; Gregory A. Borchard (
2010
).
Journalism in the Civil War Era
Jurnalismul în epoca Războiului Civil
. Peter Lang Publishing Inc.
ISBN
1-4331-0722-8
Carwardine, Richard J.
1997
).
„Lincoln, Evangelical Religion, and American Political Culture in the Era of the Civil War”
Lincoln, religia evanghelică și cultura populară americană în epoca Războiului Civil
Journal of the Abraham Lincoln Association
. Abraham Lincoln Association.
18
(1): 27–55. Arhivat din
original
la
24 noiembrie 2009
Carwardine, Richard (
2003
).
Lincoln
. Pearson Education Ltd.
ISBN
978-0-582-03279-8
Cashin, Joan E. (
2002
).
The War Was You and Me: Civilians in The American Civil War
Războiul a fost tu și eu: civilii din Războiul Civil American
. Princeton University Press.
ISBN
978-0-691-09173-0
Chesebrough, David B. (
1994
).
No Sorrow Like Our Sorrow
Nicio durere nu e ca durerea noastră
. Kent State University Press.
ISBN
978-0-87338-491-9
Cox, Hank H. (
2005
).
Lincoln And The Sioux Uprising of 1862
Lincoln și răscoala Sioux din 1862
. Cumberland House Publisher.
ISBN
978-1-58182-457-5
Cummings, William W.; James B. Hatcher (
1982
).
Scott Specialized Catalogue of United States Stamps
Catalogul specializat Scott al timbrelor Statelor Unite
. Scott Publishing Company.
ISBN
0-89487-042-4
Dennis, Matthew (
2002
).
Red, White, and Blue Letter Days: an American Calendar
. Cornell University Press.
ISBN
978-0-8014-7268-8
Diggins, John P. (
1986
).
The Lost Soul of American Politics: Virtue, Self-Interest, and the Foundations of Liberalism
Ultimul suflet al politicii americane: virtute, interes personal și bazele liberalismului
. University of Chicago Press.
ISBN
0-226-14877-7
Dirck, Brian R. (
2007
).
Lincoln Emancipated: The President and the Politics of Race
Lincoln emancipat: președintele și politica rase
. Northern Illinois University Press.
ISBN
978-0-87580-359-3
Dirck, Brian (
2008
).
Lincoln the Lawyer
Lincoln avocatul
. University of Illinois Press.
ISBN
978-0-252-07614-5
Donald, David Herbert
1948
).
Lincoln's Herndon
. A. A. Knopf.
OCLC
186314258
Donald, David Herbert (
1996
) [1995].
Lincoln
. Simon and Schuster.
ISBN
978-0-684-82535-9
Donald, David Herbert (
2001
).
Lincoln Reconsidered
Lincoln reconsiderat
. Knopf Doubleday Publishing Group.
ISBN
978-0-375-72532-6
Douglass, Frederick
2008
).
The Life and Times of Frederick Douglass
Viața și timpurile lui Frederick Douglass
. Cosimo Classics.
ISBN
1-60520-399-8
Edgar, Walter B. (
1998
).
South Carolina: A History
Carolina de Sud: o istorie
. University of South Carolina Press.
ISBN
978-1-57003-255-4
Fish, Carl Russell
(octombrie 1902). „Lincoln and the Patronage”
Lincoln și patronajul
American Historical Review
. American Historical Association.
(1): 53–69.
doi
10.2307/1832574
JSTOR
1832574
Foner, Eric
1995
) [1970].
Free Soil, Free Labor, Free Men: The Ideology of the Republican Party before the Civil War
Pământ liber, muncă liberă, oameni liberi: ideologia Partidului Republican înaintea Războiului Civil
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-509497-8
Foner, Eric (
2010
).
The Fiery Trial: Abraham Lincoln and American Slavery
⁠(
Greaua încercare: Abraham Lincoln și sclavia americană
. W.W. Norton.
ISBN
978-0-393-06618-0
Goodwin, Doris Kearns
2005
).
Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln
Echipa de rivali: geniul politic al lui Abraham Lincoln
. Simon & Schuster.
ISBN
0-684-82490-6
Goodrich, Thomas (
2005
).
The Darkest Dawn: Lincoln, Booth, and the Great American Tragedy
Cei mai negri zori: Lincoln, Booth și marea tragedie americană
. Indiana University Press.
ISBN
978-0-253-34567-7
Graebner, Norman (
1959
). „Abraham Lincoln: Conservative Statesman”.
The Enduring Lincoln: Lincoln Sesquicentennial Lectures at the University of Illinois
. University of Illinois Press.
OCLC
428674
Grimsley, Mark (
2001
).
The Collapse of the Confederacy
Prăbușirea Confederației
. University of Nebraska Press.
ISBN
0-8032-2170-3
Guelzo, Allen C.
1999
).
Abraham Lincoln: Redeemer President
. W.B. Eerdmans Publishing.
ISBN
0-8028-3872-3
Guelzo, Allen C. (
2004
).
Lincoln's Emancipation Proclamation: The End of Slavery in America
Proclamația de Emancipare a lui Lincoln: sfârșitul sclaviei în America
. Simon & Schuster.
ISBN
978-0-7432-2182-5
Handy, James S. (
1917
).
Book Review: Abraham Lincoln, the Lawyer-Statesman
Recenzie de carte: Abraham Lincoln, avocatul-om de stat
. Northwestern University Law Publication Association.
Harrison, J. Houston (
1935
).
Settlers by the Long Grey Trail
Coloniștii de lângă Lungul Drum Cenușiu
. J.K. Reubush.
OCLC
3512772
Harrison, Lowell Hayes (
2000
).
Lincoln of Kentucky
. University Press of Kentucky.
ISBN
0-8131-2156-6
Harris, William C. (
2007
).
Lincoln's Rise to the Presidency
Ascensiunea lui Lincoln către președinție
. University Press of Kansas.
ISBN
978-0-7006-1520-9
Havers, Grant N. (
2009
).
Lincoln and the Politics of Christian Love
Lincoln și politica iubirii creștinești
. University of Missouri Press.
ISBN
0-8262-1857-1
Heidler, David S.; Jeanne T. Heidler, ed. (
2000
).
Encyclopedia of the American Civil War: A Political, Social, and Military History
Enciclopedie a Războiului Civil American: o istorie politică, socială și militară
. W. W. Norton & Company, Inc.
ISBN
978-0-393-04758-5
Mentenanță CS1: Utilizează parametrul editori (
link
Heidler, David Stephen (
2006
).
The Mexican War
Războiul Mexican
. Greenwood Publishing Group.
ISBN
978-0-313-32792-6
Hofstadter, Richard
(octombrie 1938). „The Tariff Issue on the Eve of the Civil War”
Chestiunea taxelor protecționiste în ajunul Războiului Civil
American Historical Review
. American Historical Association.
44
(1): 50–55.
doi
10.2307/1840850
JSTOR
1840850
Holzer, Harold (
2004
).
Lincoln at Cooper Union: The Speech That Made Abraham Lincoln President
Lincoln la Cooper Union: discursul care l-a făcut pe Abraham Lincoln președinte
. Simon & Schuster.
ISBN
978-0-7432-9964-0
Jaffa, Harry V. (
2000
).
A New Birth of Freedom: Abraham Lincoln and the Coming of the Civil War
O nouă naștere a libertății: Abraham Lincoln și venirea Războiului Civil
. Rowman & Littlefield.
ISBN
0-8476-9952-8
Kelley, Robin D. G.
; Lewis, Earl (
2005
).
To Make Our World Anew: Volume I: A History of African Americans to 1880
Să ne facem lumea nouă: volumul I: O istorie a afroamericanilor până la 1880
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-804006-4
Lamb, Brian; Susan Swain, ed. (
2008
).
Abraham Lincoln: Great American Historians on Our Sixteenth President
Abraham Lincoln: mari istorici americani despre al șaisprezecelea președinte al nostru
. PublicAffairs.
