Amintiri din copilărie - Wikipedia

Amintiri din copilărie - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Amintiri din copilărie
Ediția
Eugen Taru
, 1959
Informații generale
Autor
Ion Creangă
Gen
memorialistică
Ediția originală
Titlu original
Amintiri din copilărie
Limba
română
Editură
Țara primei apariții
România
Data primei apariții
1892
Modifică
date
text
Amintiri din copilărie
este una dintre principalele lucrări ale scriitorului
român
Ion Creangă
. Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului
memorialistic
, ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi din
literatura română
, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă. Structurată în capitole separate, scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar
Junimea
din
Iași
. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista
Convorbiri Literare
, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.
Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era atunci
Principatul Moldovei
, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca
Nică al lui Ștefan a Petrei
sau
Nic-a lui Ștefan a Petrei
, și diversele persoane cu care interacționează. Ea urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul
Humulești
(astăzi parte a orașului
Târgu Neamț
) la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane
Fălticeni
și Iași. Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate
monologuri
ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în
particularități dialectale
din zona Moldovei.
Amintiri din copilărie
a fost editată și publicată de mai multe ori, și este văzută ca o lucrare clasică a
literaturii pentru copii
în limba română. A constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza
filmului omonim
din 1964, realizat de
Elisabeta Bostan
Narațiunea
modificare
modificare sursă
Atenție
urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Primul capitol
modificare
modificare sursă
Casa din Humulești
, pictură de
Aurel Băeșu
Relatarea lui Creangă
începe cu un monolog extins și cu o descriere
nostalgică
a locului nașterii sale, cu o scurtă prezentare a istoriei Humuleștiului și a statutului social al familiei. Primul capitol se concentrează pe mai multe personaje legate direct de primii ani de școală ai lui Nică: Vasile a Ilioaei, tânărul învățător și cleric ortodox, care îl înscrie în clasa nou înființată; superiorul lui Vasile, preotul paroh; Smărăndița, fata inteligentă, dar neastâmpărată, a preotului; tatăl lui Creangă, Ștefan, și mama Smaranda. Unul dintre primele episoade prezentate în carte prezintă pedepsele corporale recomandate de preot: copiii erau puși să stea pe un scaun denumit
Calul Balan
și biciuiți cu
Sfântul Nicolai
(denumit după hramul bisericii). Fragmentul este și o relatare retrospectivă și în ton jovial a interacțiunii cu ceilalți copii, de la jocurile lor preferate (prinderea muștelor cu
ceaslovul
) până la iubirea copilărească a lui Nică pentru Smărăndița și la folosirea abuzivă a pedepsei corporale de către un monitor gelos. Creangă își amintește dezamăgirea față de activitățile școlare și apetitul său pentru chiul, arătând că motivația sa pentru înscrierea la școală erau promisiunea unei cariere preoțești, atenta supraveghere a mamei, dorința de a o impresiona pe Smărăndița, și beneficiul material obținut prin cântatul în corul bisericii. Școala este, însă, întreruptă brusc atunci când Vasile a Ilioaei este luat cu
arcanul
și recrutat cu forța în
armata moldoveană
După o perioadă în care urmează școala sub supravegherea lui Iordache, pe care textul îl descrie ca pe un bețiv, noul învățător moare într-o epidemie de
holeră
, iar Smaranda și Ștefan decid să-și trimită fiul afară din sat. Nică urmează calea
transhumanței
și este dat în grija unor ciobani, dar se îmbolnăvește și el de ceea ce naratorul afirmă că este holeră și, la întoarcerea acasă cu febră mare, este vindecat cu un leac băbesc fabricat din oțet și
leuștean
. După un timp, sub pretextul că nu ar mai dispune de bani, Ștefan își retrage fiul de la școală. Datorită insistenței Smarandei, copilul merge cu bunicul său David Creangă la
Broșteni
, unde, împreună cu vărul lui, Dumitru, este înscris la școală. Nică și Dumitru se adaptează greu, ambii plângând când, din porunca noului învățător, le sunt tăiate pletele. Amândoi locuiesc la o femeie pe nume Irinuca, într-o casă modestă de pe malul
Bistriței
, și unde, din cauza apropierii de capre, se îmbolnăvesc de
râie
. Creangă își amintește cum, încercând să se vindece cu băi dese în râu, el și vărul său au dislocat o stâncă, aceasta rostogolindu-se și distrugând casa Irinucăi. După ce fug din Broșteni și locuiesc o vreme la
Borca
, cei doi copii pornesc mai departe, către casa lui David Creangă din
Pipirig
. După o călătorie prin
Carpații Orientali
, cei doi băieți ajung în sat, unde sunt primiți de Nastasia, soția lui David. Ea îi vindecă de râie folosind un alt leac băbesc, extras din
mesteacăn
Al doilea capitol
modificare
modificare sursă
Manuscrisul secțiunii introductive a celui de-al doilea capitol din
Amintiri din copilărie
Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic, la rândul său introdus prin celebrul pasaj: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” Textul continuă cu o prezentare a
superstițiilor
mamei, pe care le împărtășea și autorul. În urma indicațiilor Smarandei, Nică însuși crede că băieții „cu părul
bălai
” precum el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă afară când plouă, că unele pericole pot fi îndepărtate prin descântece, și că însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă protecție împotriva
deochiului
. Naratorul își exprimă totodată și regretul de a nu-i fi arătat mamei toată aprecierea lui, referindu-se la copilărie ca la „vârsta cea fericită”.
