Evrei - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la un grup etnic.
Pentru religia evreilor, vedeți
Iudaism
Evrei
יהודים
Populație totală
14,6–17,8 milioane
Regiuni cu populație semnificativă
Israel
6.976.723
Statele Unite
5.700.000–10.000.000
Franța
453.000–600.000
Canada
335.295
Regatul Unit
269.568
Argentina
180.300–330.000
Rusia
84.143
Germania
84.430
Australia
99.956
Brazilia
107.329
Africa de Sud
39.615
10
Ucraina
50.000–140.000
Ungaria
7635
11
Mexic
58.876
12
Țările de Jos
29.800–52.000
Belgia
29.200–40.000
Italia
40.000
13
Elveția
16.648
14
Chile
28.153
15
Uruguay
16.700–25.000
Turcia
15.000–21.000
Suedia
8153
16
Limbi vorbite
ebraică
idiș
ladino
, limbile țărilor în care trăiesc
Religii
iudaism
Grupuri înrudite sau legate cultural
samariteni
Conform tradiției iudaice,
Iacob
este tatăl poporului Israel
Evreii
(în ebraică -
יהודים
yehudim
, uneori
עברים
ivrim
בני ישראל
Bney
Israel
fiii lui Israel
sau
עם ישראל
Am Israel
poporul lui Israel
în antichitate - în arameică:
יְהוּדָאִין
yehudayin
, în
latină
judaei
sau
hebraei
iudei
, apoi uneori, în trecut și în unele țări
israeliți
, în limba
idiș
יידן
Yiden
,în limba
ladino
djudios
, în arabă:
يهود
yahud
) sunt un popor, de origine etnico-religioasă, al cărui leagăn s-a aflat în
Palestina
antică (în ebraică - Eretz Israel = Țara Israelului) și apoi în Diasporă, și
care cuprinde pe adepții religiei
iudaice
sau
mozaice
și pe cei care s-au convertit la iudaism, precum și o bună parte a urmașilor acestora. Evreii sunt populația majoritară în
Israel
- 74.2% ( 6.744.000) - în anul 2019. În Israel marea majoritate a evreilor vorbesc
limba ebraică modernă
În lume, după unele estimări (2019)
17
în anul 2019 numărul evreilor în lume este estimat la 14,8 milioane din care 6,7 milioane sunt israelieni
18
, circa 5,7 milioane locuiesc în
Statele Unite ale Americii
, circa 450,000 în
Franța
, circa 392,000 în
Canada
, 292,000 în
Regatul Unit
, 180,000 în
Argentina
, 165,000 în
Federația Rusă
,în
Australia
- 112,000, în
Germania
108,000, în
Brazilia
85,000. Comunități însemnate mai există în
Italia
Belgia
Țările de Jos
Ucraina
Belarus
Ungaria
Mexic
și
Chile
. În
Elveția
trăiesc 19,000 evrei, în
Uruguay
16,000, în
Suedia
15,000 în
Spania
12,000, iar îÎn
țările islamice
locuiesc circa 27,000 evrei, din care 15,000 în
Turcia
, 9,000 în
Iran
, 2,000 în
Maroc
și 1,000 în
Tunisia
. În
România
la recensământul din 2011 au fost înregistrați 3500 evrei.
În antichitate limba vorbită a evreilor a fost
ebraica veche
și apoi
limba aramaică
, folosind mai întâi alfabetul paleoebraic, apoi
alfabetul ebraic
bazat pe cel aramaic păstrat.
În cursul răspândirii evreilor în lume ei au vorbit, în afara limbilor popoarelor în mijlocul cărora au trăit, limbi sau dialecte proprii - ca limba
idiș
- (în rândurile evreilor așkenazi), scrisă în alfabetul ebraic, limba iudeo-spaniolă, judezmo sau ladino (în rândurile evreilor sefarzi) , folosind alfabetul ebraic, și apoi cel latin, dialectele iudeo-arabe - în lumea arabă, dialecte iudeo-neo-arameice ex nashdidan în Kurdistan etc.
Conform cu
Vechiul Testament
, israeliții sau evreii sunt descendenții celor 12 triburi ale lui Israel, iar iudeii erau urmașii tribului lui Iuda, singurii evrei rămași după
exilul babilonian
. Tot potrivit Vechiului Testament, israeliții sau evreii sunt descendenți ai lui
Avraam
(Abraham), prin fiul său,
Isaac
(Ițhac), și fiul acestuia,
Iacov
(Iaakov, fratele geamăn al lui Isav) și a descendenților lui Iacov pe linie feminină. Iacov, care și-a schimbat numele în
Israel
, este considerat a fi primul evreu. Evrei sunt și cei care s-au convertit la iudaism și s-au alipit în cursul istoriei de poporul evreu pe pământul Palestinei (Eretz Israel) sau în diaspora. Apartenența individului la poporul evreu este în zilele noastre în mare măsură independentă de păstrarea normelor religioase sau a datinilor, când se bazează pe apartenența etnică a părinților și a bunicilor.
Hartă a granițelor aproximate ale
regatelor
Iudeei
și
Israelului
, după cum reiese din textul Bibliei, în 926 e.v.
Etimologie
modificare
modificare sursă
Cuvântul
evreu
19
(în limba română există și varianta arhaică „ovrei”) provine din
limba ebraică
. Cuvântul ebraic עברי (ivrí) este înrudit cu verbul עבר „a trece”
20
. Mitologia evreiască leagă acest nume de Eber (ebr. 'Ever), un strămoș al lui
Avraam
(Abraham, ebr. Avraham), urmaș al lui
Sem
(ebr. Șem) sau de faptul că vechii evrei au venit în
Canaan
„de
dincolo
(ever) de râu” (Iordan sau poate Eufrat).
Denumirea veche
israelit
(în varianta de pronunțare slavă și germană -„izraelit”) provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui
Israel
”, unde Israel are semnificația tradiționala biblică de „a luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”. Există ipoteza că numele Israel însemna de fapt
El (Dumnezeul) este Stăpânitorul
Variantele etnonimice românești vechi ori regionale, devenite azi mai mult peiorative, bazate pe rădăcina slavizată jid- și sufixate cu -ov (jidov) și -an (jidan) provin din numele propriu ebraic devenit etnonim, יהודה, Iehuda (Mulțumire lui Iahu, sau Iahve, adică lui Dumnezeu) ( יְהוּדִי ,
iehudí
fiind cuvântul cu care evreii se denumesc pe ei înșiși în ebraică). (Variantele din urmă „jidov” și mai ales „jidan” au ajuns să fie preferate în trecut de literatura de propagandă
antisemită
în limba română). Nume asemănătoare, dar fără conotație peiorativă, s-au păstrat în numeroase limbi - polonă (Żyd), maghiară (zsidó), germană (Jude), engleză (Jew), franceză (Juif sau juif), spaniolă (judio), ladino (djudio), arabă (yahud) sau idiș (Id sau Yid).
Varianta
iudeu
(astăzi preponderentă în limbaj liturgic creștin și în textele despre evreii antici) are aceeași origine, dar a intrat în limba română prin intermediul
latinei
și
elinei
Denumirea „evreu” care a intrat în uz în limba română modernă e asemănătoare cu denumirea folosită astăzi în limbile italiană („ebreo”), rusă („yevrey”), sârbă, bulgară și greacă („evréos”). În aceste limbi etnonimele provenite din numele ebraic Iehuda („giudeo”, „jid”, „jidov”, „ioudaios”) au căpătat o conotație peiorativă. În limba italiană și numele uzual al religiei iudaice este „ebraismo”, și nu „giudaismo”.
Denumirea „
israelian
” desemnează pe cetățenii statului modern evreiesc Israel, în majoritatea lor evrei, dar și de alte naționalități minoritare -
arabi
cerkezi
armeni
etc. Acest termen nu este, prin urmare, sinonim cu cel istoric și religios "israelit".
Originea poporului evreu
modificare
modificare sursă
Un fragment din anul 1213 î.e.c. din
Egipt
cu menționarea poporului numit Israel
Poporul evreu
21
este originar din Orientul Apropiat, îndeosebi din regiunea numită în antichitate
Țara lui Israel
, cunoscută în limbile lumii și sub denumirile
Canaan
sau
Palestina
. El este numit în
limba ebraică
עם ישראל, ('Am Israel)
„poporul (lui) Israel”
, cu atestări archeologice
22
din perioade antice (cea mai veche a fost găsită în
Egipt
și e datată în jurul anului 1213 î.e.c.)
23
sau העם היהודי - Ha'am Hayehudí).
În
Scrisorile de la Amarna
este amintit un popor cu numele de
habiru
/apiru
. Există teorii care, pe baza unor date și a similitudinii etnonimice, consideră că evreii preistorici și antici ar fi fost identici cu acesta sau poate unul dintre triburile poporului
habiru
24
. Termenul „apiru” se referă la făcătorii de fărădelegi care existau la marginea societății, la relativ adăpost față de autoritățile politice.
25
26
Potrivit tradiției sale, poporul evreu descinde din 12 triburi, cu legături de familie din antichitate, cu aceeași limbă și religie și-i include și pe convertiții la religia evreilor (religia
mozaică
). Religia mozaică sau iudaică, așa cum s-a cristalizat după distrugerea celui de-al doilea Templu, nu a practicat misionariatul printre alte popoare și grupuri confesionale
27
. În istoria evreilor sunt câteva perioade în care populații au fost asimilate ca urmare a adoptării religiei
iudaice
. Prima a fost iudaizarea
amoriților
28
, un popor
canaanit
, care era înrudit cu evreii. Familia regală a țării
Adiabene
(ce coincidea în mare parte cu
Asiria
de altădată și cu o parte din
Kurdistanul
de astăzi) s-a convertit la iudaism în prima jumătate a secolului I, și, împreună cu ea, s-au convertit și o parte din supușii ei. Noii evrei din Adiabene i-au ajutat pe evreii din Iudeea în timpul războaielor cu romanii, iar membrii familiei regale amintite au fost înmormântați la
Ierusalim
29
Conform lui Shaye J. D. Cohen (profesor la
Universitatea Harvard
), „Cei mai mulți israeliți erau de origine canaanită; strămoșii lor nu au participat la un Exod din Egipt; Israeliții nu au construit piramidele!!!”
36
Din punct de vedere
genetic
, evreii sunt descendenții canaaniților.
37
38
39
Avraham Faust redă în 2023 consensul academic cu privire la numărul de persoane din Exod: „majoritatea cercetătorilor sunt de acord că acesta era în jur de câteva mii sau chiar poate doar sute”.
40
În diaspora, evreii și-au păstrat tradițiile, limba și religia. Cultul religios s-a dezvoltat cuprinzând și tradiții care nu făcuseră parte din ritualul religios din epoci mai vechi. Ritualul religios a păstrat și
limba ebraică
, (asociată cu sora ei,
limba arameică
, ce devenise în vremea perșilor
ahemenizi
„lingua franca” a Orientului Apropiat), utilizată mereu ca limbă a cultului, chiar și în lungile perioade istorice în care în viața de zi cu zi limba uzuală era alta. Din limba ebraică provin un număr de împrumuturi lexicale în alte limbi, cuvinte și expresii mai ales religioase (ex.
sâmbătă, mană,
aleluia
amin
, jubileu,
heruvim
serafim
, serafic,
osana
belzebut
Geena
etc.). La aceasta au contribuit prezența comunităților evreiești în diaspora, dar mai ales răspândirea creștinismului și scrierilor sale sacre, Vechiul si Noul Testament (comunitățile creștine primordiale au fost evreiești).