ISBN
978-1-58648-676-1
Mentenanță CS1: Utilizează parametrul editori (
link
Lupton, John A. (
2006
).
„Abraham Lincoln and the Corwin Amendment”
Illinois Heritage
. The Illinois State Historical Society.
(5): 34. Arhivat din
original
la
24 august 2016
. Accesat în
6 noiembrie 2014
Luthin, Reinhard H. (iulie 1994). „Abraham Lincoln and the Tariff”
Abraham Lincoln și taxele protecționiste
American Historical Review
49
(4): 609–629.
doi
10.2307/1850218
JSTOR
1850218
McClintock, Russell.
Lincoln and the Decision for War: The Northern Response to Secession
(2008)
online
Mansch, Larry D. (
2005
).
Abraham Lincoln, President-Elect: The Four Critical Months from Election to Inauguration
Abraham Lincoln, președinte-ales: cele patru luni critice de la alegere până la depunerea jurământului
. McFarland.
ISBN
0-7864-2026-X
McGovern, George S.
2008
).
Abraham Lincoln
. Macmillan.
ISBN
978-0-8050-8345-3
McKirdy, Charles Robert (
2011
).
Lincoln Apostate: The Matson Slave Case
. Univ. Press of Mississippi.
ISBN
978-1-60473-987-9
McPherson, James M.
1992
).
Abraham Lincoln and the Second American Revolution
Abraham Lincoln și a doua Revoluție Americană
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-507606-6
McPherson, James M. (
1993
).
Battle Cry of Freedom: The Civil War Era
⁠(
Strigătul de luptă al libertății: epoca Războiului Civil
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-516895-2
McPherson, James M. (
2009
).
Abraham Lincoln
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-537452-0
Neely, Mark E.
1992
).
The Fate of Liberty: Abraham Lincoln and Civil Liberties
Soarta libertății: Abraham Lincoln și drepturile civile
. Oxford University Press. pp.
3–31.
Neely Jr., Mark E. (decembrie 2004).
„Was the Civil War a Total War?”
A fost Războiul Civil un război total?
Civil War History
50
(4): 434–458.
doi
10.1353/cwh.2004.0073
Nevins, Allan (
1947
).
Ordeal of the Union; 8 vol
Greutățile Uniunii; 8 volume
. Scribner's.
ISBN
978-0-684-10416-4
Nevins, Allan (
1950
).
The Emergence of Lincoln: Prologue to Civil War, 1857–1861 2 vol
Apariția lui Lincoln: prologul Războiului Civil, 1857–1861 2 vol
. Scribner's.
ISBN
978-0-684-10416-4
, publicate și ca volumele 3–4 din
Ordeal of the Union
Nevins, Allan (
1960
).
The War for the Union; 4 vol 1861–1865
Războiul pentru Uniune
. Scribner's.
ISBN
978-1-56852-297-5
; publicate și ca volumele 5–8 din
Ordeal of the Union
Nichols, David A. (
2010
). Richard W. Etulain, ed.
Lincoln Looks West: From the Mississippi to the Pacific
Lincoln privește spre vest: de la Mississippi la Pacific
. Southern Illinois University.
ISBN
0-8093-2961-1
Noll, Mark (
2000
).
America's God: From Jonathan Edwards to Abraham Lincoln
Zeul Americii: de la Jonathan Edwards la Abraham Lincoln
. Oxford University Press.
ISBN
0-19-515111-9
Oates, Stephen B.
1993
).
With Malice Toward None: a Life of Abraham Lincoln
Fără gând rău pentru nimeni: o viață a lui Abraham Lincoln
. HarperCollins.
ISBN
978-0-06-092471-3
Paludan, Phillip Shaw (
1994
).
The Presidency of Abraham Lincoln
Președinția lui Abraham Lincoln
. University Press of Kansas.
ISBN
978-0-7006-0671-9
Parrillo, Nicholas (septembrie 2000). „Lincoln's Calvinist Transformation: Emancipation and War”
Transformarea calvină a lui Lincoln: emanciparea și războiul
Civil War History
. Kent State University Press.