Această introducere este urmată de o prezentare a interacțiunilor între tatăl lui Nică, arătat drept un personaj distant și cu toane, dar adesea amuzat de poznele băiatului, și mama, care își supraveghează în mod direct copiii și-l critică pe Ștefan că nu o urmează în aceasta. Susținând că el însuși merita pedepsele adesea dure aplicate de părinți, naratorul își continuă relatarea prin detalii referitoare la câteva dintre poznele copilăriei. El își amintește de sine participând direct la ritualurile de
Sfântul Vasile
Anul Nou
), făcându-și zornăitoare dintr-o vezică de porc și alăturându-se cântăreților din
buhai
în cadrul unor manifestări festive atât de zgomotoase încât îi irită pe ceilalți săteni. Povestea îl arată pe Nică îngurgitând tot laptele lăsat la smântânit de mama sa, și încercând să transfere vina pentru aceasta asupra legendarilor
strigoi
, și enervându-l pe Chiorpec ciubotarul până când acesta îl pedepsea mânjindu-l pe față cu
dohot
. Vara, băiatul plănuiește o farsă pentru a fura cireșe de la unchiul său și intră în livada acestuia sub pretextul că și-ar căuta vărul. Surprins de mătușa sa și alergat printr-un lot de cânepă, el reușește să scape atunci când urmăritoarea rămâne încurcată între plante.
Pupăza
din
tei
, pasărea deșteptător în satul lui Nică
Un alt astfel de episod prezintă drumul băiatului la marginea satului, trimis să ducă mâncare
zilierilor
romi
, ”lingurari”, angajați de Ștefan și Smaranda. Acest episod este ocazia întâlnirii băiatului cu
pupăza
din sat (numită „cuc armenesc”). Nefericit pentru că trebuie să se trezească dimineața la cântecul păsării, Nică se răzbună prinzând-o în cuibul ei, proces îndelungat care îi duce la exasperare pe muncitorii care-l așteptau. Întâmpinat cu ostilitate de angajații tatălui când ajunge în cele din urmă la destinație, băiatul se întoarce la teiul pupezei și leagă pasărea extenuată, ascunzând-o în podul casei, de unde nu mai poate cânta. Fapta sa se dovedește a fi păguboasă pentru întreaga comunitate, lipsită acum de ceasul deșteptător, prin intermediul ei începând a circula zvonuri despre responsabilitatea lui Nică. În timp ce Smaranda se gândește dacă să dea sau nu crezare acestor zvonuri, băiatul decide că cea mai bună soluție pentru el este să vândă pupăza la târg. Întregul său plan este însă zădărnicit când un bătrân viclean, prefăcându-se că se uită mai de aproape la pasărea oferită cumpărătorilor, o eliberează. Pasărea zboară înapoi la cuib și Nică, înfuriat, îi cere moșului despăgubire. Acesta însă își râde de copil, dându-i de înțeles cum că Ștefan însuși s-ar afla în târg și cum că ar putea fi interesat de discuție, iar băiatul hotărăște că e mai înțelept să părăsească târgul de teama unor urmări mai nefericite.
După câteva paragrafe în care se concentrează pe acest gen de finaluri fericite, care duc la evitarea unor pagube mai mari, Creangă trece la descrierea primei sale slujbe: retras de la școală de Ștefan, băiatul se ocupă cu torsul. Acolo o întâlnește pe Măriuca, o fată de vârsta lui, care îi este simpatică. Datorită ei ajunge să aibă porecla de
Ion Torcălău
, ceea ce îl rușinează într-o anumită măsură, fiind numele dat unui țigan din
Vânători
și transgresând astfel o tradițională barieră etnică. Lui Nică îi place munca pe care o prestează, deși este una asociată în mod tradițional cu sexul feminin, dar este iritat de alte sarcini ce îi sunt atribuite, cum ar fi îngrijitul fratelui său cel mai mic. Neascultând de mama sa, băiatul lasă pruncul singur în leagăn și fuge să se scalde în râu. După ce amintește ritualurile-superstiție pe care copiii le practică în cursul acestor escapade (cum ar fi scurgerea apei din urechi pe două pietre, dintre care una este a lui Dumnezeu și alta a diavolului), naratorul descrie cum este prins de Smaranda, care îl pedepsește luându-i toate hainele și lăsându-l să se întoarcă acasă prin sat dezbrăcat. El reușește aceasta din urmă la capătul unui complicat traseu, dintr-o ascunzătoare în alta, și evită să fie mușcat de câini stând nemișcat timp îndelungat. După ce ajunge acasă, naratorul arată că, drept urmare a incidentului, „derdicam și măturam prin casă ca o fată mare”, comportament ce-i atrage laude din partea mamei. Capitolul culminează într-un alt scurt monolog, încheiat cu pasajul: „Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut. Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost!”