Religia iudaică, în forma ei ortodoxă, asemănător cu alte culte religioase - creștine, musulmane etc., nu permite căsătorii cu practicanții altor culte, decât prin convertirea partenerilor de cuplu - în cazul acesta, la
iudaism
. Din cauza căsătoriilor în interiorul comunității, ca și în cazul altor etnii și obști religioase, în colectivitățile evreiești au apărut uneori și unele boli ereditare foarte rare care se manifestă aproape numai la evrei și care au fost mai bine depistate și studiate datorită contribuției medicilor si cercetătorilor evrei
41
Evreii căsătoriți cu străini erau în trecut excluși din comunitate și s-au asimilat în sânul altor popoare, iar numărul străinilor convertiți la iudaism a fost în general, neglijabil poate, și datorită statutului social-politic al evreilor diasporei care a fost timp de secole inferior statutului băștinașilor, de exemplu, convertirea obligatorie, în masă în Spania
inchiziției
și a
reginei Isabela
sau în România, până după Primul Război Mondial, li s-a refuzat cetățenia română.
Istoria antică
modificare
modificare sursă
Moise, Exodul și monoteismul evreilor
modificare
modificare sursă
Istoria evreilor din perioada antică, precum a fost descrisă în Biblie, mai ales perioada mai veche, a primului Templu, nu are încă destule dovezi arheologice și sunt istorici care susțin că o parte din narațiunea istorică biblică ar avea mai mult un caracter mitologic, deși descoperiri arheologice au întărit diverse date care apar în Biblie.
Encyclopaedia Judaica
en
traduceți
(2007) recunoaște că cel mai probabil Moise nu a existat; Comentariul oficial al Torei pentru iudaismul conservator, publicat în 2001, este și el de acord.
46
Consensul istoricilor
mainstream
consideră că sclavia a milioane de evrei în Egipt și exodul a milioane de evrei din Egipt sunt evenimente lipsite de istoricitate.
51
Peter Enns, un cercetător evanghelic, fost profesor la
Seminarul Teologic Westminster
en
traduceți
, actualmente titular al
catedrei stipendiate
de studii biblice de la
Eastern University
en
traduceți
, deși credea că Biblia este infailibilă, recunoștea următoarele: pentru poziția că relatarea biblică a Exodului s-ar fi petrecut în mod real nu există dovezi, iar pentru poziția că relatarea ar putea fi plauzibilă (nu dovedită) există cărțile unora ca Hoffmeier și Kitchen.
52
Pentru poziția că evreii au provenit din populația canaanită există dovezi copleșitoare, ceea ce „elimină posibilitatea exodului din Egipt sau a unui pelerinaj de patruzeci de ani prin deșert”, conform lui William Dever.
53
Consensul modern al istoricilor este că nu a existat vreun exod de proporțiile descrise în Biblie
54
și că relatarea trebuie privită ca
teologie
și nu ca istorie, teologie care ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări propriul popor.
55
Întrebat într-un documentar al
BBC
dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia
canaanită
, prof. dr. Herbert Niehr de la
Universitatea din Tübingen
declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada
Macabeilor
(secolul al II-lea î.e.n.).
56
57
Un curs de la
Universitatea Yale
și alte lucrări confirmă acest lucru.
66
William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic,
Iahve și zeii din Canaan
, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.
67
Lester L. Grabbe scria că „minimaliștii au triumfat sub multe aspecte”, maximaliști autentici existând doar ca opinii marginale, dar cercetătorii continuă să folosească Biblia drept izvor istoric.
68
Conform lui Shaye J. D. Cohen (profesor la
Universitatea Harvard
), „Cei mai mulți israeliți erau de origine canaanită; strămoșii lor nu au participat la un Exod din Egipt; Israeliții nu au construit piramidele!!!”
69
Regatul evreu unit
modificare
modificare sursă
Templul lui Solomon din Ierusalim. Ilustrație bazată pe detalii biblice
Articol principal:
Regatul evreu unit
După tradiția evreiască
12 triburi de evrei
, formate din descendenții celor 12 fii ai lui Israel (tribul lui
Iosif
s-a divizat în două triburi, după fiii lui,
Menașe
și
Efraim
), au cucerit
Țara Israel
, au colonizat-o și, după o perioadă în care nu aveau o conducere centrală, au format un regat condus de regele
Saul
. Lui Saul i-a urmat regele
David
. Acesta a cucerit orașul Salem (în ebraică Șalem), căruia i-a fost schimbat numele în
Ierusalim
și care a devenit capitala evreilor. Fiul lui David,
Solomon
, a construit la Ierusalim Templul, care urma să fie unic în religia evreilor. Pe
Muntele Templului
, după tradiția biblică evreiască și creștină, a fost Templul evreilor, distrus de babiloneni in 586 î.e.n, reclădit dupa 538 î.e.n. și distrus iar de romani în anul 70 î.e.n. Pe locul Templului (Primul și al Doilea) în perioada Bizantină a fost clădită o biserică. Când musulmanii au cucerit teritoriile, ei au distrus biserica și au clădit sanctuarul
Cupola Stâncii
și Moscheea Al Aksa, care sunt lăcașe de cult din cele mai însemnate și amplasarea lor, ca și împotrivirea credincioșilor musulmani locali și din lume, limitează posibilitățile cercetărilor arheologice. Unii istorici presupun că din această cauză nu a fost găsită până acum nicio urmă a Primului Templu -
Templul lui Solomon
70
ci numai ruine ale celui de-al Doilea, care fusese lărgit și reabilitat în vremea lui Irod cel Mare. Unii din arheologi, numiți „minimaliști”, care pun mai mic preț pe narațiunea biblică, cred că Templul lui Solomon nu ar fi existat niciodată.
71
Conform lui William G. Dever, un arheolog
mainstream
dar foarte conservator,
72
în secolul al X-lea î.Hr.
Regatul Iuda
era „un stat aflat într-un stadiu timpuriu și rudimentar”, care „nu a fost bine consolidat până în secolul al IX-lea î.Hr.”, iar Regatul Israel a avut o dezvoltare separată în secolul al IX-lea î.Hr.
73
Iehuda și Israel
modificare
modificare sursă
După moartea lui Solomon, statul a fost împărțit în două regate, Iudeea (Iehuda,
Iuda
) și Israel.
În anul 722 e.v.
Sargon al II-lea
, regele
Asiriei
, a cucerit
Regatul Israel
, l-a distrus și a exilat o mare parte din populația evreiască. În anul 586 î.e.c.
Iudeea
a avut aceeași soartă și, după cucerirea Ierusalimului, regele
Babilonului
Nabucodonosor
(sau în ebraică Nevuhadnețar) a exilat o mare parte din populația evreiască. După aceste exiluri de masă evreii surghiuniți au continuat să-și păstreze religia și să aștepte venirea unor timpuri prielnice pentru revenirea în patrie, unde să reconstruiască Ierusalimul și Templul. Contribuții recente la istoria Levantului antic pun la îndoială realitatea exilului babilonian și/sau acuratețea relatării biblice asupra acestuia.
50
Întoarcerea evreilor din exil
modificare
modificare sursă
În 539 e.v.,
împăratul persan Cirus
a cucerit Babilonul și a permis tuturor popoarelor deportate să se întoarcă în țările lor și să-și refacă templele distruse. Mulți evrei s-au întors în Israel și au refăcut Ierusalimul și Templul.
74
Repatrierea evreilor s-a petrecut în patru etape, ultima în jurul anului 445 e.v.
75
Existența edictului lui Cirus este contestată de istorici
76
A fost o ruptură abruptă între religia străveche a israeliților și iudaismul celui de-Al Doilea Templu.
77
Israelul pre-exilic era
politeist
78
Așera
era probabil adorată drept soția lui Yahweh, în templele sale din Ierusalim,
Bethel
și Samaria, iar o zeiță numită
Regina Cerului
, probabil o fuziune a
Astarteei
cu zeița mesopotamiană
Iștar
, era de asemenea adorată.
79
Baal
și Yahweh au coexistat în perioada timpurie, dar au fost considerați ireconciliabili după secolul al IX-lea.
80
Adorarea doar a lui Yahweh, care era preocuparea unui mic partid în perioada monarhică, s-a extins în perioada exilică și post-exilică,
78
și abia atunci existența altor zei a fost negată.
81
În
Prolegomena zur Geschichte Israels
Julius Wellhausen
a susținut că iudaismul, ca religie bazată pe respectarea pe scară largă a Torei a apărut pentru prima dată în anul 444 e.v. când, conform relatării biblice furnizate în
Cartea lui Neemia
(capitolul 8), preotul
Ezra
a citit populației din Iudeea adunate în piața centrală a Ierusalimului din o copie a Torei mozaice
82
Wellhausen credea că această narațiune ar trebui acceptată ca istorică pentru că sună plauzibil, notând: „Credibilitatea narațiunii reiese în mod fățiș.”
83
După Wellhausen, majoritatea cercetătorilor de-a lungul secolului XX și începutul secolului XXI au acceptat că respectarea Torei pe scară largă a început undeva la mijlocul secolului al V-lea e.v.
Regatul Iudeei sub dinastia Hașmoneilor
modificare
modificare sursă
În 167 e.v., evreii s-au răsculat împotriva stăpânirii greco-siriene, care încerca să reprime religia evreiască și să-i oblige pe enoriași să aducă în templul lor ofrande și pentru zeitățile grecilor. Revolta a fost inițiată și condusă de familia preotului evreu
Matitiahu HaHașmonai
. Fiii lui, luptători viteji numiți
macabei
Makabim
), au condus pe evrei la victorie și independență, iar unul dintre ei,
Șimon
, a fondat noul regat evreiesc, numit și el Iudeea (Yehuda), neacceptând însă titlul de rege. Șimon a fost
mare preot
și sine-stătător pe plan politic, dar urmașii lui și-au însușit titlul de rege. Regatul hasmoneilor a legat o alianță cu Imperiul Roman și, treptat, romanii și-au mărit influența și după debarcarea în țară a legiunilor lui
Pompei
în anul 63 e.v. au transformat în cele din urmă regatul într-o țară vasală. O perioada semnificativa în istoria tarii și a poporului a fost domnia aliatului Romei, regele
Irod cel Mare
, care a construit, între alte multe construcții, și o versiune mai impunătoare a Templului din Ierusalim. După moartea sa, începând din anul
e.n. țara a fost guvernată de prefecți romani, în paralel cu regi locali. În anul
41
încă a mai fost încoronat un rege evreu,
Herodes Agrippa I
(Irod Agrippa I), loial romanilor, dar după moartea sa în anul
44
, guvernarea țării a trecut în mâinile unui procurator roman.
84
Mai recent,
Yonatan Adler
a susținut că, de fapt, nu există nicio dovadă care să susțină ideea că Tora a fost cunoscută pe scară largă, considerată autoritară și pusă în practică, în orice moment înainte de mijlocul secolului al II-lea e.n.
85
Adler a explorat probabilitatea că iudaismul, ca practică larg răspândită a legii Torei de către societatea evreiască în general, să fi apărut pentru prima dată în Iudeea în timpul domniei
dinastiei Hasmoneene
, cu secole după timpul presupus al lui Ezra.