46
(3): 227–253.
doi
10.1353/cwh.2000.0073
Pessen, Edward (
1984
).
The Log Cabin Myth: The Social Backgrounds of American Presidents
Mitul cabanei din bușteni: contextul social al președinților americani
. Yale University Press.
ISBN
0-300-03166-1
Peterson, Merrill D. (
1995
).
Lincoln in American Memory
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-509645-3
Potter, David M.; Don Edward Fehrenbacher (
1976
).
The impending crisis, 1848–1861
Criza implacabilă, 1848–1861
. HarperCollins.
ISBN
978-0-06-131929-7
Prokopowicz, Gerald J. (
2008
).
Did Lincoln Own Slaves?
Avea Lincoln sclavi?
. Vintage Books.
ISBN
978-0-307-27929-3
Randall, James G.
1947
).
Lincoln, the Liberal Statesman
Lincoln, omul de stat liberal
. Dodd, Mead.
OCLC
748479
Randall, J.G.; Current, Richard Nelson (
1955
).
Last Full Measure
Lincoln, președintele
. Lincoln the President.
IV
. Dodd, Mead.
OCLC
5852442
Sandburg, Carl (
1926
).
Abraham Lincoln: The Prairie Years
Abraham Lincoln: anii din prerie
. Harcourt, Brace & Company.
OCLC
6579822
Sandburg, Carl (
2002
).
Abraham Lincoln: The Prairie Years and the War Years
Abraham Lincoln: anii din prerie și anii de război
. Houghton Mifflin Harcourt.
ISBN
0-15-602752-6
Schwartz, Barry (
2000
).
Abraham Lincoln and the Forge of National Memory
Abraham Lincoln și făurirea memoriei naționale
. University of Chicago Press.
ISBN
978-0-226-74197-0
Schwartz, Barry (
2009
).
Abraham Lincoln in the Post-Heroic Era: History and Memory in Late Twentieth-Century America
Abraham Lincoln în epoca post-eroică: istoria și memoria Americii la sfârșitul secolului al XX-lea
. University of Chicago Press.
ISBN
978-0-226-74188-8
Scott, Kenneth (septembrie 1948). „Press Opposition to Lincoln in New Hampshire”
Opoziția față de Lincoln în presa din New Hampshire
The New England Quarterly
. The New England Quarterly, Inc.
21
(3): 326–341.
doi
10.2307/361094
JSTOR
361094
Sherman, William T. (
1990
).
Memoirs of General W.T. Sherman
. BiblioBazaar.
ISBN
1-174-63172-4
Simon, Paul (
1990
).
Lincoln's Preparation for Greatness: The Illinois Legislative Years
Pregătirea lui Lincoln pentru măreție: anii în legislativul din Illinois
. University of Illinois.
ISBN
0-252-00203-2
Smith, Robert C. (
2010
).
Conservatism and Racism, and Why in America They Are the Same
Conservatorism și rasism, și de ce în America ele sunt unul și același lucru
. State University of New York Press.
ISBN
978-1-4384-3233-5
Steers, Edward (
2010
).
The Lincoln Assassination Encyclopedia
Enciclopedia asasinării lui Lincoln
. Harper Collins.
ISBN
0-06-178775-2
Striner, Richard (
2006
).
Father Abraham: Lincoln's Relentless Struggle to End Slavery
Părintele Abraham: lupta neîncetată a lui Lincoln pentru sfârșitul sclaviei
. Oxford University Press.
ISBN
978-0-19-518306-1
Tagg, Larry (
2009
).
The Unpopular Mr. Lincoln:The Story of America's Most Reviled President
Nepopularul domn Lincoln: povestea celui mai înjurat președinte american
. Savas Beatie.
ISBN
978-1-932714-61-6
Taranto, James; Leonard Leo (
2004
).