Capcana a treia
modificare
modificare sursă
Prima parte a celui de-al treilea capitol al cărții continuă cu
metafora
„bucății de humă însuflețită”, făcând din ea punctul de pornire a unui dialog imaginar purtat de narator cu sine însuși. El oferă mai multe detalii despre istoria Humuleștiului, începând de la războiul polono-otoman din 1672–1676 și menționând pe scurt trecerea
imperialilor
în căutarea frumoasei prințese Natalia (evenimente la care scriitorul susține că ar fi fost el însuși martor). Această prezentare îl determină pe narator să concluzioneze că „humuleștenii nu-s târiți ca în bârlogul ursului”. Afirmația servește drept introducere la următoarea perioadă din viața lui Nică: revenirea la școală, de această dată o nou-creată instituție, înființată din ordinul
Domnului Moldovei
Grigore Alexandru Ghica
și condusă de teologul
Isaia „Popa Duhu” Teodorescu
. Urmează o descriere detaliată a discursului inaugural ținut de Ghica, la care Creangă ar fi fost martor. Povestea se concentrează apoi pe Teodorescu, pe metodele sale de predare a
aritmeticii
, cum ar fi
regula de trei simplă
și pe aparenta sa descurajare în fața unor elevi ca Nică Oșlobanu (descris de autor ca indisciplinat și egoist). O astfel de atitudine aduce cu sine un conflict între Teodorescu și preotul Niculai Oșlobanu, tatăl băiatului. Adâncit și de o dispută pe subiecte teologice și administrative, conflictul culminează cu izgonirea lui Teodorescu din biserica lui Oșlobanu de către Oșlobanu însuși, în fruntea călugărilor săi.
Narațiunea se concentrează apoi pe perioada petrecută de Creangă la
seminar
(școala de
catiheți
) din
Fălticeni
, unde, spre surprinderea sa mărturisită, se reîntâlnește cu Nică Oșlobanu. Protagonistul se înscrie la această școală după ce constată că toți prietenii săi apropiați părăsesc instituția lui Teodorescu, fapt ce îl lasă expus ca țintă a severității profesorului. În cele din urmă, el își convinge tatăl să-i
mituiască
pe profesorii de la seminar, amintind că asemenea daruri puteau chiar să scutească un elev de întregul efort de învățare. În alte fragmente, însă, Creangă insistă asupra metodelor de predare din seminar, metode ce implică învățatul mecanic și recitarea elementelor de
gramatică românească
sau a unor lucrări întregi de comentarii ale
Bibliei
, fapte ce îl fac pe narator să exclame: „cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!” Departe de supravegherea părinților și locuind împreună cu unii colegi și cu gazda lor, Pavel ciubotarul, tânărul duce o viață
boemă
, și se lasă introdus în cultura cârciumii. Naratorul schițează portretele prietenilor săi, pe baza abilităților sau atitudinilor lor definitorii: moș Bodrângă, care cântă din fluier; Oșlobanu, om de la munte, poate ridica și căra o căruță întreagă de lemne în spate; arătosul David, a cărui moarte timpurie scriitorul o atribuie efortului excesiv depus la învățătură; nepoliticosul Mirăuță, care face în ciudă negustorilor evrei declamând poezii
antisemite
, dar nu se obosește prea mult cu școala; Trăsnea, care nu putea învăța gramatica decât memorând întregul manual, fiind foarte supărat din cauza înlocuirii
alfabetului chirilic românesc
cu cel latin; Zaharia „Gâtlan” Simionescu, un lingușitor care poate convinge adulții să-i tolereze gesturile îndrăznețe; Buliga, un preot dedat consumului de alcool și petrecerilor, care binecuvântează petrecerile întregului grup. Gălăgioasa companie parcurge crâșmele din și de lângă oraș, escapadele lor fiind punctate de gesturi licențioase, flirturi și chiar furturi din prăvălii. Scriitorul menționează în treacăt și o relație a sa cu fiica unui preot, care devine prima sa iubită.