86
Primul război evreo-roman
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Marea Revoltă a Evreilor
Arcul lui
Titus
la
Roma
- în care este reprezentată victoria romanilor în războiul împotriva evreilor
Detalii pe Arcul lui
Titus
. Sclavi evrei duc tezaurul jefuit de romani din Templul de la
Ierusalim
În anul
66
a izbucnit o mare revoltă evreiască, numită și
Primul război evreo-roman
. Luptele între evrei și romani au continuat șapte ani și s-au terminat cu victoria zdrobitoare a romanilor. Romanii au distrus zeci de orașe evreiești, între care Ierusalimul cu
Templul
, sute de mii de evrei au murit în lupte sau au fost trimiși la Roma în sclavie.
Al doilea război evreo-roman
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Revolta lui Bar Kohba
În anul
132
a izbucnit
Revolta lui Bar Kohba
, denumită uneori și al doilea război evreo-roman (dacă nu se ia în calcul
războiul Kitos
) sau al treilea război evreo-roman. Revolta evreilor a reușit la început și timp de trei ani evreii au menținut, în condiții vitrege, o structură politică independentă.
Consecințele înfrângerii au fost în cele din urmă foarte grele pentru ei.
Ierusalimul, interzis pentru un timp accesului evreilor, s-a transformat pentru un timp în Aelia Capitolina, fiind numit astfel în onoarea împăratului roman
Aelius Hadrianus
87
Diaspora evreilor
modificare
modificare sursă
Bust atribuit lui
Iosephus Flavius
Nu toți evreii exilați de Tiglat Pileser și de Nabucodonosor s-au întors în Israel după presupusul edict de eliberare dat de împăratul Cirus (decret a cărui existență este contestată de istorici
76
), o parte din ei au rămas pe meleagurile pe care fuseseră exilați. Pe această cale s-au format comunități evreiești în multe locuri, unde majoritatea evreilor și-au păstrat religia. Evreii emigrați îndeosebi în provincii ale Imperiului Roman au fondat de asemeni comunități, aflate în legătură cu rudele rămase în Israel. Când își puteau permite, plecau în pelerinaj la Ierusalim.
88
Prizonierii evrei luați în robie în primul război evreo-roman au ajuns în diverse locuri pe cuprinsul imperiului roman și au fondat comunități evreiești, cum a fost cazul
romanioților
din peninsula Balcanică. Titus Flavius Iosephus, istoriograf evreu încetățenit la Roma, a scris despre 97.000 de sclavi evrei aduși în peninsula Italică. Cercetări genetice recente indică proveniența unei majorități a evreilor așkenazi din comunitatea evreiască a Romei antice
89
Din peninsula Italică, evreii s-au răspândit în zonele centrale și apusene ale Europei. După creștinarea europenilor, capii bisericilor au inițiat persecuții și prigoane împotriva evreilor, intenționând să-i constrângă pe această cale să accepte botezul. Participanții la diverse cruciade s-au dedat la masacre prin comunități evreiești aflate în calea cruciaților spre Ierusalim. Monarhi creștini cu intenția de a-și însuși averile evreilor i-au expulzat pe aceștia din țările în care comunitățile evreiești ființaseră timp de secole. Astfel, din cauza valurilor de expulzare, mare parte din evreimea vest-europeană a ajuns în Europa de est, unde în unele perioade s-a bucurat de un regim mai tolerant.
90
Numeroși evrei est-europeni poartă nume de familie care păstrează amintirea unor locuri din Spania, Italia, Franța, Germania etc., de unde strămoșii lor au fost alungați în evul mediu (Alcalay, Gaster, Benveniste, Perez, Luria; Rappaport/Rappoport;
91
Șapiro/Șapira, (H)Alper(i)n/Alperowitz/Galperin, Ginsburg/Ginzburg, Ul(l)mann, Warburg, Hildesheimer ș.m.a.).
Limbile evreilor în diaspora
modificare
modificare sursă
În comunitățile din diaspora, evreii au adoptat limbile locale, iar în sinagogă si școlile religioase se foloseau de limba ebraică și pe plan secundar de limba semită înrudită
aramaica
. Cu timpul, evreii și-au dezvoltat limbi particulare derivate din unele limbi locale și au inclus o parte de lexic și locuțiuni din ebraică.
Limba idiș
este germana sudică medievală (foarte apropiată de dialectele
bavarez
și
șvab
), cu o parte de vocabular de origine ebraică, slavă și cu elemente romanice. Limba
ladino
este un dialect spaniol-ebraic bazat pe
castiliana
medievală.
Iavanica
vorbită în trecut de evreii
romanioți
era bazată pe
greacă
și ebraică. Alte limbi cu caracter mixt similar au apărut în
Maroc
Kurdistan
Georgia
etc. Multe sunt pe cale de dispariție din cauză că le dispar vorbitorii nativi.
Cultura evreiască în diaspora
modificare
modificare sursă
Deși erau împrăștiați și răspândiți printre alte popoare, evreii au reușit să-și dezvolte în continuare cultura proprie. Filosofii, teologii, poeții, scriitorii și alți creatori evrei din diaspora s-au folosit de limba ebraică, de limbile popoarelor majoritare lângă care au trăit și uneori (în muzică, literatură, publicistică) și de limbile evreiești locale (idiș, ladino etc.), cu diferențe de la o epocă la alta. Filosofi evrei ca
Saadia Gaon
Moise Maimonide
Joseph Albo
Isaac Abravanel
Nachman Krochmal
Baruch Spinoza
Moses Mendelssohn
Martin Buber
Emmanuel Levinas
și alții au fost influenți în cultura și societatea evreiască și în general.
În Evul Mediu, poeți evrei, ca
Solomon ibn Gabirol
Yehuda Halevi
Immanuel Romano
Yehuda Alharizi
Moșe ibn Ezra
Avraham ibn Ezra
au scris poezii în limba ebraică, în care își exprimau și dorul de Ierusalim și meleagurile patriei îndepărtate. În continuare au apărut poeți ebraici ca
Moșe Haim Luzzatto
Naphtali Herz Weisel
Meir Halevi Letteris
Jehuda Leib Gordon
și alții. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, când s-a revenit la folosirea zilnică a limbii ebraice, în special printre sioniștii emigrați în Palestina sau care se pregăteau să emigreze, a crescut numărul poeților, prozatorilor și filosofilor care scriau în limba ebraică.
În limba idiș, a evreilor din Europa și din America de Nord, s-au exprimat sute de poeți, dramaturgi și scriitori evrei — de la
Mendele Mocher Sforim
Abraham Goldfaden
Sholem Aleichem
(sau Șalom Aleihem),
Isaac Leib Peretz
Sholem Asch
până la
Itzik Manger
Isaac Bashevis Singer
și
Israel Joshua Singer
. Unii dintre acești autori au scris în ambele limbi, idiș și ebraică.
În limba ladino au fost create multe cântece religioase, de dragoste, proverbe și zicători, rugăciuni și basme, s-au publicat și unele cărți cu caracter enciclopedic sau de literatură romanțată.
În țări cu obști evreiești numeroase s-a dezvoltat de asemeni ziaristica evreiască, în special în limbile idiș, ebraică și ladino, dar și în limbile locale. În București au apărut circa 170 de periodice evreiești, în diferite limbi.
92
Laureați ai Premiului Nobel
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Lista laureaților evrei ai Premiului Nobel
Până în anul 2012, în totalitate, 855 de persoane au fost laureați ai Premiului Nobel din care aproximativ 173 evrei și alți 20 descendenți din evrei.
Deși formează mai puțin de 0,2% din populația lumii, 26% dintre laureații Premiului Nobel pentru Fizică, 27% dintre laureații pentru fiziologie sau medicină și 37% dintre laureații pentru economie sunt evrei.
Războiul limbilor
modificare
modificare sursă
În
Țara Israel
(Palestina), în anul
1904
, sub dominația otomană, existau 26 școli evreiești, dar numai șase dintre ele cu limba de predare ebraică. Limbile folosite erau idișul, ladino, araba, germana și franceza. Ebraica era folosită numai ca limbă de ritual și era învățată ca atare în școlile religioase tradiționale, împreună cu aramaica talmudică. Noii imigranți sioniști au reluat limba ebraică pentru uzul cotidian, dar nu toți evreii din Palestina erau sioniști. În
1908
, o societate sionistă de binefacere din Germania, a hotărât să înființeze la
Haifa
Școala tehnică superioară
Institutul politehnic
), dar cu limba de predare germană. Din acest motiv s-a ivit o mare polemică între evreii locali, dispută la care au luat parte și asociații și societăți evreiești din întreaga lume. Societatea fondatoare a fost blamată, iar filantropii au hotărât la un moment dat să nu mai sprijine inițiativa. Disputa a fost supranumită „războiul limbilor” și s-a terminat în
1914
, când societatea inițiatoare a revenit asupra primei decizii și a acceptat limba de predare ebraică. Ulterior, treptat, aproape toate școlile evreiești au adoptat ebraica.
Cine este evreu?
modificare
modificare sursă
Întrucât statutul de evreu este recunoscut atât enoriașilor de confesiune mozaică, cât și descendenților din părinți evrei, chiar dacă sunt atei sau agnostici, răspunsul la întrebarea „cine este evreu?” este adesea dificil de dat. Astfel, evreii
karaiți
recunosc numai pe descendenții pe linie paternă, evreii ortodocși numai pe linie maternă, evreii reformați recunosc ca evrei pe copiii oricărui părinte, mamă sau tată. În țările unde numele de familie este cel al tatălui și unde copiii purtau un nume de familie evreiesc după tată, ei erau considerați evrei de către ne-evrei și uneori, de către autoritățile statale, chiar dacă după legea religioasă (Halaha) rabinii ortodocși nu îi recunoșteau ca evrei veritabili. Există desigur și evrei convertiți la alte religii. În trecut, evreii convertiți nu mai erau recunoscuți ca evrei, dar în epoca modernă se caută și câteodată se găsesc căi de conviețuire sub același titlu etnic.
Originea genetică
modificare
modificare sursă
În baza unor cercetări genetice făcute în scop medical în California, s-a tras concluzia că femeile din sânul populației așkenaze sunt predispuse a se îmbolnăvi de cancer la sân într-un procentaj de 8,3% în comparație cu procentajul de 2,2% privind incidența aceleiași maladii la femeile celorlalte subgrupuri ale rasei albe. La femeile de limbă spaniolă, procentajul stabilit este de 3,5%, dar s-a avansat ipoteza că, poate, un număr important de indivizi din acest mare grup lingvistic american ar fi avut strămoși înrudiți cu evreii sau chiar de origine evreiască
93
. De remarcat însă, că „evreii spanioli” nu sunt considerați ca „așkenazi”.
Samariteni
modificare
modificare sursă
Samariteni într-o fotografie din anul 1900
După exilul populației evreiești din țara lor în anul 586 î.Hr., un număr de evrei au rămas în
Țara Israel
, îndeosebi populația rurală. Lângă aceștia au fost colonizate diverse populații aduse de babilonieni; membri ai acestor popoare s-au amestecat cu evreii rămași pe pământul lor.
Samaritenii
au fost o asemenea populație cu caracter mixt. Reveniți din exil, evreii au început să reclădească Ierusalimul și Templul. Samaritenii s-au oferit să ajute la reconstrucție, dar evreii reîntorși din exil au refuzat ajutorul sub motiv că nu puteau fi primiți din cauza căsătoriilor cu cei de alte origini etnice.