Presidential Leadership: Rating the Best and the Worst in the White House
Leadership prezidențial: clasificarea celor mai buni și celor mai slabi la Casa Albă
. Simon and Schuster.
ISBN
978-0-7432-5433-5
Tegeder, Vincent G. (iunie 1948). „Lincoln and the Territorial Patronage: The Ascendancy of the Radicals in the West”
Lincoln și patronajul teritorial: ascendența radicalilor în Vest
Mississippi Valley Historical Review
. Organization of American Historians.
35
(1): 77–90.
doi
10.2307/1895140
JSTOR
1895140
Thomas, Benjamin P. (
2008
).
Abraham Lincoln: A Biography
. Southern Illinois University.
ISBN
978-0-8093-2887-1
Trostel, Scott D. (
2002
).
The Lincoln Funeral Train: The Final Journey and National Funeral for Abraham Lincoln
Trenul funerar al lui Lincoln: ultimul drum și funeraliile naționale ale lui Abraham Lincoln
. Cam-Tech Publishing.
ISBN
978-0-925436-21-4
Vorenberg, Michael (
2001
).
Final Freedom: the Civil War, the Abolition of Slavery, and the Thirteenth Amendment
Libertate finală: Războiul Civil, abolirea sclaviei și al Treisprezecelea Amendament
. Cambridge University Press.
ISBN
978-0-521-65267-4
White, Jr., Ronald C. (
2009
).
A. Lincoln: A Biography
. Random House, Inc.
ISBN
978-1-4000-6499-1
Wills, Garry
1993
).
Lincoln at Gettysburg: The Words That Remade America
⁠(
Lincoln la Gettysburg: cuvintele care au refăcut America
. Simon & Schuster.
ISBN
0-671-86742-3
Wilson, Douglas L. (
1999
).
Honor's Voice: The Transformation of Abraham Lincoln
Vocea onoarei: transformarea lui Abraham Lincoln
. Knopf Publishing Group.
ISBN
978-0-375-70396-6
Winkle, Kenneth J. (
2001
).
The Young Eagle: The Rise of Abraham Lincoln
Vulturul tânăr: creșterea lui Abraham Lincoln
. Taylor Trade Publications.
ISBN
978-0-87833-255-7
Zarefsky, David S.
1993
).
Lincoln, Douglas, and Slavery: In the Crucible of Public Debate
Lincoln, Douglas și sclavia: în furnalul dezbaterilor publice
. University of Chicago Press.
ISBN
978-0-226-97876-5
Zilversmit, Arthur (
1980
).
„Lincoln and the Problem of Race: A Decade of Interpretations”
Lincoln și problema rasei: un deceniu de interpretări
Journal of the Abraham Lincoln Association
. Abraham Lincoln Association.
(11): 22–24. Arhivat din
original
la
20 iulie 2011
Istoriografie
modificare
modificare sursă
Burkhimer, Michael (
2003
).
One Hundred Essential Lincoln Books
O sută de cărți esențiale despre Lincoln
. Cumberland House.
ISBN
978-1-58182-369-1
Foner, Eric (
2008
).
Our Lincoln: New Perspectives on Lincoln and His World
Lincoln al nostru: noi perspective asupra lui Lincoln și asupra lumii sale
. W.W. Norton.
ISBN
978-0-393-06756-9
Manning, Chandra, "The Shifting Terrain of Attitudes toward Abraham Lincoln and Emancipation,"
Journal of the Abraham Lincoln Association,
34 (Winter 2013), 18–39.
Smith, Adam I.P. "The 'Cult' of Abraham Lincoln and the Strange Survival of Liberal England in the Era of the World Wars,"
Twentieth Century British History,
(Dec 2010) 21#4 pp 486–509
Spielberg, Steven; Goodwin, Doris Kearns; Kushner, Tony. "Mr. Lincoln Goes to Hollywood,"
Smithsonian
(2012) 43#7 pp 46–53.
Alte referințe
modificare
modificare sursă
Burlingame, Michael
2008
).
Abraham Lincoln: A Life
(2 volumes)
. Johns Hopkins University Press.