Povestirea lui Creangă se concentrează și pe farsele jucate de el și de alții, ca pedeapsă pentru prietenii despre care credea că nu împart merindele pentru Crăciun. Aceste farse se folosesc de „poște”, instrumente anume făcute pentru a arde degetele de la picioare ale victimei în timpul somnului; utilizarea lor face ca victimele să plece din casă una câte una. Ultima asemenea încercare conduce totuși la o ceartă între cele două tabere, atât de zgomotoasă încât vecinii cred că a izbucnit un incendiu sau că au atacat trupele imperiale staționate în Fălticeni (prezență militară concomitentă cu
Războiul Crimeii
și cu vacanța tronului Moldovei). Cearta tinerilor se termină cu evacuarea tuturor din casă, Creangă mutându-se în gazdă la un fierar. Primăvara, vine vestea că școala de la Fălticeni se va închide, elevii urmând să fie mutați la
mănăstirea Socola
din
Iași
. Capitolul se încheie cu nesiguranța ce îi cuprinde pe elevi: unii hotărăsc să-și încerce norocul la Socola până la începutul unui nou an școlar, iar alții își abandonează definitiv șansele la o carieră preoțească.
Capitolul al patrulea
modificare
modificare sursă
Râul Siret
, care curge prin centrul Moldovei
Al patrulea (și ultimul) capitol al
Amintirilor din copilărie
începe cu prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești înspre îndepărtatul Iași: „Ursul nu joacă de bună voie". Naratorul se folosește de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești: peisajul („
Ozana
cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire
Cetatea Neamțului
de atâtea veacuri!”), familia și tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans. Planurile sale de a rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda, care invocă reputația strămoșilor pentru a-l convinge să plece la Socola și să-și facă un nume ca
preot mirean
Narațiunea relatează apoi călătoria de la Humulești spre capitala moldoveană: Creangă și Gâtlan sunt pasagerii căruței cu cai a lui Luca, vecinul și prietenul lor. Naratorul își amintește rușinea și frustrarea pe care a simțit-o când a văzut că „zmeii” lui Luca erau de fapt niște „smârțoage [...] vlăguit[e] din cale-afară”, și descurajarea ce-i cuprinde pe el și pe Zaharia în fața necunoscutului. Acest sentiment este accentuat și de remarcile trecătorilor față de starea jalnică a atelajului lui Luca, remarci care sporesc în sarcasm pe măsură ce călătorii se apropie de destinație. Sunt prezentate totodată impresiile scriitorului față de peisajul moldovenesc, dimpreună cu preferința sa pentru peisajul montan dinspre vest, pe care căruța îl lăsa în urmă, în raport cu zonele de pe malul stâng al
Siretului
(acolo unde, cum spune Luca, "apa-i rea și lemnele pe sponci; iar vara te înăduși de căldură, și țânțarii te chinuiesc amarnic"). Capitolul și volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din toate școlile Moldovei adunați în curtea mănăstirii Socola.
Istoricul publicărilor
modificare
modificare sursă
Amintiri din copilărie
este, împreună cu portretul lui
Isaia Teodorescu
(lucrare intitulată eponim
Popa Duhu
), una dintre
lucrările memorialistice
ale lui Creangă, lucrări diferite de celelalte din corpul operei, care aparțin genurilor
basmului
și
anecdotei
Cele patru capitole au fost scrise în mai multe etape consecutive de scriere, despărțite de intervale lungi de timp și au fost publicate la început ca texte distincte. Partea a patra a rămas neterminată din cauza îmbolnăvirii și apoi a morții autorului.
Fiecare capitol a fost produsul unei munci semnificative din partea lui Creangă: când au început să circule primele versiuni ale acestora, autorul era deja recunoscut în sânul comunității literare pentru abordarea laborioasă pe care o adoptase față de procesul de scriere (așa cum documentează relatările psihologului
Eduard Gruber
, contemporan cu Creangă).
Creangă își citea din când în când aceste texte, precum și celelalte scrieri, în fața unui public format din membrii societății literare
Junimea
(printre care
Iacob Negruzzi
Vasile Pogor
și
Alexandru Lambrior
).
Textele individuale, inclusiv a patra secțiune, publicată postum, au apărut la început în diverse numere ale revistei junimiste
Convorbiri Literare
începând cu 1881.
Primul capitol în versiunea sa fragmentară inițială, precum și versiunile ulterioare de limbă română ale operei complete începeau cu cuvintele lui Creangă:
Dedicație d-șoarei L. M.
, cu referire la Livia, fiica mentorului lui Creangă, liderul
Junimii
Titu Maiorescu
, persoană ce probabil a copiat și a corectat textul manuscriselor.