94
După ce au fost respinși, samaritenii și-au clădit templu propriu pe muntele Grizim, lângă centrul lor, orașul antic
Samaria
. Samaritenii moderni, în prezent o comunitate minusculă - câteva sute de persoane- se consideră evrei, dar nu sunt recunoscuți ca atare de către autoritățile rabinice ortodoxe din Israel.
Hazarii
modificare
modificare sursă
Istoricul evreu român
Meyer Abraham Halevy
reamintește că familia regală, aristocrația și o parte din poporul hazar s-au convertit la iudaism la mijlocul secolului al VIII-lea. În hanatul Hazaria trăiau evrei imigrați din Persia și din Imperiul Bizantin unde au fost persecutați în secolele VI-X (în 632 iudaismul a fost interzis și în 720 s-a încercat o botezare forțată a evreilor).
95
Nu există date istorice cu privire la numărul aproximativ de evrei imigrați și convertiți. În preajma strămutării triburilor ungare în
Panonia
, li s-au alăturat trei triburi hazare, supranumite
kavari
(pe grecește
kavaroi
; potrivit cronicii
De administrando imperii
de
Constantin VII Porfirogenetul
și altor izvoare). Decenii mai târziu, în timpul domniei ducelui Tokșun (Taksony) (mijlocul sec. X), pe teritoriul noii Ungarii au fost admise alte grupuri de hazari. Kavarii se presupune că erau de confesiune mozaică, însă probabil neobservantă a
Talmudului
. Potrivit izvoarelor, plecarea lor din est a fost o consecință a unei revolte (eșuate) față de han. În noua patrie, Panonia, kavarii au fost asimilați curând de populația
maghiarofonă
și au fost creștinați. Hazarii care și-au păstrat religia mozaică au fost asimilați de comunitățile evreiești din Europa de est.
90
Cercetări genetice moderne susțin că populația evreiască
așkenază
are de asemeni o oarecare ascendență turcică.
96
În baza acestor studii a fost avansată ipoteza că hazarii (al căror idiom probabil era o variantă veche a limbii
ciuvașe
din familia de
limbi turcice
) ar fi reprezentat circa 0,05%-0,6% din străbunii evreilor așkenazi.
97
Israeliții noi - Novus Israel - (Creștinii)
modificare
modificare sursă
Primii creștini s-au ridicat din rândurile populației evreiești din Palestina (Țara Israelului), care includea și etnii semite locale asimilate de evrei. Răspândirea creștinismului printre eleni, romani și alte popoare până atunci politeiste a determinat adâncirea disensiunilor grave dintre evreii care continuau ritul iudaic tradițional și discipolii lui
Isus
, care se considerau la început evrei, ba chiar ca cei mai autentici. Noua credință, misionară, cu mesaj mesianic particular și făcând numeroase reforme, unele adaptate la obiceiurile altor popoare - de pildă renunțarea la circumcizie și la restricțiile alimentare rituale iudaice (la interzicerea consumului cărnii de porc) etc. - s-a răspândit pe o scară largă în Imperiul Roman și în afara lui. Conflictul dintre cele două comunități, evreii tradiționali, inițial majoritari în Palestina, dar deveniți minoritari în Imperiul Roman, și „noii israeliți”, creștinii, s-a ascuțit și mai mult, atât din motive de identitate etnică cât și statală. Evreii tradiționali, în prima fază a propagării noii religii în Palestina, împreună cu autoritățile locale romane, i-au prigonit pe cei care erau judecați drept impostori, eretici și provocatori de dezordine. Adepții evrei ai creștinismului și cu atât mai mult prozeliții creștini de alte etnii nu mai acordau însemnătate existenței statale și tradiției etnice particulare evreiești (iudaice) și s-au atașat tot mai mult de caracterul universal al noii religii, devenită în câteva secole credința dominantă a populației greco-romane și în cele din urmă a întregului imperiu roman. Aceste evenimente au fost printre primele motive ale ostilității Bisericii în ascensiunea ei, față de evreii rămași, în minoritate, la cultul mozaic tradițional. Purtătoare a statutului de „israeliții autentici”, în calitatea de purtători veritabili al mesajului profeților evrei, Biserica a ajuns să nege legitimitatea credinței și identității etnico-politice a poporului Israelului antic, despre care credea că ar fi în dizgrația divină. Dogma creștină considera creștinătatea drept
Noul Israel
. Schimbări în această concepție au fost adoptate în biserica catolică de către Conciliul Vatican II, care a recunoscut filiația creștinismului din "bunul măslin" al poporului evreu și credinței sale.
Sinagoga karaită din Orașul Vechi la Ierusalim
Karaiți
modificare
modificare sursă
În secolul al VIII-lea, la
Bagdad
, discordia dintre discipolii
Talmudului
și evreii care îl respingeau a cauzat scindarea în două tabere, cei care respectau învățătura rabinilor talmudici pe de o parte și cei care nu acceptau Talmudul, karaiții, pe de altă parte. Centrele karaiților erau în
Egipt
și în Palestina (Eretz Israel), în special la Ierusalim. După ce cruciații au cucerit Ierusalimul și au omorât numeroși evrei, karaiții supraviețuitori s-au refugiat în Imperiul Bizantin, iar de acolo în
Crimeea
Karaiții
sunt recunoscuți ca evrei, dar în timpul celui de al doilea război mondial, când naziștii au făcut cercetări cu privire la statutul lor religios, au existat rabini care au declarat, ca să-i salveze de la moarte
necesită
citare
, că membrii obștii karaite nu erau evrei autentici. Totuși, unii karaiți nu au vrut să-și renege originea și au mers la moarte împreună cu restul evreilor. După război, unii ideologi comuniști s-au folosit de aceste declarații în scop propagandistic, pentru a nega existența unui popor evreu și a susține că evreii nu ar fi decât o comunitate religioasă.
Evreii din Etiopia
modificare
modificare sursă
În
Etiopia
existau comunități evreiești din antichitate.
James Bruce
, care a vizitat Etiopia în anul
1770
, în căutarea izvoarelor Nilului, a scris că aceste comunități evreiești se numeau
Beit Israel
Casa lui Israel
) încă din secolul al IV-lea, nume pe care îl purtau evreii care au refuzat creștinarea.
98
Portretul desenat al unei femei din
Beta Israel
, publicat în cartea
Călătorie în
Abisinia
de Lefebvre. Sfârșitul secolului al XIX-lea
După secolul al XV-lea, când un rege creștin a legiferat ca numai creștinii să poată fi moștenitori de terenuri, acești evrei au fost porecliți
falași
, termen folosit pentru indivizii neposesori de pământ, nomazii.
Evreii falași convertiți la creștinism în secolele XIX și XX se numesc
falașmura
, adică „falași convertiți”.
Bene Israel din Cochin în costum tradițional
Evreii din India
modificare
modificare sursă
„Negrii evrei” (sectă americană)
modificare
modificare sursă
O sectă în sânul populației afro-americane din
Chicago
și din
Liberia
, numită
African Hebrew Israelite Nation of Jerusalem
și condusă de Ben Carter, s-a auto-prezentat, în urma unei revelații divine relatate de Carter în al șaselea deceniu al secolului XX, ca fiind „adevărații evrei”. Mulți din membrii acestei secte au sosit în Israel cu viză turistică și s-au stabilit clandestin în orașul
Dimona
. Din cauza ideologiei lor teologice foarte diferite precum și din cauza poligamiei, acești imigranți nu sunt recunoscuți ca evrei
99
Recent însă s-au făcut demersuri vizând o mai bună integrare a lor prin conferirea statutului de rezidenți ai țării și acțiuni ale primăriei orașului Dimona pentru normalizarea condiției zonei lor de domiciliu. O parte din membrii comunității lor din Israel, care cuprinde circa două mii de persoane, s-au convertit oficial la iudaism și se asimilează în masa poporului evreu israelian.
Convertiții
modificare
modificare sursă
Sinagoga turcească la Viena - sinagoga evreilor de rit spaniol
În peninsula Iberică, în Evul Mediu, existau multe comunități evreiești. Populația evreiască a colaborat cu cuceritorii mauri și era o parte importantă din administrația locală. După izgonirea maurilor, regii creștini au impus evreilor religia creștină și evreii care n-au acceptat conversiunea au fost exilați din Spania și din Portugalia. Mulți dintre evreii exilați au primit adăpost în Imperiul Otoman și s-au răspândit prin ea - o parte au ajuns până la voievodatele române și au inițiat comunități evreiești la București și în alte orașe. Evreii convertiți au devenit o parte din populația locală, deși existau legi discriminatoare pentru cei care nu erau de origine creștină, cu timpul s-au asimilat și numai analize genetice moderne mai pot dovedi originea evreiască.
100
Nu toți evreii convertiți au rămas creștini, în prima etapă mulți dintre acești convertiți continuau cultul mozaic în taină și erau vânați de Inchiziție. O parte din acești evrei clandestini au părăsit peninsula Iberică și au revenit la cultul mozaic în regiuni mai tolerante.
Legea israeliană
modificare
modificare sursă
Conform principiul
Halahei
(codul legilor religioase evreiești ortodoxe), preluat de legea votată în Kneset (Parlamentul israelian) în anul 1950,
un evreu este, prin definiție, cineva care:
s-a născut dintr-o mamă evreică
(adică, ceea ce contează este
linia maternă
) sau,
o persoană care s-a convertit la iudaism conform legii evreiești.
În schimb, „Legea reîntoarcerii” acordă cetățenia israeliană oricărei persoane de origine evreiască ajunsă în Israel și nu în baza criteriilor de mai sus. Cetățenia israeliană o poate obține orice persoană cu un părinte sau un bunic evreu, precum și soțiile sau soții acestor persoane, chiar dacă nu au origine evreiască, și copiii acestor perechi.
Conform unei decizii a Curții Supreme a
Israelului
, adepții iudaismului mesianic (adică evreii deveniți creștini) nu pot avea pretenția la reîntoarcerea în
Israel
101
Conform unui amendament din
1970
la Legea Reîntoarcerii nu se pot reîntoarce evreii care și-au schimbat religia în mod voluntar,
101
dar ateii și agnosticii se pot reîntoarce, ei intrând în categoria „evrei laici” (seculari).
101
Ascunderea convertirii pe formularele de aplicare pentru Legea reîntoarcerii constituie fraudă.
101
Evreii în raport cu religia iudaică - Rituri
modificare
modificare sursă
Termenul de rit când se referă la evrei (în limba ebraică,
minhag
sg
.,
minhaghim
pl
.) e paralel,dar in mică măsură, cu
creștinismul
, unde între altele coexistă ritul catolic, cel ortodox, riturile protestante etc. La evrei, aceste
„minhaghim”
(grupuri de rit) nu reprezintă diferențe teologice, spre deosebire de riturile din creștinism, ci particularități culturale sau istorice, bazate în primul rând pe o apartenență geografică comună (mai mult sau mai puțin) și mai ales pe tradiții comune în liturghie (
nosah
) Cele mai mari
„minhaguri”
sunt
așkenaz
și orientali ("mizrahi") -
sefard
. Și din punct de vedere al practicii religioase, deosebirile dintre acestea sunt mult mai mici decât cele dintre riturile creștine catolic, ortodox și protestante sau dintre riturile sunit și șiit ale musulmanilor. Ritul evreilor sefarzi și cel al evreilor orientali este foarte asemănător - amândouă fiind de obicei reunite sub denumirea de
sefarzi în sens larg
Alte obști evreiești sunt relativ mici și au istorie si particularități deosebite:
karaim
(evreii caraiți);
evreii etiopieni
supranumiți
Beta Israel
și porecliți
„falași”
de către ceilalți etiopieni; evreii din Cochin etc. Cea mai mică și în acelaș timp străveche sectă evreiască - oficial nerecunoscută ca atare de rabinatul ortodox israelian - sunt
samaritenii
Sinagoga mare din Bagdad
În lumea evreiască,
ortodoxia
(a nu se confunda cu ritul creștin numit de asemenea
ortodox
) se împarte în
rituri
„minhaghim”
- subgrupuri care se suprapun mai mult sau mai puțin zonelor de origine.