ISBN
978-0-8018-8993-6
Cox, LaWanda
1981
).
Lincoln and Black Freedom: A Study in Presidential Leadership
Lincoln și libertatea negrilor: studiu de leadership prezidențial
. University of South Carolina Press.
ISBN
978-0-87249-400-8
Green, Michael S.
Lincoln and the Election of 1860
(Concise Lincoln Library)
excerpt and text search
Holzer, Harold (
2008
).
Lincoln President-Elect: Abraham Lincoln and the Great Secession Winter 1860–1861
Lincoln președinte-ales: Abraham Lincoln și marea iarnă a secesiunii 1860–1861
. Simon and Schuster.
ISBN
978-0-7432-8947-4
McPherson, James M. (
2008
).
Tried by War: Abraham Lincoln as Commander in Chief
Încercat în război: Abraham Lincoln, comandant suprem
. Penguin Press.
ISBN
978-1-59420-191-2
Miller, Richard Lawrence (
2011
).
Lincoln and His World: The Rise to National Prominence, 1843–1853
Lincoln și lumea sa: ascensiunea spre anvergura națională, 1843–1853
. McFarland.
ISBN
978-0-7864-5928-5
, vol 3. al biografiei detaliate
Neely, Mark E (
1984
).
The Abraham Lincoln Encyclopedia
Enciclopedia Abraham Lincoln
. Da Capo Press.
ISBN
978-0-306-80209-6
Neely, Mark E (
1994
).
The Last Best Hope of Earth: Abraham Lincoln and the Promise of America
Ultima cea mai bună speranță a Pământului: Abraham Lincoln și promisiunea Americii
. Harvard University Press.
ISBN
978-0-674-51125-5
Randall, James G. (
1945
).
Lincoln the President
(4 volumes)
. Dodd, Mead.
OCLC
4183070
Legături externe
modificare
modificare sursă
Commons
Wikimedia Commons
conține materiale multimedia legate de
Abraham Lincoln
Wikicitat
La
Wikicitat
găsiți citate legate de
Abraham Lincoln
The Collected Works of Abraham Lincoln
Lucrări de sau despre Abraham Lincoln
în biblioteci (catalog
WorldCat
Mr. Lincoln's Virtual Library
Poetry written by Abraham Lincoln
The Abraham Lincoln Presidential Library and Museum
Arhivat
în
15 februarie 2009
, la
Wayback Machine
Springfield, Illinois
U.S. Patent 6469
Manner of Buoying Vessels
—A. Lincoln—1849
National Endowment for the Humanities Spotlight
– Abraham Lincoln
Arhivat
în
7 octombrie 2010
, la
Wayback Machine
Președinții
Statelor Unite ale Americii
George Washington
John Adams
Thomas Jefferson
James Madison
James Monroe
John Quincy Adams
Andrew Jackson
Martin Van Buren
William Henry Harrison
John Tyler
James K. Polk
Zachary Taylor
Millard Fillmore
Franklin Pierce
James Buchanan
Abraham Lincoln
Andrew Johnson
Ulysses S. Grant
Rutherford B. Hayes
James A. Garfield
Chester A. Arthur
Grover Cleveland
Benjamin Harrison
Grover Cleveland
William McKinley
Theodore Roosevelt
William Howard Taft
Woodrow Wilson
Warren G. Harding
Calvin Coolidge
Herbert Hoover
Franklin D. Roosevelt
Harry S. Truman
Dwight D. Eisenhower
John F. Kennedy
Lyndon B. Johnson
Richard Nixon
Gerald Ford
Jimmy Carter
Ronald Reagan
George H. W. Bush
Bill Clinton
George W. Bush
Barack Obama
Donald Trump
Joe Biden
Donald Trump
Candidații prezidențiali
ai
Partidului Republican
din
Statele Unite ale Americii
Frémont
Lincoln
Grant
Hayes
Garfield
Blaine
Harrison
McKinley
Roosevelt
Taft
Hughes
Harding
Coolidge
Hoover
Landon
Willkie
Dewey
Eisenhower
Nixon
Goldwater
Nixon
Ford
Reagan
GHW
Bush
Dole
GW
Bush
McCain
Romney
Trump
Control de autoritate