Ultima secțiune, incompletă, a fost probabil scrisă în anul 1889.
În acea perioadă, Creangă nu mai făcea parte din
Junimea
și nu mai era în relații cu Maiorescu; de aceea, textul a fost citit în fața cenaclului literar al lui
Nicolae Beldiceanu
, pe care îl frecventa împreună cu Gruber.
Întregul text a fost publicat sub formă de carte ca secțiune a unei culegeri de lucrări ale lui Creangă, sub îngrijirea lui Gruber, a lui
A. D. Xenopol
și a lui
Grigore Alexandrescu
în 1892 (la rugămintea fiului scriitorului, Constantin).
A doua astfel de ediție a făcut parte și din prima ediție completă a operelor lui Creangă, publicată între 1902 și 1906 de către folcloristul
Gheorghe T. Kirileanu
Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său lingvistic relativ izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul românesc, adoptând formulări populare, arhaice și
regional-moldovenești
Asemenea elemente au făcut din
Amintiri din copilărie
o carte dificil de tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba engleză, realizată de profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional al lui Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.”
Structura și stilul
modificare
modificare sursă
Aspecte convenționale și relatarea subiectivă
modificare
modificare sursă
Retrospectiv, atenția criticilor s-a concentrat într-o măsură semnificativă asupra diferenței dintre originalitatea și subiectivitatea narațiunii lui Ion Creangă pe de-o parte și, pe de altă parte, respectarea convențiilor în vigoare privind stilul literar.
George Călinescu
, influentul istoric și critic literar interbelic, a afirmat că autorul a recurs la un stil tradițional de povestire, lipsit de individualitate, și că, din acest motiv, textul nu are „caracter de confesiune ori de jurnal”.
10
El considera, în schimb, că
Amintirile
conturează „copilăria copilului universal”.
10
Relevând că această carte adaptează caracteristicile tradiției orale și
povestirea în ramă
existentă încă din
literatura renascentistă
, Călinescu o vedea ca pe un spațiu de încercare a monologurilor autorului și o ilustrare a calităților sale ca povestitor.
11
El afirma că poveștile sunt „adevărate, dar tipice, fără adâncime; odată repovestite cu un altfel de gesticulare, subiectul și-ar pierde toată atmosfera plină de viață.”
11
În contrast, contemporanul și colegul lui Călinescu,
Tudor Vianu
, sugera: „Personajul basmelor, al nuvelelor, al anecdotelor se povestește pe el însuși în
Amintiri din copilărie
, operă atât de puțin populară în intenția ei”.
12
Referitor la similitudinile dintre textul lui Creangă și tradiția renascentistă, Vianu observa: „Ideea de a se povesti pe sine însuși, de a prezenta etapele unei formații, înceata însumare a impresiilor vieții, apoi sentimentul timpului, al scurgerii lui ireversibile, al regretului pentru tot ce s-a pierdut în consumarea lui, al farmecului retrăit în amintire sunt tot atâtea gânduri, afecte și atitudini proprii omului modern de cultură. Niciun model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și
Amintirile
, dar, desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii ale Renașterii”.
12
Conform interpretării sale: „Aci, ca și în poveștile și povestirile sale, Creangă execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea organică a unei înzestrări exercitate în întregul trecut al unei vechi culturi rurale, ajunsă acum să se depășească pe sine”.
12
Asemenea teme sunt prezente și în comentarii critice ulterioare. Într-un articol din 2000, eseistul și romancierul
Norman Manea
dezvoltă concluziile lui Călinescu, susținând că naratorul „stabil”, „senin” și „solar” al
Amintirilor din copilărie
„nici nu există decât în descoperirea acestui concret mirific, tradițional, riguros”.
13
Raportându-se la un text al criticului Mircea Moț, care opina că
Amintiri din copilărie
este „una din cele mai triste cărți ale literaturii române”, cronicarul literar și eseistul
Gheorghe Grigurcu
considera că narațiunea prezintă „o tensiune între individ ca reprezentant
holografic
al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv un spațiu profan, o vagă imitație a actului
demiurgic
, și astfel un
sacrilegiu
."
14
În 2008, istoricul literaturii
Nicolae Manolescu
spunea că volumul
Amintirilor
evidențiază „geniul lui Creangă”, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei”, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte lucrări în proză ale scriitorului.
15
Începutul celei de-a doua părți (în care naratorul face referire la jocurile copilăriei sale, la animalele ținute de mama sa, și la vatra casei) a devenit unul dintre cele mai apreciate fragmente din literatura română.
16
Manea observă că, prin intermediul acestei secțiuni de proză, Creangă va fi reușit să transmită „perfect” atât „situarea temporală și spațială” a povestirii sale, cât și „toate detaliile unei lumi ingenue și pline de neastâmpăr”.