Cele două rituri principale sunt:
așkenaziți
sau "așkenazi", care provin din vestul, centrul și estul Europei și au vorbit multă vreme limba
idiș
. Rostirea acestor persoane în
limba ebraică
în uzul liturgic, mai ales în trecut și în comunitățile ultraortodoxe, precum și, în mică măsură, în limba de zi de zi în
Israel
are anumite particularități, fiind influențată mai ales de graiurile limbii idiș - ca în pronunțarea consoanelor ch (h) și r și uneori în intonație.
sefarzi
(spanioli); grupul își are obârșia în Peninsula Iberică, care au fost persecutați de inchiziție, iar limba uzuală i-a fost timp de secole limba
ladino
, supranumit
iudeo-spaniola
. Ebraica în rostirea lor a fost adoptată ca pronunția ebraică modernă oficială. Evreii sefarzi care nu au acceptat să treacă la catolicism, au fost izgoniți din
Spania
și
Portugalia
în
1492
și respectiv
1498
. Au primit azil în
Imperiul Otoman
, inclusiv în
Balcani
Bosnia
Macedonia
Bulgaria
Țara Românească
etc), în
Turcia
și
Grecia
, în
Palestina
și
Siria
, în
Egipt
și în
Maroc
; de asemenea în
Țările de Jos
Anglia
și
America
Evreii „orientali” („mizrahim”) sau
sefarzi în sensul larg
se numesc majoritatea evreilor din nordul Africii, din
Yemen
, din
Irak
(babilonieni), din
Caucaz
Iran
Buhara
și din restul
Asiei
. Un rit asemănător au și evreii
italieni
și evreii greci de dinaintea venirii sefarzilor din Spania, denumiți
romanioți
Această împărțire, deși se estompează în timp prin multitudinea de căsătorii mixte, își păstrează rezonanțele culturale și socio-economice, cu o oarecare valoare în studiile sociologice și antropologice, cuprinzând și pe evreii nepracticanți și pe cei nereligioși.
Există și în iudaismul
ortodox așkenaz
o minoritate de comunități "ultra-religioase", fundamentaliste sau „habotnice” (termenul are la origine noțiunea
habad
, v. mai jos), al căror stil de viață este mai apropiat de cel din târgușoarele, numite
ștetl
în limba idiș, și din ghetourile evreiești de la sfârșitul evului mediu și începutul epocii moderne din estul și centrul Europei, opus în diverse grade influențelor modernității, educației generale etc. Ele acordă o pondere foarte mare activității de învățare a textelor sfinte, uneori - mai ales în Israel - în detrimentul tuturor celorlalte activități, și acceptă în anumite limite adoptarea inovațiilor utile din domeniul tehnicii și al regulilor politicii.
În cadrul lor se disting:
comunitățile
hasidice
diverse, adunate în jurul
curților
unor dinastii de
rabini
numiți „
țadikim
” sau „admorim”. Cea mai cunoscută, mai activă, ceva mai deschisă față de aspirațiile naționale și față de însușirea de discipline din învățământul general, este cea numită „
Habad
”.
comunitățile
mitnagdimilor
sau ale evreilor așa-ziși
lituanieni
(litaim) opuse hasidimilor.
evreii
religioși moderni
- care îmbină modernitatea (uneori și atașamentul la
sionism
, ca evreii național religioși din curentul
Estic
„Mizrahi”
) și practicarea preceptelor legii iudaice;
evreii asa-ziși
tradiționaliști
„massortim”
(a nu se confunda cu iudaismul conservator,
yahadut massortit
), frecvenți în comunitățile evreilor israelieni originari din Orient (
mizrahim
),dar și între urmașii evreilor așkenazi proveniți din estul și centrul Europei, care sunt atașați tradiției ortodoxe - de exemplu frecventează sinagogile mai ales sâmbăta și de sărbători, respectă alimentația rituală, dar nu observă cu strictețe toate prescripțiile religiei (de pildă sâmbăta și de sărbători circulă cu automobilele, scriu, joacă fotbal, deschid aparatele electrice, inclusiv televizoarele etc.).
Curentele religioase
reformiste
- reformat și conservator - au apărut în sec. XIX pe teritoriul Ungariei (spre exemplu, până astăzi o mare parte dintre evreii din
Ungaria
Slovacia
Serbia
și
Transilvania
aparțin ritului numit
neolog
) și al
Germaniei
Frankfurt
Berlin
Breslau
), dar predomină mai ales în America de Nord. În Israel, congregațiile
reformată
(iudaism progresist) sau
yahadut mitkademet
și
conservatoare
(iudaism așa-zis „tradițional”,
yahadut massortit
) au încă un număr foarte redus de membri și nu sunt recunoscute ca legitime de instituțiile rabinice oficiale. În schimb ele se bucură de o deplină libertate a cultului. Șef rabinatul Israelului - încă bicefal - așkenaz și sefard, care deține monopolul în domeniul convertirii la iudaism, al stării civile - căsătoriei și divorțului - și în domeniul rânduielilor de înmormântare religioasă pentru evreii din Israel, precum majoritatea absolută a evreilor israelieni practicanți - aparțin curentului ortodox. In ultimii ani există tendința crescândă spre unirea forurilor oficiale rabinice așkenaz și sefard într-unul singur. Astfel, la Tel Aviv s-au suprimat funcțiile de șef rabin sefard și așkenaz al orașului și a fost ales în prezent un singur șef rabin din rândurile clericilor din ambele rituri.
Chiar dacă după tradiția familiei mulți evrei se consideră ca aparținând la ritul ortodox, conservator sau reformat, majoritatea acestora sunt „nepracticanți” sau
laici
, asemănător cu majoritatea populației din multe țări occidentale. Unii din ei pot fi atei sau agnostici.
Există și o mișcare continuă de trecere a unui număr de evrei din categoria celor practicanți stricți ai religiei spre cea a populației laice - proces numit uneori, în traducere aproximativă "întoarcere la întrebări".
Hazará bishe'elá
חזרה בשאלה ). Această denumire este de fapt o replică la termenul procesului invers de "întoarcere la răspuns","la pocăință" (
Hazará bitshuvá
חזרה בתשובה) prin care numeroși evrei laici, nepracticanți, sau tradiționaliști se întorc la practica ortodoxă strictă a religiei, uneori și sub imboldul unor activități misionare în sânul poporului evreu ale unor predicatori carismatici așkenazi sau sefarzi-orientali sau ale hasidimilor Habad sau Breslav.
Grupuri mici de evrei, mai ales în rândurile tineretului, se alătură unor curente sectare mai recente, ca Institutele de
Kabala
, unor
secte
de inspirație
New Age
, cu influențe
budiste
sau
hinduiste
- ale unor
guru
originari din India sau locali, de asemenea filialelor locale ale
Bisericii scientologice
(la evrei -numite "centre scientologice") etc.
De asemenea în ultimul timp există în rândurile evreilor laici un trend al creșterii interesului pentru studiul moștenirii spirituale iudaice, de la Biblie și până la literatura și filosofia evreiască modernă, în cadrul unor cercuri sau comunități ale așa numitului
iudaism laic
sau
iudaism
umanist
. Un precedent în trecut al acestui curent l-au reprezentat încercările din unele
kibuțim
socialiste
sau
social-democrate
, de adaptare a ceremoniilor religioase, ca de pildă ale celor de sâmbătă sau de sărbători, la particularitățile noului stil de viață laic și de reflectare a istoriei și ideologiilor recente în textele rituale folosite. (de pildă adaptarea textelor din așa numitele
Hagada
de
Pesah
la istoria particulară a fiecărui kibuț).
În lume au existat și continuă să existe unele grupuri mai mari sau mai mici de evrei care s-au convertit în diverse circumstanțe la alte religii. De exemplu
maranii
(marranos) sau așa-numiții
„conversos”
sau "noii creștini", din Peninsula Iberică, care, pentru a nu fi expulzați, au consimțit să primească botezul în rit romano-catolic, unii din ei doar în mod formal. Evrei adepți ai autoproclamatului
Mesia
Șavtai Țvi
(Shavtay Tzvi) din Imperiul Otoman au fost nevoiți să treacă în cele din urmă la Islam și au creat așa numita comunitate
„dönme”
Cunoscute în istorie sunt și cazurile evreilor convertiți la Islam (Jadid al-Islam „Noii musulmani”) din
Mashhad
în
Iran
și ale așa-numiților
falașmura
, convertiți la creștinismul monofizit în
Etiopia
. În Israel există grupuscule de evrei „mesianici” (adică creștini) aparținând unor rituri creștine protestante al căror cult îl practică în limba ebraică, păstrând și unele simboluri și sărbători din iudaism.
Din punct de vedere rasial și etnic, în ciuda tendinței relativ restrânse la misionarism și prozelitism, evreii sunt, ca și multe alte popoare, eterogeni. În cursul istoriei, fiind și dispersați în regiuni foarte diferite, au cunoscut în mod evident (mai ales înainte de răspândirea creștinismului și a Islamului) perioade de amestec prin
prozelitism
, atât în Europa, cât și în Africa, Caucaz și Asia (de exemplu cazuri de convertire la iudaism în Italia și în peninsula iberică,
hazarii
, unele triburi
berbere
și
arabe
, populații etiopiene, din Asia centrală, India, etc.).
După
emancipare
, în societatea modernă, evreii au cunoscut procentaje crescânde de
asimilare
de diverse grade, precum și creșterea ponderii familiilor mixte.
Antisemitism
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Antisemitism
Existența evreilor ca minoritate etnică și religioasă care refuza să se asimileze și să renunțe la religia, cultura și obiceiurile naționale evreiești, dar adesea și succesul lor financiar sau profesional, s-au lovit, de-a lungul istoriei, de ostilitatea reprezentanților religiilor majoritare, creștine, dar uneori și al unor state sau culte idolatre sau islamice, ceea ce a dus uneori la masacre, pogromuri, campanii de convertire forțată și expulzări în masă, legislații restrictive și discriminatorii împotriva evreilor. Autoritățile religioase și laice ale popoarelor majoritare au impus evreilor un statut inferior, uneori exercitând presiuni asupra lor ca să-i determine să se asimileze sau să părăsească plaiurile natale.
102
Guvernanții i-au exploatat pe evrei economic (impozite suplimentare) și le-au interzis exercitarea mai multor meserii, împingându-i spre îndeletniciri și meserii cu statut social inferior sau interzise enoriașilor religiei populației majoritare (de exemplu cămătăria).
102
Evreii însă nu doreau să aibă de-a face cu paulinismul. Ei rămăseseră la opinia că nu poate exista decât un singur
Dumnezeu
. Doctrina lui
Pavel
a devenit doctrina oficială a creștinătății ne-evreiești.