BIBSYS
90365838
BNE
XX1000362
BNF
cb121247734
(data)
BPN
72234672
CiNii
DA00993567
GND
11857308X
ISNI
0000 0001 2102 4704
KulturNav
ae218c03-7755-4c77-af18-0c3d16d0db66
LCCN
n79006779
LNB
000137695
MusicBrainz
4c025dfa-726f-489c-bbbc-20c2f9af3860
NARA
10580370
NCL
000043889
NDL
00470511
NKC
jn19990005088
NLA
35306082
NSK
000044248
RSL
000003339
ICCU
RAVV083660
SELIBR
71489
SNAC
w6tz44c1
SUDOC
027490238
ULAN
500344436
US Congress
L000313
VIAF
76349832
WorldCat Identities
(via VIAF):
76349832
Adus de la
Categorii
Articole bune
Nașteri în 1809
Nașteri pe 12 februarie
Decese în 1865
Decese pe 15 aprilie
Abraham Lincoln
Americani victime ale omuciderii
Autodidacți americani
Avocați americani
Candidați ai Senatului SUA
Candidați prezidențiali americani din 1860
Candidați prezidențiali americani din 1864
Decese datorate armelor de foc
Eponime ale asteroizilor
Eponime ale localităților
Familia Lincoln
Americani de origine galeză
Membri ai Camerei Reprezentanților statului Illinois
Membri ai Camerei Reprezentanților SUA din statul Illinois
Nominalizări prezidențiale ale Partidului Republican al SUA
Oameni ai Războiului Civil American
Oameni din Kentucky
Ofițeri din Armata Statelor Unite
Politicieni americani din secolul al XIX-lea
Președinția lui Abraham Lincoln
Președinți ai Statelor Unite ale Americii
Șefi de stat asasinați
Șefi de stat din secolul al XIX-lea
Umaniști
Aboliționiști americani
Categorii ascunse:
Articole cu surse în limba germană (de)
Articole cu surse în limba engleză (en)
Pagini cu citări fără titluri
Pagini cu citări de simple URL-uri
Pagini ce folosesc parametri de citare greșiți
Articole cu surse în limba franceză (fr)
Articole cu legături către elemente fără etichetă în limba română
Articole în care Infocaseta Om politic își preia toate informațiile de la Wikidata
Articole care includ pronunțări înregistrate
Webarchive template wayback links
Mentenanță CS1: Utilizează parametrul editori
Articole Wikipedia cu identificatori BIBSYS
Articole Wikipedia cu identificatori BNE
Articole Wikipedia cu identificatori BNF
Articole Wikipedia cu identificatori BPN
Articole Wikipedia cu identificatori CINII
Articole Wikipedia cu identificatori GND
Articole Wikipedia cu identificatori ISNI
Articole Wikipedia cu identificatori KULTURNAV
Articole Wikipedia cu identificatori LCCN
Articole Wikipedia cu identificatori LNB
Articole Wikipedia cu identificatori MusicBrainz
Articole Wikipedia cu identificatori NARA
Articole Wikipedia cu identificatori NCL
Articole Wikipedia cu identificatori NDL
Articole Wikipedia cu identificatori NKC
Articole Wikipedia cu identificatori NLA
Articole Wikipedia cu identificatori NSK
Articole Wikipedia cu identificatori RSL
Articole Wikipedia cu identificatori SBN
Articole Wikipedia cu identificatori SELIBR
Articole Wikipedia cu identificatori SNAC-ID
Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC
Articole Wikipedia cu identificatori ULAN
Articole Wikipedia cu identificatori USCongress
Articole Wikipedia cu identificatori VIAF
Articole Wikipedia cu identificatori WorldCat-VIAF
Control de autoritate cu 25 de elemente
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Abraham Lincoln
Adăugare subiect