17
El pune în contrast această perspectivă cu un alt fragment la persoana întâi: începutul romanului
Întâmplări în irealitatea imediată
a romancierului interbelic
Max Blecher
, care cufundă imediat cititorul într-un univers de incertitudine
modernistă
, suferință și subiectivitate.
18
Diverse comentarii asupra textului s-au concentrat pe măsura diferenței dintre relatarea lui Creangă și detaliile reale ale biografiei sale, în particular asupra vieții în familia lui Ștefan a Petrei. George Călinescu susținea că scriitorul moldovean ar fi fost de fapt produsul unei familii monoparentale, fiind crescut doar de mama lui, Smaranda, care s-ar putea să nu-și formalizat niciodată legătura cu Ștefan.
19
Dan Grădinaru, autorul unei biografii a lui Creangă, consideră că narațiunea îl prezintă pe Nică drept „un singuratic” și, folosind o terminologie din
psihanaliză
, vede întregul volum ca pe o dovadă a unui „complex de detronare” și a unui accent excesiv pus pe dragostea maternă.
20
Aceste abordări au primit comentarii negative din partea criticului
Luminița Marcu
, care a discutat „deformarea” efectuată de Călinescu prin interpretarea personalității scriitorilor în baza textelor lor, fără a separa contextele, și care a judecat comentariile lui Grădinaru drept dovadă a unei „manii a
freudismelor
”.
20
Valoarea ca document istoric
modificare
modificare sursă
Descrierea universului copilăriei de către Creangă ca realitate atemporală, ca și accentul pus pe tradiție, este în strânsă legătură cu satul său natal și cu regiunea înconjurătoare. În opinia lui Norman Manea, decorul „perfect recognoscibil” al narațiunii surprinde „cicluri repetitive”.
13
Concentrându-se pe descrierea Humuleștiului din primele rânduri ale cărții, istoricul
Neagu Djuvara
comenta: „chiar dacă socotim că adultul înfrumusețează, transfigurează, «îmbogățește» amintirile din copilărie, cum să nu recunoaștem, la Creangă, sinceritatea în înduioșătoarea evocare a satului copilăriei sale?”
21
Djuvara se folosește de acest fragment pentru a aborda problematica structurii societății rurale românești din Moldova, o societate relativ mai înstărită, datorită activităților în domeniul industriei textile, decât
Muntenia
, concluzionând că: „dacă ne gândim la satele de
bordeie
din lunca Dunării, aici ne aflăm în altă țară”.
22
Folcloristul și criticul
Marcu Beza
a folosit opera ca material de studiu asupra
folclorului românesc
, a varietăților sale și a impactului său, observând că episodul în care cântăreții din
buhai
sunt goniți de gospodarii furioși arată că unii țărani preferau o sărbătoare mai liniștită uneia ce era, de fapt, un ecou al ritualurilor
păgâne
privind fertilitatea.
23
Pentru criticul Muguraș Constantinescu, un subiect de interes a fost constituit de statutul bătrânilor dintr-o comunitate moldovenească în contextul schimbărilor sociale, așa cum transpare acesta din textul
Amintirilor din copilărie
. Ea îl descrie pe David Creangă ca pe un „lider de
clan
” și ca pe un om luminat, condus de „înțelepciunea și echilibrul vârstei înaintate”, și care, deși
analfabet
, înțelege importanța pe care educația o poate atinge în viața nepotului său.
24
Constantinescu scrie: „bunul simț [al lui David] se conturează și în domeniul credințelor religioase, unde, ca orice bun creștin dintr-un sat românesc al secolului al XIX-lea, participă la liturghie, dar nu încurajează
bigotismul
soției sale”.
24
Bătrânul anonim care îl păcălește pe Nică eliberându-i
pupăza
, scrie Constantinescu, este una dintre acele figuri care, pentru a-l educa pe tânărul Creangă, recurg la „farsă” în detrimentul unei predici moralizatoare.
24
Alte figuri pe care comentatoarea le consideră relevante pentru o asemenea analiză sunt Chiorpec ciubotarul, moș Bodrângă și acele femei bătrâne care vindecă prin leacuri băbești.
25
Descrierea de către Ion Creangă a vieții de la
seminar
și a metodelor pedagogice au fost la rândul lor plasate de criticii literari în legătură cu aspecte mai complexe ale viziunii sale despre lume.