Pavel
s-a răzbunat sângeros pe încăpățânarea evreilor, o răzbunare care nu și-a pierdut din puteri nici în ziua de azi. Atunci când el, contrar promisiunii sale făcute în
Ierusalim
, a predicat în sinagoga din
Corint
iar pe evreii care nu voiau să-i accepte învățătura i-a blestemat: `Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.` (
Faptele Apostolilor 18:6
) Acest blestem a dus, prin intermediul
Bisericii
și mai ales al
Bisericii Catolice
, până la marea exterminare. Drumul către
Damasc
duce direct la
Auschwitz
103
Manuel van Loggem, „Godsdienst is opium tegen de dood” în Martin van Amerongen (red.) Sceptici over de Schrift.
Evreii și mișcările de protest și revoluționare
modificare
modificare sursă
Statutul discriminatoriu impus evreilor din Europa, prigonirea lor economică, politică, administrativă, culturală și religioasă au întreținut la evrei sentimente de nemulțumire. Pe acest substrat, după
emancipare
(ieșirea din
ghetouri
), deseori tineri evrei au fost tentați să se alăture mișcărilor revoluționare din rândul popoarelor în cadrul cărora trăiau, și să participe la încercările de schimbare a regimurilor politice și sociale cu speranța că un nou tip de societate și de guvernare le vor oferi o viață mai echitabilă și mai onorabilă. Din aceste motive au fost mulți evrei care au privit cu simpatie
Marea Revoluție Franceză
și revoluțiile de la
1848
, însuflețite de lozincile de „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Din aceleași motive au fost mulți evrei și printre revoluționarii
liberali
socialiști
social-democrați
comuniști
și
anarhiști
, printre activiștii
sindicaliști
feminiști
, și pentru drepturi civile ale minorităților etnice, rasiale, sexuale și ale altor pături oprimate.
În general, minoritatea evreiască s-a divizat din punct de vedere ideologic-politic în trei grupări principale, cu ponderi diferite în state diferite:
Religioșii
(habotnicii),de diverse meserii, comercianți, meseriași, uneori agricultori, slujitori ai cultului, dar și unii industriași sau bancheri, păstrători cu strictețe a regulilor impuse de religia iudaică și cu marcate tendințe de separatism de celelalte grupări; cu vederi politice conservatoare, antisioniste sau sioniste religioase etc
Emancipații sau laicii
,main stream - de comercianti, meseriasi, intelectuali, unii bancheri și industriași,muncitori, uneori agricultori,etc. cu respect fata de cultul religios, sau în mică minoritate - agnostici sau atei, cu vederi politice liberale,conservatoare,social democrată, de centru etc
Revoluționarii
, mică minoritate ateistă sau agnostică, atrasă de ideile socialiste, comuniste, anarhiste, de obicei antisioniști, uneori implicați în activități contra regimului considerat exploatator sau anacronic
Sionismul
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Sionism
După consultări cu fruntași sioniști și discuții pe acest subiect în cabinetul britanic, a fost publicată, la
2 noiembrie
1917
Declarația Balfour
care recunoaște legătura istorică între poporul evreu și
Țara Israel
și promite că
Marea Britanie
va sprijini așezarea evreilor în
Palestina
, care trebuie să devină căminul național al poporului evreu.
104
La
24 iulie
1922
, Consiliul
Ligii Națiunilor
a recunoscut legătura între poporul evreu și Palestina și a acordat Marii Britanii un mandat de guvernare a Palestinei cu scopul de a dezvolta un cămin național pentru poporul evreu.
105
Note
modificare
modificare sursă
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
Eroare la citare: Etichetă

invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite
EvreiPop
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
ZENSUS2011 - Übersicht Fragebogen
(în germană), www.zensus2011.de
Wayback Machine
(PDF)
, www.destatis.de
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
Dimensioni del pluralismo religioso in Italia | Le Religioni in Italia
(în italiană)
UNdata | record view | Series not found!
, data.un.org
Resultados
(în spaniolă), Censo 2024
Statistik 2021 - Myndigheten för stöd till trossamfund
(în suedeză), www.myndighetensst.se
datele profesorului de statistică Sergio della Pergola și ale Agentiei Evreiești, în ziarul Haaretz - Ofer Aderet: „În ajunul Anului Nou circa nouă milioane de israelieni; 35,000 noi imigranți - accesat la 30 septembrie 2019
„Request Rejected”
www.cbs.gov.il
Halter, Marek (
2000
).
Ce este un evreu? Iudaismul povestit tinerilor
. București: Compania.
Dicționar Român - Ebraic de Mayer Schechter-Haham
„infoisrael.net - This website is for sale! - infoisrael Resources and Information”
www.infoisrael.net
. Arhivat din
original
la
23 decembrie 2007
. Accesat în
30 iunie 2008
„עידן התנ"ך - כתובות ארכאולוגיות”
. Arhivat din
original
la
10 aprilie 2012
. Accesat în
2 iulie 2008
Carol A. Redmount, 'Bitter Lives: Israel in and out of Egypt' in The Oxford History of the Biblical World, ed. Michael D. Coogan, (Oxford University Press: 1999), p.97
„Habiru”
www.imninalu.net
Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (
2006
).
„1. Tales of the Bandit”
David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition
(în engleză). New York: Free Press. pp.
44–45.
ISBN
978-0-7432-4363-6
. Accesat în
24 decembrie 2010
To the local rulers, they were a turbulent underclass who had to be bought off, killed off, or somehow controlled.
Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (
2011
).
Biblical History and Israel S Past: The Changing Study of the Bible and History
. Eerdmans Publishing Company. p.
109.
ISBN
978-0-8028-6260-0
. Accesat în
27 mai 2022
„הגיור בימינו / פרופ' דוד פלוסר”
daat.ac.il
Josephus, "Ant." xiii. 9, § 1; xiv. 4, § 4
Brook, Kevin Alan (
2018
).
The Jews of Khazaria
(ed. 3rd). Rowman and Littlefield Publishers. pp.
241–243.
ISBN
978-1-5381-0342-5
"Most Israelites were actually of Canaanite stock; their ancestors did not participate in an Exodus from Egypt; Israelites did not build the pyramids!!!"
Hamilton, Adam
2020
).
Words of Life: Jesus and the Promise of the Ten Commandments Today
. Crown Publishing Group. p.
17.
ISBN
978-1-5247-6055-7
Wylen, Stephen M. (
2014
).
„Chapter Ten: Passover”
Settings of Silver: An Introduction to Judaism
. Paulist Press. p.
nota 6.
ISBN
978-1-61643-498-4
Siskinson, Chris (
2013
).
„5. Meet the natives Egypt in the Bible”
Time Travel to the Old Testament
. InterVarsity Press. p.
PT93.
ISBN
978-1-78359-010-0
Tugend, Tom (
26 aprilie 2001
).
„Furor over L.A. rabbi's reading of Exodus”
Jewish Telegraphic Agency
(în engleză)
. Accesat în
19 aprilie 2021
Watanabe, Teresa (
13 aprilie 2001
).
„Doubting the Story of Exodus”
Los Angeles Times
. Accesat în
23 iunie 2019
30
31
32
33
34
35
Agranat-Tamir, Lily; Waldman, Shamam; Martin, Mario A.S.; Gokhman, David; Mishol, Nadav; Eshel, Tzilla; Cheronet, Olivia; Rohland, Nadin; Mallick, Swapan; Adamski, Nicole; Lawson, Ann Marie; Mah, Matthew; Michel, Megan; Oppenheimer, Jonas; Stewardson, Kristin; Candilio, Francesca; Keating, Denise; Gamarra, Beatriz; Tzur, Shay; Novak, Mario; Kalisher, Rachel; Bechar, Shlomit; Eshed, Vered; Kennett, Douglas J.; Faerman, Marina; Yahalom-Mack, Naama; Monge, Janet M.; Govrin, Yehuda; Erel, Yigal; Yakir, Benjamin; Pinhasi, Ron; Carmi, Shai; Finkelstein, Israel; Carmel, Liran; Reich, David (
2020
).
„The Genomic History of the Bronze Age Southern Levant”
Cell
181
(5): 1146–1157.e11.
doi
10.1016/j.cell.2020.04.024
PMC
10212583
PMID
32470400
. Accesat în
29 iulie 2025
Laden, Jonathan (
24 mai 2025
).
„Jews and Arabs Descended from Canaanites”
Biblical Archaeology Society
. Arhivat din
original
la
18 iunie 2025
. Accesat în
29 iulie 2025
„Study finds ancient Canaanites genetically linked to modern populations”
Tel Aviv University
1 iunie 2020
. Accesat în
29 iulie 2025
Faust, Avraham (
2023
).
„The Birth of Israel”
. În Hoyland, Robert G.; Williamson, H. G. M.
The Oxford History of the Holy Land
. Oxford University Press. p.
28.
ISBN
978-0-19-288687-3
most scholars agree that it was in the range of a few thousands, or even perhaps only hundreds.
„Jewish Genetic Diseases”
www.mazornet.com
„Moses? Not in the new Encyclopaedia Judaica”
ynetnews
. Associated Press.
21 ianuarie 2007
. Accesat în
13 ianuarie 2022
Greenberg, Moshe; Sperling, S. David (
2007
).
„Exodus, Book of.”
. În Skolnik, Fred; Berenbaum, Michael; Thomson Gale (Firm).
Encyclopaedia Judaica
14
(ed. Second). p.
530.
ISBN
978-0-02-866097-4
OCLC
123527471
. Accesat în
29 noiembrie 2019
Had no founder of the worship of YHWH and the covenant institutions that characterized Israel from its beginnings been recorded in tradition, analogy would have required postulating him; and that is probably what happened.
Garfinkel, Stephen (
2001
).
„Moses: Man of Israel, Man of God”
. În Lieber, David L.; Dorff, Elliot N.; Harlow, Jules; Dorff, R.P.P.E.N.; Fishbane, Michael A.; Jewish Publication Society; United Synagogue of Conservative Judaism; Rabbinical Assembly; Grossman, Susan; Kushner, Harold S.; Potok, Chaim.
עץ חיים: Torah and Commentary
. The JPS Bible Commentary Series (în ebraică). Jewish Publication Society. p.
1414.
ISBN
978-0-8276-0712-5
. Accesat în
13 ianuarie 2022
So the question to ask in understanding the Torah on its own terms is not when, or even if, Moses lived, but what his life conveys in Israel's saga. [...] Typical of the folkloristic, national hero, Moses succesfully withstands [...]
Massing, Michael (
9 martie 2002
).
„New Torah For Modern Minds”
The New York Times
. Arhivat din
original
la
27 martie 2010
. Accesat în
1 septembrie 2022
42
43
44
45
Herzog, Ze'ev (
29 octombrie 1999
).
„Deconstructing the walls of Jericho”
Ha'aretz
. Arhivat din
original
la
11 august 2021
. Accesat în
13 ianuarie 2022
Herzog, Ze'ev
29 octombrie 1999
).
„Deconstructing the walls of Jericho”
lib1.library.cornell.edu
Ha'aretz
. Arhivat din
original
la
10 noiembrie 2001
. Accesat în
9 februarie 2019
Greenberg, Moshe; Sperling, S. David (
2007
).
„Exodus, Book of.”
. În Skolnik, Fred; Berenbaum, Michael; Thomson Gale (Firm).
Encyclopaedia Judaica
(ed. Second). pp.
612–623.
ISBN
978-0-02-866097-4
OCLC
123527471
. Accesat în
29 noiembrie 2019
Current scholarly consensus based on archaeology holds the enslavement and exodus traditions to be unhistorical.