Zigu Ornea
consideră că imprecațiile naratorului împotriva practicilor educaționale sunt de pus în legătură cu inovațiile produse de Creangă în cursul propriei sale cariere de învățător, și mai ales cu susținerea acordată de către acesta teoriilor lui Titu Maiorescu privind reformarea
învățământului românesc
prin
modernizare
instituțională și
profesionalizare
26
El însuși scriitor,
Horia Gârbea
discută textul ca dovadă a unui
anticlericalism
manifestat de Creangă (a cărui carieră preoțească se va fi sfârșit prin
caterisire
), adăugând: „Amintirile lui Creangă de la școala de catiheți ar descuraja orice candidat.”
27
Influența
modificare
modificare sursă
Amintiri din copilărie
a început să devină o sursă de inspirație pentru diverși autori români la începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică. A fost imitată de
I. Dragoslav
în cartea lui din 1909,
Povestea copilăriei
—denumită de Călinescu „o pastișă disgrațioasă”.
28
Același critic a discutat și piesa de teatru adaptată după un capitol din „Amintiri din copilărie” de scriitorul
I. I. Mironescu
, sub titlul
Catiheții de la Humulești
—considerând-o „de prisos” în raport cu textul deja suficient de „dramatic” lui Creangă.
29
Nicolae Manolescu
a identificat un alt produs al influenței lui Creangă memorialistul în
Copilăria unui netrebnic
, roman din 1936 al autorului
avangardist
Ion Călugăru
30
Mai mult interes în jurul acestei cărți a apărut în timpul
perioadei comuniste
. În acest interval au văzut lumina tiparului mai multe noi ediții ale cărții, inclusiv unele publicate de
editura de stat
cu numele lui Ion Creangă.
31
Unele dintre acestea au fost ilustrate de graficieni recunoscuți: un volum din 1959 conținea 14 desene de
Eugen Taru
(ale căror originale formează o expoziție permanentă la casa memorială a lui Creangă din Humulești)
32
și o altă ediție cu ilustrații alb-negru și color de
Livia Rusz
31
Tot atunci textul a inspirat filmele românești de
Elisabeta Bostan
Amintiri din copilărie
(cu actorul-copil Ion Bocancea în rolul lui Nică) și
Pupăza din tei
(bazat pe episodul în cauză din capitolul secund al cărții).
33
34
Cartea a avut ecou nu doar în România, ci și în țara vecină,
Republica Moldova
(în
Basarabia
, subregiunea istorică a Moldovei, fostă parte a
URSS
sub numele de
RSS Moldovenească
). Lucrările lui Creangă în general, și memoriile sale în particular l-au influențat pe romancierul moldovean
postmodernist
Leo Butnaru
, care a scris
Copil la ruși
, a cărei acțiune se desfășoară pe fundalul
rusificării
din anii 1950 din RSS Moldovenească.
35
Note
modificare
modificare sursă
Pe baza textului
Amintiri din copilărie
Wikisursă
Vianu 1970
, p.
207.
Vianu 1970
, p.
211.
Ursachi, Gabriela (
2004
).
„Decembrie”
România Literară
. București (Nr. 50). Arhivat din
original
la
28 iulie 2011
. Accesat în
14 decembrie 2009
Pop, Augustin Z. N. (
9 mai 2003
).
„Livia Maiorescu-Dymsza despre Eminescu, Caragiale și Titu Maiorescu”
Cronica Română
. Arhivat din
original
la
19 iulie 2011
. Accesat în
14 decembrie 2009
Ornea 1998
, p.
236.
Vianu 1970
, p.
212.
Vianu 1970
, p.
212.
Vianu 1970
, pp.
212-213.
Mureșan, Anca (decembrie 2004).
„The Stylistics of the Parts of the Speech in
Memories of Childhood
American, British and Canadian Studies
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Călinescu 1986
, p.
481.
Manea 2004
, p.
275.
Călinescu 1986
, p.
481.
Vianu 1970
, p.
220.
Manea 2004
, p.
275.
Grigurcu, Gheorghe
2004
).
„Ion Creangă între natură și cultură”
România Literară
(Nr. 44). Arhivat din
original
la
5 aprilie 2009
. Accesat în
14 decembrie 2009
Boldea, Iulian (
2009
).
Istoria literaturii
ca vocație și provocare”
Apostrof
(Nr. 1). Arhivat din
original
la
12 aprilie 2009
. Accesat în
14 decembrie 2009
Manea 2004
, pp.
274-275.
Manea 2004
, p.
274.
Manea 2004
, pp.
275-276.
Călinescu 1986
, p.
478.
Marcu, Luminița
2000
).
„O monografie spectaculoasă”
România Literară
(Nr. 21). Arhivat din
original
la
2 noiembrie 2010
. Accesat în
14 decembrie 2009
Djuvara 1995
, p.
226.
Djuvara 1995
, pp.
226-227.
Beza, Marcu
2007
),
Paganism in Roumanian Folklore
, New York: Swedenborg Press, p.
9,
ISBN
1406743453
Constantinescu 2005
, p.