Pfoh, Emanuel (
2010
). „UNA DECONSTRUCCIÓN DEL PASADO DE ISRAEL EN EL ANTIGUO ORIENTE: HACIA UNA NUEVA HISTORIA DE LA ANTIGUA PALESTINA”.
Estudios de Asia y África
(în spaniolă). Ciudad de México: El Colegio De Mexico.
45
(3 (143)): 669–697.
doi
10.24201/eaa.v45i3.1995
ISSN
0185-0164
JSTOR
i25822397
Históricamente, no podemos hablar más de un periodo de los Patriarcas, del Éxodo de los israelitas de Egipto, de la conquista de Canaán, de un periodo de los Jueces en Palestina, ni de una Monarquía Unida dominando desde el Éufrates hasta el Arco de Egipto.
31
Incluso la historicidad del Exilio de los israelitas de Palestina hacia Babilonia como un evento único ha sido puesta en seria duda recientemente.
32
31
Cf. Th. L. Thompson,
Early History of the Israelite People: From the Written and Archaeological Sources,
Studies in the History of the Ancient Near East, 4, Leiden, E. J. Brill, 1992, pp. 10-116, 146-158, 215-300, 401412; N. P. Lemche, "Early Israel Revisited",
Currents in Research: Biblical Studies,
vol. 4, 1996, pp. 9-34, y
The Israelites in History and Tradition,
Library of Ancient Israel, Louisville, wjk, 1998, pp. 35 85; I. Finkelstein y N. A. Silberman,
The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision on Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts,
Nueva York, Free Press, 2001, pp. 27-96, 123-145. Vease tambien Liverani,
Oltre la Bibbia. Storia antica di Israele,
Roma-Bari, Laterza, 2003, y
Recenti tendenze nella ricostruzione della storia antica d'Israele,
Roma, Accademia Nazionale dei Lincei, 2005.
32
L. L. Grabbe (ed.),
Leading Captivity Captive: "The Exile" as History and Ideology,
Journal for the Study of the Old Testament - Supplement Series, 278/European Seminar in Historical Methodology, 2, Sheffield, Sheffield Academic Press, 1998.
Din punct de vedere istoric, nu se mai poate vorbi de o perioadă a Patriarhilor, de Ieșirea israeliților din Egipt, de cucerirea Canaanului, de o perioadă a Judecătorilor în Palestina și nici de o Monarhie Unită care domină de la Eufrat la Arcul Egiptului.
31
Chiar și istoricitatea Exilului israeliților din Palestina în Babilon ca eveniment unic a fost recent serios pusă la îndoială.
32
47
48
49
50
Enns, Peter,
Exodus, Historiography, and Some Theological Reflections*
(PDF)
, arhivat din
original
(PDF)
la
28 noiembrie 2010
, accesat în
8 noiembrie 2019
Dever 2001
, p.
99.
Walton 2003
, p.
258.
Redmount 2001
, p.
64.
„BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife?”
. BBC.
21 decembrie 2011
. Accesat în
4 iulie 2012
Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.
Nu e o opinie prea nouă, cf.
Toynbee, Arnold
; Royal Institute of International Affairs (
1961
).
A Study of History
12
. Oxford University Press, H. Milford. p.
425.
și Hermann Gunkel în 1901, conform
Lyons, William John (
1 iulie 2002
).
Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative
. A&C Black. p.
140.
ISBN
978-0-567-40343-8
Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son.
Barton, John (
2012
).
The Theology of the Book of Amos
. Old Testament Theology. Cambridge University Press. p.
56.
ISBN
978-1-107-37715-8
. Accesat în
5 septembrie 2023
There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , "'Popular' Religion and 'Official' Religion: Practice, Perception, Portrayal," in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton
; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was.
Winn Leith, Mary Joan (
2020
).
„New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud”
. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A.
The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible
. Oxford University Press. p.
148.
ISBN
978-0-19-026116-0
New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE.
Edelman, Diana V. (
1995
).
The Triumph of Elohim: From Yahwisms to Judaisms
. Contributions to biblical exegesis and theology. Kok Pharos. p.
19.
ISBN
978-90-390-0124-0
. Accesat în
1 septembrie 2022
Gnuse, Robert Karl (
2016
).
Trajectories of Justice: What the Bible Says about Slaves, Women, and Homosexuality
. Lutterworth Press. p.
5.
ISBN
978-0-7188-4456-1
. Accesat în
1 septembrie 2022
Carraway, George (
2013
).
Christ is God Over All: Romans 9:5 in the context of Romans 9-11
. The Library of New Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p.
66.
ISBN
978-0-567-26701-6
. Accesat în
1 septembrie 2022
Second, it was probably not until the exile that monotheism proper was clearly formulated.
Hayes, Christine (
3 iulie 2008
).
„Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”
Center for Online Judaic Studies
. Accesat în
17 august 2022
Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors.
Finkelstein
Silberman 2002
, p.
234.
: The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
Sommer 2009
, p.
145. It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].
58
59
60
61
62
63
64
65
Sanders, Seth (
31 decembrie 2003
).
„Review of Mark S. Smith, The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Foreword by Patrick D. Miller”
The Journal of Hebrew Scriptures
. University of Alberta Libraries.
doi
10.5508/jhs5866
ISSN
1203-1542
Grabbe, Lester L. (
23 februarie 2017
).
Ancient Israel: What Do We Know and How Do We Know It?: Revised Edition
. Bloomsbury Publishing. p.
36.
ISBN
978-0-567-67044-1
The impression one has now is that the debate has settled down. Although they do not seem to admit it, the minimalists have triumphed in many ways. That is, most scholars reject the historicity of the 'patriarchal period', see the settlement as mostly made up of indigenous inhabitants of Canaan and are cautious about the early monarchy. The exodus is rejected or assumed to be based on an event much different from the biblical account. On the other hand, there is not the widespread rejection of the biblical text as a historical source that one finds among the main minimalists. There are few, if any, maximalists (defined as those who accept the biblical text unless it can be absolutely disproved) in mainstream scholarship, only on the more fundamentalist fringes.
30
31
32
33
34
35
Cahill, Jane M. (
2003
). Vaughn, Andrew G.; Killebrew, Ann E., ed.
Jerusalem in Bible and Archaeology: The First Temple Period
. p.
71.
ISBN
9781589830660
Golden, Jonathan Michael (
2004
).
Ancient Canaan and Israel: new perspectives
(în engleză). Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p.
274.
ISBN
978-1-57607-897-6
. Accesat în
14 ianuarie 2011
Collins, John J. (
2008
).
„Old Testament in a New Climate”
Reflections
. Yale Divinity School: 4–7.
ISSN
0362-0611
. Accesat în
23 mai 2022
Dever, William (
18 iunie 2021
).
„Solomon, Scripture, and Science: The Rise of the Judahite State in the 10th Century BCE”
(PDF)
Jerusalem Journal of Archaeology
. Institute of Archaeology, the Hebrew University of Jerusalem.
: 102–125.
doi
10.52486/01.00001.4
ISSN
2788-8819
„The Return to Zion (538-142 BCE)”
Jewish Virtual Library
8 aprilie 2019
. Accesat în
4 aprilie 2020
„THE PERSIAN PERIOD (539-331 BC)”
(PDF)
. Arhivat din
original
(PDF)
la
7 ianuarie 2010
Grabbe, Lester L. (
27 iulie 2006
).
A History of the Jews and Judaism in the Second Temple Period (vol. 1): The Persian Period (539-331BCE)
. Bloomsbury Publishing. p.
355.
ISBN
978-0-567-21617-5
The alleged decree of Cyrus permitting—even commanding—the Jews to rebuild the temple and permitting them to return cannot be considered authentic.
Moore
Kelle 2011
, p.
449.
Albertz 1994a
, p.
61.
Ackerman 2003
, p.
395.
Smith 2002
, p.
47.
Betz 2000
, p.
917.
Wellhausen 1885
, p.
405– 410.
Wellhausen 1885
, p.
408 n. 1.
Titus Josephus Flavius (Iosef ben Matatiahu),
Bellum Iudaicum
Războaiele evreilor
), Messada, p. 37, 1968.
Adler 2023
Adler 2022
, p.
223–234.
„Virtual Tour of Masada Created By MorDagan”
mordagan.com
(în latină).
23 august 2009
. Arhivat din
original
la
23 august 2009
. Accesat în
4 aprilie 2020
„עלייה לרגל ביהדות”
lib.cet.ac.il
Jewish Genetics
( Abstracts and summaries)
Dr. Constantin Rezachevici, Institutul de Istorie N. Iorga al Academiei Române, tipărit în Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, București 2004, Editura Hasefer, pagini 36-65
Rapoport
(din Jewish Encyclopedia)
Harry Kuller - Presa evreiască din România, Editura Tritonic București, 2006, p. 11
„Femeile de origine hispanică, predispuse la cancer de sîn”
telegrafonline.ro
27 decembrie 2007
. Arhivat din
original
la
27 martie 2016
. Accesat în
4 aprilie 2020
Aster, Shawn Zelig (
10 ianuarie 2008
).
„MyJewishLearning.com - Texts: Ezra and Nehemiah: The Return to Zion”
myjewishlearning.com
. Arhivat din
original
la
10 ianuarie 2008
. Accesat în
4 aprilie 2020
Dr. Constantin Rezachevici, Institutul de Istorie N. Iorga al Academiei Române, în:
Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație
, București 2004, Editura Hasefer, paginile 36-65
Brook, Kevin Alan. Academic Studies Press, ed.
The Maternal Genetic Lineages of Ashkenazic Jews
(în engleză). Boston. pp.
16–17, 85–86, 140–142.
doi
10.2307/j.ctv33mgbcn
ISBN
9781644699843
Brook, Kevin Alan. Academic Studies Press, ed.
The Maternal Genetic Lineages of Ashkenazic Jews
(în engleză). Boston. pp.
9, 141.
doi
10.2307/j.ctv33mgbcn
ISBN
9781644699843
James Bruce,
Travels to Discover the Source of the Nile
, vol. 1, p. 485
„Our Story”
kingdomofyah.com
24 martie 2009
. Arhivat din
original
la
24 martie 2009
. Accesat în
4 aprilie 2020
Wade, Nicholas (
5 decembrie 2008
).
„Gene Test Shows Spain's Jewish and Muslim Mix”
The New York Times
. Accesat în
8 noiembrie 2019
Berman, Daphna (
9 iunie 2006
).
„Aliyah with a cat, a dog and Jesus”
Haaretz
. Accesat în
20 februarie 2007
In rejecting their petition, Supreme Court Justice
Menachem Elon
cited their belief in Jesus. 'In the last two thousand years of history…the Jewish people have decided that messianic Jews do not belong to the Jewish nation…and have no right to force themselves on it,' he wrote, concluding that 'those who believe in Jesus, are, in fact Christians.
Dr. Constantin Rezachevici, Institutul de Istorie N. Iorga al Academiei Române, în:
Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație
, București, 2004, Editura Hasefer, p. 36-65
van Loggem, Manuel (
1989
). „Godsdienst is opium tegen de dood”. În van Amerongen, Martin.
Sceptici over de Schrift
(în olandeză). Baarn: Anthos. pp.
72–73.
ISBN
978-90-6074-297-6
De joden daarentegen moesten van het Paulinisme niets hebben. Die bleven erbij dat er maar één God kon zijn. De leer van Paulus is de officiële leer van het niet-joodse christendom geworden. Paulus nam op de halsstarrige joden een bloedige wraak, die tot op de huidige dag zijn kracht niet heeft verloren. Toen hij, in tegenspraak tot zijn belofte die hij in Jeruzalem had gedaan, in Corinthe in de synagoge predikte en de joden daar zijn leer niet wilden aanvaarden, vervloekte hij ze: 'Uw bloed zij op uw hoofd. Ik ben er rein van. Voortaan zal ik me tot de heidenen wenden.' (Handelingen 18:6) Deze vervloeking heeft, door bemiddeling van de Kerk en vooral van de katholieke Kerk, tot de grote uitroeiing geleid. De weg naar Damascus voert rechtstreeks naar Auschwitz.
Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (
link
„The Balfour Declaration 2 November 1917”
www.infoisrael.net
. Arhivat din
original
la
17 februarie 2007
. Accesat în
2 iulie 2008
„The Mandate for Palestine July 24, 1922”
www.infoisrael.net
. Arhivat din
original
la
17 februarie 2007
. Accesat în
2 iulie 2008
Bibliografie
modificare
modificare sursă
de
Loewe, H. 1911. Die Sprachen der Juden. Köln: Jüdischer Verlag.
de
Mieses, M.:
Die Entstehungsursache der jüdischen Dialekte
, Vienna, R. Löwit Verlag, 1915.
en
Thomas, Winton D.:
Archaeology and Old Testament Study
, volum jubilear al "Society for Old Testament study (1917-1967), ed. Oxford at the Clarendon Press, 1967.
en
Fishman, J. A. (ed.):
International Journal of the Sociology of Language 30: The Sociology of Jewish Languages
, The Hague, Mouton, 1981.
en
Kaganoff, B. C.:
A Dictionary of Jewish Names and Their History
, New York, Schocken, 1977.
en
Fishman, J. A. (ed.):
Readings in the Sociology of Jewish Languages
, Leiden, Brill, 1985.
en
Fishman, J. A. (ed.):
International Journal of the Sociology of Language 67: The Sociology of Jewish Languages
, Berlin, Mouton de Gruyter, 1987.
he
Aharoni, Y.
Eretz Israel in Biblical Times - A Geographical History
, ed. Yad Itzhak Ben-Zvi Publ., Jerusalem, 1987.
ISBN 965-217-043-7
en
Gorr, S.:
Jewish Personal Names: Their Origin, Derivation and Diminutive Forms
, Bergenfield, NJ, Avotaynu, 1992.
en
Adler, I. et al. (eds.):
Jewish Oral Traditions: An Interdisciplinary Approach
, Jerusalem, Magnes Press, 1994.
en
Morag, S. et al. (eds.). 1999. Vena Hebraica in Judaeorum Linguis: Proceedings of the 2nd International Conference on the Hebrew and Aramaic Elements in Jewish Languages. Milan: Centro Studi Camito-Semitici di Milano.
en
Myhill, J.:
Language in Jewish Society: Toward a New Understanding
, Clevedon, Multilingual Matters, 2004.
en
Niger, S.:
Bilingualism in the History of Jewish Literature
, Lanham, University Press of America, 1990.
he
Na'aman, Nadav & Finkelstein, Israel (eds.):
From Nomadism to Monarchy - Aechaeological and Historical Aspects of Early Israel
, ed. Yad Itzhak Ben-Zvi Publ., Jerusalem, 1990.
ISBN 965-217-073-9
en
Singerman, R.:
Jewish Given Names and Family Names: A New Bibliography
. Leiden, Brill, 2001.
fr
Pelletier, A.(trad.):
La Guerre des Juifs contre les Romains
, Les Belles Lettres, 1975, reed. 2003.
Bellum Judaicum
, (în
germană
„Jüdische Chronic”
- „Războiul Evreilor”), 7 volume traduse în limba germană în 1552. Cartea descrie primele agitații anti-romane din
Iudea
din 66, cucerirea Ierusalimului de către
Titus
(în 70), etc. Scrisă inițial în arameică a fost tradusă de Iosephus în limba greacă prin anii 75-79. Vezi și
he
Titus
Iosephus Flavius
(Iosef ben Matityahu),
Bellum Judaicum
, ed. Massada, Israel, 1968.
en
Ackerman, Susan
2003
).
„Goddesses”
. În Richard, Suzanne.
Near Eastern Archaeology:A Reader
. Eisenbrauns.
ISBN
9781575060835
en
Adler, Yonatan (
2022
).
The Origins of Judaism: An Archaeological-Historical Reappraisal
. Yale University Press.
ISBN
9780300254907
en
Adler, Yonatan (
16 februarie 2023
).
„When Did Jews Start Observing Torah? - TheTorah.com”
www.thetorah.com
. Accesat în
23 februarie 2023
en
Albertz, Rainer (
1994
).
A History of Israelite Religion, Volume I: From the Beginnings to the End of the Monarchy
. Westminster John Knox.
ISBN
9780664227197
en
Betz, Arnold Gottfried (
2000
).
„Monotheism”
. În Freedman, David Noel; Myer, Allen C.
Eerdmans Dictionary of the Bible
. Eerdmans.
ISBN
978-9053565032
en
Dever, William (
2001
).
What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?
(în engleză). Eerdmans.
ISBN
9780802821263
en
Dever, William (
2003
).
Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?
(în engleză). Eerdmans.
ISBN
9780802844163
en
Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (
2002
) [2001].
„9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)”
The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts
(în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p.
234.
ISBN
978-0-684-86913-1
en
Redmount, Carol A. (
2001
) [1998].
„Bitter Lives: Israel In And Out of Egypt”
. În Coogan, Michael D.
The Oxford History of the Biblical World
(în engleză). Oxford University Press. pp.
58–89.
ISBN
9780199881482
en
Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (
2011
).
Biblical History and Israel's Past: The Changing Study of the Bible and History
. Eerdmans.
ISBN
9780802862600
en
Smith, Mark S.
2002
).
The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel
. Eerdmans.
ISBN
9780802839725
en
Sommer, Benjamin D. (
2009
).
The Bodies of God and the World of Ancient Israel
. Cambridge University Press.
ISBN
978-1139477789
en
Walton, John H.
2006
).
Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing the Conceptual World of the Hebrew Bible
(în engleză). Baker Academic.
ISBN
9781585582914
en
Walton, John W. (
2003
). „Exodus, date of”. În Alexander, T.D.; Baker, David W.
Dictionary of the Old Testament: Pentateuch
(în engleză). InterVarsity Press.
ISBN
9780830817818
en
Walton, John H.
2001
).
Genesis
(în engleză). Zondervan.
ISBN
978-0-310-86620-6
en
Walton, John H.; Matthews, Victor H.; Chavalas, Mark W. (
2000
).
„Genesis”
The IVP Bible Background Commentary: Old Testament
(în engleză). InterVarsity Press.
ISBN
9780830814190
en
Wellhausen, Julius (
1885
).
Prolegomena to the History of Israel
. Black.
ISBN
9781606202050
ro
Andrei Oișteanu,
Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european
, Editura Polirom, Iași, 2012 -
Imaginea evreului in cultura romana: studiu de imagologie in context est-central-european - Libraria Eminescu
ro
Niemirower, Incursiuni in Istoria Evreilor BCUB 1916
Arhivat
în
5 martie 2016
, la
Wayback Machine
Vezi și
modificare
modificare sursă
Romanioți
Evreii așkenazi
Evreii sefarzi
Mesianici
Sărbători evreiești
Federația Comunităților Evreiești din România
Istoria evreilor în România
Antisemitism
Cronologia antisemitismului
Holocaust
Legături externe
modificare
modificare sursă
Massada, ultima fortăreață a războaielor evreilor.
Mordagan.com
Arhivat
în
25 ianuarie 2010
, la
Wayback Machine
Israel - academia - monitor.com Tel Aviv University Are the Jews a people? The Zand controversy
Sunt evreii din Europa de est de origine Cuzară?
Arhivat
în
20 iunie 2008
, la
Wayback Machine
Reconstruction of patrilineages and matrilineages of Samaritans and other Israeli populations from Y-Chromosome and mitochondrial DNA sequence Variation
nefuncțională
One Big, Happy Family Litvaks and Galitzianers, Lay Down Your Arms; Science Finds Unity in the Jewish Gene Pool
JINFO.ORG
Institutul Israelian pentru Democrație - Un portret al evreilor Israelieni
Arhivat
în
30 iunie 2007
, la
Wayback Machine
HARTA EVREILOR: Câți mai sunt în lume și unde locuiesc
Arhivat
în
31 iulie 2012
, la
Wayback Machine
, 30 iulie 2012, Valentin Vioreanu,
Capital
Care sunt cei mai influenți 50 de evrei din întreaga lume
, 17 mai 2013, Bianca Andrieș,
Adevărul
Monumente etnografice evreești în muzeele în aer liber din România
Materiale media legate de
evrei
la
Wikimedia Commons
Iudaism
Denominații
Schisme
Karaiți
Iudaism ortodox
Iudaism reformat
Iudaism conservativ
Hasidism
Rit așkenaz
Rit sefard
Scrieri
Biblia ebraică
Tora
Talmud
Mișna
Ghemara
Chumash
Midraș
Mishnah Berurah
Tosefta
Halaha
Agada
Shulchan Aruch
Siddur
Tosefta
Zohar
Geonim
Adepți
Evrei
Regatul Iuda
Regatul Israel
Hazar
Instituții și funcții religioase
Sinagogă
Rabin
Rebbe
Posek
Hazzan
Kohen/Preot
Mashgiah
Gabbai
Maggid
Mohel
Beth din
Rosh yeshiva
Ritual
Circumcizia
613 porunci
Rugăciuni
Calendarul ebraic
și sărbători
Purim
Pesah
Șavuot
Roș Hașana
Iom Kipur
Hanuka
Nisan
Iyar
Sivan
Tammuz
Av
Elul
Tișrei
Heșvan
Kislev
Tevet
Șevat
Adar
Altele
Lista sinagogilor din România
Monoteism
Istoria evreilor în România
Dumnezeu
Moise
Creștinism
Samariteni
Islam
Limba ebraică
Listă de obiecte cu importanță biblică
Cortul întâlnirii
Personalități
Maimonide
Abraham
Eliezer Ben-Yehuda
Theodor Herzl
Control de autoritate
BNE
XX526628
BNF
cb11932167h
(data)
GND
4028808-0
LCCN
sh85070361
LNB
000054696
NARA
10638706
NDL
00574413
NKC
ph127782
SUDOC
04072851X
Adus de la
Categorii
Evrei
Grupuri etnice din Israel
Categorii ascunse:
Articole cu surse în limba germană (de)
Articole cu surse în limba italiană (it)
Articole cu surse în limba spaniolă (es)
Articole cu surse în limba suedeză (sv)
Articole cu surse în limba engleză (en)
Articole cu surse în limba ebraică (he)
Articole cu surse în limba latină (la)
Articole care necesită citări suplimentare
Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută
Webarchive template wayback links
Pagini cu legături externe nefuncționale
Articole Wikipedia cu identificatori BNE
Articole Wikipedia cu identificatori BNF
Articole Wikipedia cu identificatori GND
Articole Wikipedia cu identificatori LCCN
Articole Wikipedia cu identificatori LNB
Articole Wikipedia cu identificatori NARA
Articole Wikipedia cu identificatori NDL
Articole Wikipedia cu identificatori NKC
Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Pagini ce folosesc legături automate către ISBN
Pagini cu erori de citare
Evrei
Adăugare subiect