62.
Constantinescu 2005
, p.
62-63.
Ornea 1998
, pp.
235-236.
Gârbea, Horia
2008
),
Trecute vieți de fanți și de birlici
, București:
Cartea Românească
, p.
127-128,
ISBN
978-973-23-1977-2
Călinescu 1986
, p.
726.
Călinescu 1986
, p.
785.
Manolescu, Nicolae
2006
).
„Romane uitate”
România Literară
(Nr. 34). Arhivat din
original
la
11 martie 2012
. Accesat în
1 martie 2010
Stoenescu, Arina (
2007
).
„All Those Images”
Plural Magazine
Institutul Cultural Român
(Nr. 30).
Rusu, Florin (
18 mai 2002
).
„Bijuteria de pe Valea Ozanei”
Evenimentul
. Arhivat din
original
la
20 septembrie 2011
. Accesat în
15 decembrie 2009
„Ion Creangă”
Internet Movie Database
. Accesat în
3 august 2009
Ciofoaia, Ingrid (
25 iulie 2009
).
Gînduri vorbite
cu Elisabeta Bostan”
Evenimentul
. Arhivat din
original
la
26 iulie 2009
. Accesat în
15 decembrie 2009
Voncu, Răzvan (
2009
).
„Copilăria: o recuperare postmodernă”
Sud-Est Cultural
(Nr. 2). Arhivat din
original
la
21 iulie 2011
. Accesat în
15 decembrie 2009
Bibliografie
modificare
modificare sursă
La
Wikisursă
există există texte originale legate de acest articol:
Amintiri din copilărie
Călinescu, George
1986
),
Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent
, București:
Editura Minerva
Constantinescu, Muguraș, "Figures et représentations du vieillir et de la vieillesse dans les contes de Ion Creangă", în
Montandon, Alain (
2005
),
Figures du vieillir
, Clermont-Ferrand:
Presses Universitaires Blaise Pascal
, p.
59-71,
ISBN
2-84516-281-2
Djuvara, Neagu
1995
),
Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne
, București:
Editura Humanitas
ISBN
973-28-0523-4
Manea, Norman
2004
),
Plicuri și scrisori
, Iași:
Polirom
ISBN
973-681-787-3
Ornea, Zigu
1998
),
Junimea și junimismul
, Vol. II, București: Editura Minerva,
ISBN
973-21-0562-3
Vianu, Tudor
1970
),
Scriitori români
, Vol. II, București: Editura Minerva
Vezi și
modificare
modificare sursă
Amintiri din copilărie (film)
Lucrări
de
Ion Creangă
Memorii
Amintiri din copilărie
1879
Fragment de autobiografie
Nuvele
Moș Nichifor Coțcariul
1877
Popa Duhul
1879
Povești
Capra cu trei iezi
” (
1875
Dănilă Prepeleac
” (
1876
Fata babei și fata moșneagului
” (
1877
„Făt Frumos, fiul iepei” (
1877
Povestea lui Harap-Alb
” (
1877
Ivan Turbincă
” (
1878
„Povestea lui Ionică cel prost” (
1877
„Povestea lui Stan-Pățitul” (
1877
Povestea porcului
” (
1876
Povestea poveștilor
” (
1877
1878
„Povestea unui om leneș” (
1878
Punguța cu doi bani
” (
1875
„Soacra cu trei nurori” (
1875
Povestiri
„Acul și barosul” (
1874
Cinci pâini
” (
1883
„Inul și cămeșa” (
1874
„Ion Roată și Cuza-Vodă” (
1882
„Moș Ion Roată și Unirea” (
1880
„Păcală” (
1880
„Prostia omenească” (
1874
Ursul păcălit de vulpe
” (
1880
Manuale
Metodă nouă de scriere și cetire
(1868, colaborare)
Ecranizări
De-aș fi... Harap Alb
(1965)
Amintiri din copilărie
(1965)
Pupăza din tei
, 1965)
Se caută un paznic
(1967)
Capra cu trei iezi
, 1968)
Prostia omenească
(s, 1968)
Dănilă Prepeleac
, 1971)
Povestea dragostei
(1977)
Mama
(1977)
Rămășagul
(1985)
Pupăza din tei
(1986)
Tusea și junghiul
(1992)
Dănilă Prepeleac
(1996)
Ivan Turbincă
(1996)
Harap Alb
, 2005)
Capra cu trei iezi
, 2019)
Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie
(2022)
Adus de la
Categorii
Articole bune
Memorialistică
Literatură română
Bildungsroman
Romane românești după care s-au făcut filme
Opere de Ion Creangă
Cărți din 1892
Categorii ascunse:
Pagini cu note pe 2 coloane
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Amintiri din copilărie
Adăugare subiect